Astăzi este ziua cea mare pentru Bianca Drăgușanu și Victor Slav. Cei doi vor deveni părinții unei fetițe, care va veni pe lume prin cezariană, într-o clinică privată. Bianca s-a internat în urmă cu puțin timp, iar în acest moment este supusă analizelor și pregătită penrtru a intra în operație.
Cuprins:
Cele nouă luni de sarcină s-au scurs, iar Bianca Drăgușanu se pregătește astăzi să-și strângă fetița în brațe. Micuța se va numi Sofia Natalia.
UPDATE 16.15. Bianca Drăgușanu a născut. Victor Slav i-a fost în permanență alături.
UPDATE 13.20. Se pare că medicul care i-a urmărit sarcina Biancăi a decis să o bage mai devreme în operațe. Surse medicale susțin blondei i-a fost administrat anestezicul, urmând să i se facă cezariana.
UPDATE 12.30. Potrivit surselor din maternitate, operația de cezariană era programată pentru după ora 16.00, dar, se pare, lucrurile s-au precipitat puțin. Deși gravida era așteptată la clinică la ora stabilită, aceasta a ajuns cu patru ore mai devreme, acuzând stări de rău. În aceste momente, Bianda Drăgușanu este supusă investigațiilor și analizelor premergătoare operației de cezariană, care s-ar putea efectua ceva mai devreme. Surse medicale au pus toate aceste neplăceri pe seama oboselii acumulate în ultima perioadă și a emoțiilor crunte induse de eveimentul care este pe cale să se producă. Se pare că Bianca le-a mărturisit celor care o îngrijesc în aceste momente că nu a reușit să doarmă deloc noaptea trecută.
În ultima perioadă, Bianca Drăgușanu a mărturisit în repetate rânduri că are probleme majore de somn și nu se poate odihni. Starea ei a fost deteriorată și de problemele de sănătate pe care le are și pe care sarcina le-a accentuat.
Pentru a-și aduce fetița pe lume, Bianca Drăgușanu a ales cele mai bune condiții după ce a studiat ofertele clinicilor private din București. Pe lângă operația de cezariană, blonda va beneficia de servicii de cinci stele pe toată perioada internării și de cursuri de îngrijirea nou-născutului. Tot pachetul a costat-o pe blondă 20.000 de lei, aceasta refuzând un contract barter pentru acest moment important din viața ei.