Pasiuni contra COVID. Imagini de la festivalul TIFF din Cluj, unde mii de oameni se uită la filme în aer liber, respectând măsurile
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Într-un dialog cu reporterul Libertatea, Tudor Giurgiu, regizor, producător și directorul festivalului de film TIFF, vorbește despre tema următorului său lungmetraj, dar și despre cum a debutat festivalul de la Cluj, în care ”a fost puțin bizară distanța, noi fiind obișnuiți cu piețe pline cu peste 2.500 de oameni, dar fundamental a fost sentimentul că ne-am simțit siguri”.
Cuprins:
Transilvania International Film Festival (TIFF) din București este primul mare festival care s-a reluat, cu un program exclusiv în aer liber și reguli puse la punct.
Transilvania International Film Festival (TIFF) a început vineri, 31 iulie, la Cluj-Napoca. În primele trei zile de festival, cele mai populare proiecții au fost cele din Piața Unirii, la care toate cele 500 de bilete au fost vândute în fiecare seară.
Nu au existat incidente în ceea ce privește respectarea regulamentului de desfășurare a proiecțiilor - purtatea măștii pe toată durata filmului, respectarea distanței față de alți spectatori etc. Pentru a se asigura că regulile de prevenție a infecției cu Covid-19 sunt respectate, organizatorii au alocat aproximativ 180 de voluntari (din totalul de 260).
”Lumea e cooperantă, voluntarii sunt foarte vigilenți și semnalează prompt orice posibilă încălcare a regulamentului”, au transmis organizatorii.
”A fost puțin bizară distanța, noi fiind obișnuiți cu piețe pline cu peste 2.500 de oameni sau cu vizionări de cineconcerte la Bonțida, la fel, cu peste 2.000 de oameni, dar fundamental a fost sentimentul că ne-am simțit singuri, că nu au fost niciun fel de probleme de securitate și am observat că toată lumea s-a comportat responsabil”, a declarat Tudor Giurgiu pentru Libertatea.
“Curțile unor licee, pline la filmele lui Fellini”
Filmul cu cei mai mulți spectatori a fost ”La Belle Epoque”, pentru că a avut proiecție simultană în trei spații, la care au asistat 1.200 de spectatori cumulat. Alte hituri în ceea ce privește numărul de participanți au fost filmele ”Traducătorii”, ”Soții de militari” și cineconcertul ”Faust” de la Bonțida.
”Cel mai tare m-au bucurat curțile unor licee, pline la filmele lui Fellini, faptul că există cinefili pasionați veniți din Oradea, Sibiu, Brașov pentru a petrece seri și nopți de neuitat la Cluj. Frigul a fost un mic dușman în primul weekend, dar de acum totul e bine, se încălzește și sunt convins că lumea va continua să vină să vadă proiecțiile în aer liber, la această ediție atipică de TIFF de vară”, a mai transmis Tudor Giurgiu, de la Cluj-Napoca, pentru Libertatea.
Tudor Giurgiu e, pe lângă fondatorul și directorul festivalului, și regizor și producător. Inevitabil, ajungem să discutăm și despre proiectele pe care le are în lucru, dar și despre cum afectează pandemia curentă industria filmului.
- TIFF Unlimited, platforma de streaming pe care ați lansat-o anul trecut, a fost, în perioada de izolare, unul dintre spațiile unde oamenii au ”mers” să vadă filme. Ce s-a întâmplat cu platforma anul acesta?
- Cum era de așteptat, odată cu venirea verii, numărul de vizite pe platformă, firesc, a scăzut, numărul de abonați, la fel. Cred că sunt peste 3.000 acum, ceea ce e bine pentru o platformă la început și cu un buget infim față de marii jucători de pe piață. Am reușit să facem asta integrând platforma în bugetul festivalului.
Anul ăsta, încercăm să avem mai mult conținut accesibil pentru românii de peste graniță. Și, de asemenea, să mai aducem filme de arhivă, filme ale unor cineaști celebri care pot fi văzute greu pe alte platforme. Sperăm să avem o retrospectivă François Truffaut, un regizor pe care îl admir foarte mult, și să o urcăm din toamnă pe platformă.
“E foarte complicat să vezi un spectacol de teatru online”
- Pe durata perioadei de stare de urgență ați introdus spectacole independente (teatru, dans, performance). A fost ca o susținere pentru sectorul independent, așa ați gândit-o?
- Da, ea așa a fost gândită, dar m-am lămurit după ce ne-am uitat pe cifre și pe vizionări că a funcționat bine doar la început, când era curiozitatea. Asta e și problema acestei vizionări online. După aia, apărând atât de multe produse, multe gratuite, oamenii nu mai vor... Ajungi la un fel de sentiment de preaplin și, pur și simplu, nu mai vrei.
Un film îl mai poți vedea (online), dar să vezi spectacole de teatru e foarte complicat. Nu prea a funcționat.
- Cum a afectat consumul de cultură toată perioada în care am stat în casă și ne-am uitat la produse culturale pe net?
- Eu cred că toate industriile sunt afectate temporar niște luni. Până când va apărea un vaccin, efectele se vor resimți. Adică un an, doi, cel puțin. Oamenii nu o să revină atât de ușor nici la cinema, nici la teatru. N-o să revină nici în restaurante, unde ești masă lângă masă. Va fi complicat.
Filme mari, ale unor mari studiouri americane, probabil că nu se vor lansa, pentru că își dau seama că nu își vor putea recupera banii. Eu cred că e un efect devastator până o să apară un vaccin.Tudor Giurgiu:
Cred că prețul nu e relevant în ecuația asta, ce va conta e disponibilitatea de a-ți relua obiceiurile. Sunt convins că oamenii vor vrea să iasă, vor vrea să se ducă la un concert. Mie asta-mi lipsește, de exemplu.
Vara era o perioadă când îmi alegeam concerte. Îmi lipsește foarte tare, foarte tare. Am văzut un singur concert foarte mișto. Pe platforma celor de la Overground Showroom, am văzut un concert Grimus filmat impecabil. Ăla mi-a dat sentimentul că sunt acolo, dar în rest, prea puțin.
Și la TIFF încercăm, am zis că mai aducem și niște concerte: o să vină Surorile Osoianu de la Chișinău. Concertele vor fi în deschiderea unor filme.
Nimic nu e ca înainte, deci va trebui să trăim sub paradigma asta. M-aș bucura măcar dacă ar crește consumul de cărți. Ar fi un semn. Dacă librarii ar raporta o creștere a vânzărilor, tot ar mai fi ceva.
Despre Sibiu: “Nimeni nu a încercat să găsească adevărul și s-a mușamalizat”
- Să vorbim un pic și despre industria de filme - sunteți și producător, și regizor. În perioada aceasta ați putut scoate ceva de la sertar, să lucrați?
- Mi-a prins foarte bine, am scris, am lucrat la următorul proiect. Am citit mult. Am scris la următorul scenariu. Nu știu ce va fi după. E o poveste legată de Revoluția din ’89, ce s-a întâmplat la Sibiu. Am făcut multe interviuri, am citit.
În Sibiu s-a tras enorm, peste un milion de gloanțe, și au murit oameni absolut nevinovați.
Se știe foarte puțin în țară despre tragedia care s-a întâmplat la Sibiu, despre haosul și confuzia întâmplate între Armată și Miliție. Am cunoscut oameni traumatizați pe viață de cele întâmplate acolo și mi se pare, ca multe alte lucruri întâmplate în anii de după ’89, că nimeni nu a încercat să găsească adevărul și s-a mușamalizat destul de repede ce s-a întâmplat.
Încerc să caut și eu niște răspunsuri și să povestesc niște întâmplări de viață așa cum s-au întâmplat.
Dar acum îmi pun întrebarea: bun, cum o să facem filmele astea? Pentru că, la fel, ai limitări, mai ales dacă ai filme cu multă figurație, cum e cazul acestui proiect nou, cum faci? Cum o să lucrezi când ai 200 de oameni? Deocamdată, oricum nu se poate, legea nu-ți dă voie.
- Deci, proiectul e gata scris, ați putea filma, dar nu știți când veți face asta...
- Speram să îl fac la iarnă, dar nu pot decât să caut locuri de filmare, să-mi fac distribuția, să pregătim banii pentru el, să mai căutăm finanțare. O să stăm, probabil, în așteptare până când o să știm că îl putem face. Și grav e, de exemplu, cu alte filme, cu care suntem în fază de finalizare, cum e un film al lui Tudor Cristian Jurgiu, altul al lui Mihai Sofronea, două filme noi pe care nu știm când să le lansăm. Sunt aproape gata, o să arătăm și la TIFF. Ne gândeam toamna, dar când toamna? Nu ai certitudinea că se vor deschide sălile (de cinema).
- Ce v-ar ajuta în condițiile astea?
- Nu te ajută decât dialogul cu niște autorități competente, ceea ce nu întotdeauna e cazul. Adică degeaba discuți cu miniștrii, care sunt persoane foarte serioase și lucide și înțeleg dramatismul unor situații, pentru că, la final, problemele astea trebuie rezolvate nu de miniștri, ci de un aparat competent de specialitate. Și nici nu știu dacă o să mai fie bani de filme. Adică CNC-ul așteaptă de luni bune ca niște funcționari de la ANAF și de la Ministerul Finanțelor să facă niște norme, să scrie o pagină A4, despre cum banii colectați la Finanțe, banii colectați de la jocurile de noroc trebuie să ajungă la CNC (Centrul Național al Cinematografiei).
- Avem legea, dar nu avem normele de aplicare...
- De luni bune nu au acele norme. Și CNC-ul nu mai are bani, deci nu o să facă filme.
Sigur, te poți gândi că, într-o țară unde nu ai secții de Terapie Intensivă, ce mai contează să nu mai faci filme? Nu e firesc tipul ăsta de gândire, pentru că nu se reduce totul la lipsa banilor, ci la faptul că niște funcționari nu își fac treaba.
Iată că nimeni nu-i poate penaliza, că nimeni nu-i poate determina să facă chestia asta. Eu sunt hipersceptic legat de felul în care o să avanseze acest domeniu. Bine, eu am tot zis de zece ani încoace.
Mi se pare că vorbim de un domeniu care aduce bani, prestigiu. Știu oameni, colegi din rândul echipelor de filmare, care pleacă în Ungaria sau în Cehia să muncească, pentru că acolo au reînceput producțiile, că au început să vină americanii cu filmele. Or, asta îți arată că, de fapt, tu nu ești capabil ca stat să găsești acele măsuri. Nu e vorba să pui bani, ci să faci niște norme. Să dai sentimentul că morișca se rotește.
Schema de sprijin propusă de producători
- Producătorii sunt nemulțumiți că nu se activează acel program de sprijin.
- Da, noi avem o schemă (pentru susținerea producțiilor de film) care e dată de niște ani, acum a ajuns la Ministerul Economiei, dar încă nu e operațională și se așteaptă ca ea să fie funcțională de la mijlocul lui august. Dar ea stă la buna apreciere sau dispoziție a unor funcționari din minister care nici nu comunică. Am făcut vreo șase adrese din ianuarie până acum, am primit răspuns scris la un singur mail. Lipsa de comunicare mi se pare cel mai complicat (aspect) și lipsa de încredere, de fapt, între autorități și clienții unui astfel de sistem de finanțare, adică noi, producătorii.
Până când o să ne dăm seama că ar trebui să avem un sistem care să funcționeze așa pe bandă rulantă, respectând legile fără discuție, iată că proiectele se duc în Croația, în Islanda, în Cehia.
- Îl explicați, vă rugăm?
- E vorba de o schemă de ajutor de stat care are un buget și care are un principiu de funcționare diferit de CNC. E un principiu numit cash-rebate în care, dacă un străin cheltuie 100 de dolari pe teritoriul României, îi dai înapoi 35 de dolari la final, după un audit. Deci, statul câștigă din tipul ăsta de stimulare. E ca și cum faci o injecție de bani într-un sector și la final beneficiile tale sunt mult mai mari.
Susțin măsurile luate, dar cred că s-a exagerat puțin
- Anul trecut încheiam interviul nostru cu discuția despre cum sunt prea puține cinematografe non-multiplex și acum, din cauza pandemiei, nu mai e niciunul. Cam cât de mare e lovitura asta pentru filmul românesc?
- Lovitura e majoră, dar nu numai pentru filmul românesc. Sunt companii mici, de multe ori, cele care administrează sălile astea și faptul că nu au nicio proiecție de timp pentru când ar putea reveni treaba la normal. A fost o dată când, post-Colectiv, s-au mai închis săli (de cinema), acum e povestea asta. Cred că va lovi rău de tot sectorul ăsta de cinema și de mers la film.
Eu unul nu mă așteptam, sincer, că o să rămână închise. Măsurile de relaxare în Europa au inclus deschiderea acestor săli monoecran (nu multiplexuri).
Până acum trei săptămâni, singurele țări din Europa cu săli închise erau România, Kosovo și Macedonia, ceea ce arată un pic și o anume asincronie și o rămânere în urmă legată de felul în care ne aliniem politicile culturale.
Susțin sută la sută măsurile luate de Guvern și e foarte bine ce a făcut, dar în egală măsură cred că aici s-a exagerat puțin. Dacă te uiți la reportajele de la mare zilele astea, nimeni nu mă va convinge că a sta ca sardelele în nisip e mai puțin periculos decât să lași o sală de cinema deschisă unde să permiți măcar să ai spectatori până la 30%.
E o chestie psihologică. Nu e din rațiuni economice, pentru rațiuni economice sunt granturi sau, mă rog, câte au fost sau vor fi în România. Dar, psihologic, cred că era important ca aceste săli să nu fie incluse pe lista neagră. Dar acum, probabil în contextul de față, e cu atât mai improbabil. Și cu munca la TIFF, noi am contat pe aceste săli. În momentul când mi-a fost clar (că nu vor fi disponibile), a fost un efort gigant, practic, de a reinventa tot festivalul în jurul locațiilor în aer liber.
- Să lansăm și o temă pentru anul viitor. Ce credeți că o să se întâmple, cum o să arate lumea noastră anul viitor și TIFF ediția 20?
- Jur că nu știu cum. Optimistul din mine zice că va fi cum era în basme, a fost odată ca niciodată, și cred că ar trebui să fie o ediție de poveste, unică, de sărbătoare. Dar încerc să fiu mai moderat și să zic că e important să trecem cu bine peste toată perioada. Să construim încrederea și să le dăm oamenilor bucuria aia de a-și relua viața.
Foto: Vlad Cupșa, Marius Mariș, Nicu Cherciu, Chris Nemes
