Horoscop Urania | Previziuni astrale zodia Gemeni pentru perioada 29 iunie - 5 iulie 2019

Comentează

În ziua de 29 iunie, răstimp puțin semnificativ. Între 30 iunie și 2 iulie dimineața, perioadă plăcută: nativii se vor simți în largul lor fiind comunicativi, veseli, optimiști. Relațiile parteneriale pot trece, din nou, printr-un moment delicat; poate fi vorba de mici dispute conjugale, de fricțiuni între colaboratori, de disensiuni între asociați privind stilul de a conduce o afacere, un proiect.

Pe 2 iulie, Marte va intra în zodia Leului, semn pe care îl va tranzita până pe 18 august. Va începe o perioadă intensă, importantă, care se va instala pe sectorul comunicării al hărții cerului acestor nativi. Astfel că, Gemenii vor fi mult mai combativi, mai implicați, mai determinați decât în alte dăți dar și provocările vor fi mai puternic resimțite de către aceste persoane care vor acorda imporanță secvențelor de viață pe care trebuie să le rezolve: examene, dispute, călătorii.

Gemenii vor avea ambiția și orgoliul de a demonstra cine sunt și de ce sunt în stare dacă se pun pe învățat. Alteori, poate fi vorba de îmbrățișarea unei cauze pentru care pun în joc întreaga lor energie, combativitate și pregătire profesională ori pentru a cărei rezolvare se pregătesc (se antrenează) în mod special.

Pe 2 iulie, se va produce faza de Lună Nouă în Rac, care va pune problema economiilor și a raționalizării veniturilor. Între 2 iulie, după ora 04:24', și 4 iulie dimineața, o notă specială se poate instala în mintea și sufletul unor nativi care vor refuza să rezolve o problemă curentă prin înstrăinarea unui bun de valoare medie sau prin vânzarea unui obiect din patrimoniul personal.

Pe 3 iulie, Venus va intra în zodia Racului, semn în care va rămâne până pe 28 iulie, și care va crea oportunități sub forma unor ajutoare din partea familiei. Între 4 iulie, după ora 06:20' și 5 iulie, confruntări verbale, eventual chiar dispute, născute din atitudinea rigidă și orgolioasă a nativilor.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Viorel Oarză
16:33
Un interlop din Iași a fost găsit împușcat în cap, într-o pădure de lângă oraș. În ce stare e Viorel Oarză
Un polițist verifică actele unui șofer dintr-o mașină neagră
15:16
Sute de șoferi au rămas fără permis într-o singură zi. Poliția a dat amenzi de peste 4 milioane de lei
MONDEN
Adela-Popescu
Exclusiv
18:30
Adela Popescu a revenit în actorie:„Copiii nu sunt învățați cu mine să plec atât de mult”.Ce decizie a luat Radu Vâlcan
Tudor Giurgiu la premiera de gală a filmului său "3 zile în septembrie"
Exclusiv
17:45
Cum a ajuns Tudor Giurgiu să lucreze cu Adela Popescu. Întâlnirea de la festival a schimbat totul
POLITIC
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:46
Nicușor Dan a reacționat după violențele din Piața Victoriei, de la protestul oierilor: „Atacurile şi agresiunile, actele de vandalism sunt inacceptabile”
Sorin Grindeanu îi cere public lui Ilie Bolojan să intervină de urgență după violențele de la protestele oierilor.Sursă foto: Dumitru Angelescu.
16:43
Sorin Grindeanu, mesaj pentru Bolojan după protestele oierilor: „Fiți responsabil şi rațional! Interveniți!”
Ultimele știri
19:16
Un director concediat după ce s-a plâns că un bonus de 35.000 de euro „e prea mic” a câștigat în instanță o sumă uriașă
LiveText
06:43
Violențe la protestul fermierilor din fața Guvernului: 26 de persoane au fost ridicate și duse la audieri, iar trei au ajuns la urgențe / Reacțiile lui Nicușor Dan și Ilie Bolojan
Exclusiv
19:00
Verdict dur dat de un judecător la adresa SRI, într-un caz de expulzare pentru suspiciuni de activitate teroristă: „Înșiruire de supoziții fără probe, alegații contradictorii”
18:58
Câți oameni s-au uitat la premiera show-ului „Burlacii” de la Pro TV. Emisiunea prezentată de Adelina Pestrițu nu a adus cifrele așteptate
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
O persoană care poartă mănuși și ține cu penseta o brățară de aur
18:20
A dat nici 4 euro pe două obiecte dintr-o piață de vechituri. Ce a descoperit la magazinul de bijuterii: „Am avut lacrimi în ochi”
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise niciodată. Sursă foto: Profimedia.
17:27
O femeie din SUA a fost plătită cu 5.000 de dolari să se mute într-un loc de care nu auzise, iar acum economisește sute de dolari lunar: „Pot să-mi trăiesc viața”
O femeie elegantă, cu părul lung și castaniu, îmbrăcată într-un costum bleumarin și un top alb, inspectează vizual o cameră de hotel, atingând ușor cu mâinile cuvertura de pat gri
17:18
O însoțitoare de zbor a dezvăluit trucul de 90 de secunde pentru verificarea hotelului: „Autopsia camerei”
Fructe și legume de toamnă
16:20
Ce legume și fructe de toamnă întăresc imunitatea înainte de sezonul răcelilor
O văduvă a făcut o descoperire uluitoare în propria casă o comoară de aur ascunsă într-o cutie veche de biscuiți.Sursă foto: Lay'sAuctioneersBNPS.
16:05
O văduvă a găsit o comoară într-o cutie veche de biscuiți. Ce ascunsese soțul ei în urmă cu 50 de ani
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
La 1 iulie 2026, adunarea creditorilor RAAN a decis, cu votul decisiv al AFM, reluarea licitațiilor pentru activele termocentralei Romag Termo Halânga, situată în apropiere de Drobeta Turnu Severin. Sursă foto Raan
14:30
Umbrărescu vrea să cumpere activele Regiei Autonome pentru Activități Nucleare: UMB Holding a depus ofertă pentru gigantul din Mehedinți aflat în faliment
Târgul Național al Mierii
Reportaj
14:30
De ce nu se strică mierea? Secretul din borcan, dezvăluit de apicultori la Târgul Național al Mierii: „Asta o să fac mereu”
Angajaţi ai unor magazine din mai multe judeţe, care utilizează staţii de plată self-pay pentru plăţi de facturi, taxe sau rate, au fost ţinta unei escrocherii ingenioase.  Sursă foto Shutterstock
14:14
Angajați ai magazinelor, înșelați prin metoda „reviziei tehnice”. Banii din aparatele self-pay, transferați către conturi de jocuri de noroc
Cotele Dunării au scăzut semnificativ în septembrie, ajungând sub nivelul din luna precedentă. Sursă foto Shutterstock
13:00
Nivelul Dunării a scăzut dramatic, dar dragarea a fost oprită la Cernavodă din cauza birocrației: contractul a expirat și e nevoie de o nouă Hotărâre de Guvern
Violențele de la protestul fermierilor din Piața Victoriei au crescut în intensitate
16:54
De ce nu poate rezolva Guvernul problemele oierilor
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
12:00
Nu doar corupția ucide! Nepăsarea de oameni și nepriceperea la guvernare ucid și ele!
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?