Uranissima. Previziuni Balanță pentru săptămâna 27 noiembrie – 3 decembrie. Urmăriţi „Uranissima”, emisiunea de analiză și previziuni astrologice prezentată de Urania. 

Între 26 noiembrie, după ora 10:04′ și 28 noiembrie după-amiaza, dorința de a se recupera ori doar de a se simți mai bine din punct de vedere organic, îi va face pe unii să apeleze la terapii bazate pe autosugestie, la melo- sau sacro-terapie;  unii nu se vor „uita” la banii cheltuiți pentru acest bine sperat. Posibilă ameliorare discretă a  veniturilor ori doar speranța că actuala situație șubredă se va încheia; puține șanse de a întreprinde ei personal, ceva concret în această direcție. Între 28 noiembrie, după ora 18:31′, și seara zilei de 30 noiembrie, puternice ostilități: cele vechi se acutizează, altele noi se ivesc nu chiar din senin, ci pe fondul unor conflicte de interese și ambiții care au putut fi, până acum, ținute sub control. Atenție, la atitudinea afișată de acești nativi pentru că, de multe ori, ea singură poate fi cauza  acestor derapaje; să nu se mire, de aceea, de măsurile demonstrative de forță la acre vor recurge soții/soțiile lor, partenerii de afaceri, colegii de proiect etc. Evoluție marcată de riscuri în cazul unor litigii în care hotărârile pot să fie în contradicție cu evoluția de până acum a etapelor procesuale; soluțiile completelor de judecată li se vor părea nativilor nedrepte, disproporționate și, poate că, uneori, chiar așa va fi. Între 30 noiembrie, după ora 22:39′, și 1 decembrie, preocupări legate de obținerea sau consolidarea unui avantaj material. Pe 1 decembrie Venus va intra în zodia Săgetătorului și îi va avantaja pe nativi în tot ceea ce ține de dialog, schimb de idei și informații, libera deplasare în țară și/sau străinătate, relațiile cu instituțiile statului, examene, obținerea de diplome, certificate, atestate, adeverințe.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI