Frustrare. Asta am simțit în legătură cu incidentele violente din ziua de Paște – știți dv., ziua aceea din an în care primim lumină spirituală și în care speranța se reaprinde.

Inițial am simțit furie, căci am văzut abuzurile și violența poliției, nu știu dacă e defect profesional sau, pur și simplu, asta mi-a fost dat să văd. Ulterior, cu toată echipa organizației Aresel, am trăit frustrarea. 

Am fost dezarmați, căci oricât de activiști am fi noi pentru drepturile romilor, nu am putea niciodată să susținem violența și nici să tragem o politichie ieftină, adesea folosită în spațiul mioritic, prin care să spunem că era altceva, pixelul albastru, unghiul de filmare sau mai știu eu ce justificare de acest tip. 

Alcool și șmecherie

Împreună cu colegii mei de la Aresel am descoperit că au existat și motive pentru intervențiile autorităților în toate localitățile în care au existat incidente. 

Baza conflictului a reprezentat-o alcoolul și “șmecheria”. Indivizi care s-au pregătit din timp, fără nici un fel de respect pentru comunitatea lor sau pentru societatea noastră, să organizeze petreceri transmise “live” pe Facebook, în fața unui virus mortal, să îi vadă lumea cât de șmecheri sunt ei în detrimentul sutelor de mii de romi care au ales să se supună legii.

După două luni de proteste, Iranul anunță că desființează poliția moravurilor, instituție care veghea ca femeile să poarte hijab
Recomandări
După două luni de proteste, Iranul anunță că desființează poliția moravurilor, instituție care veghea ca femeile să poarte hijab

Am fost dezarmați de generalizările pe care le-am citit pe rețelele de socializare, invocările unor criminali de război precum Antonescu sau Hitler – în ziua Paștelui -, și noi am considerat că indivizii respectivi au comis fapte reprobabile.

Dar de aici până la a dori moartea tuturor romilor, în contextul celei mai profunde sărbători creștine, ar trebui să dea de gândit autorităților care se ocupă de subiectul securitate națională.

Scandalagiii le oferă rasiștilor exemple și oamenilor de bună credință, îndoieli

Am fost dezarmați, pentru că noi sperăm să organizăm civic și politic romii, sperăm ca aceștia să formeze un bloc civic puternic, unitar, bazat pe principiile echității, sperăm să mobilizăm și remobilizăm romii pentru ca vocea lor să conteze.

Practic, ideologic, noi suntem pregătiți să contribuim la dezvoltarea romilor (și, implicit, a României), iar acum – după ce am analizat evenimentele – suntem în situația în care dorim să spunem “ajunge” (Aresel, în limba romani) inclusiv unor romi care fac să pară misiunea noastră imposibilă și derizorie.

Scandalagiii din comunitățile prezentate în mass media, câțiva la număr, contribuie semnificativ la argumentarea generalizatoare despre romi, rasiștilor le oferă exemple, iar oamenilor de bună credință, îndoieli.

REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”
Recomandări
REPORTAJ Au devenit cetățeni români ca să scape de război sau de sărăcie. „Plecăm nu pentru a trăi mai bine, ci ca să avem de îmbrăcat și de mâncare”

Nimeni nu va spune x, y, z au fost violenți! Nu, lumea va spune: “ați văzut ce au făcut țiganii?!”. Deci, din cauza acestor șmecheri, din păcate, toată comunitatea va suferi.

Tot ce sper în urma acestor incidente violente este ca responsabilii să fie identificați, anchetați și sancționați conform legislației; sper ca societatea noastră să aibă maturitatea de a nu generaliza etnic aroganța, prostia și șmecheria unora; sper ca autoritățile să își facă datoria față de comunitățile marginale în domeniile cheie precum educație, sănătate, locuire și ocupare.

Sper ca orice abuz să fie sancționat individual, nu colectiv

Sper ca aceia care sunt responsabili de situația dificilă a romilor (liderii politici romi și neromi) să dispară din viața publică; sper să nu mai existe violențe, să ne bucurăm de diversitatea noastră etnică și să prosperăm împreună.

Sper ca romii – cei 2 milioane câți există în România – să nu sufere din cauza unor cretini care, întâmplător, sunt tot romi.

Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
GSP.RO
Șocant ce-i spunea Gigi Becali Anamariei Prodan, despre Reghecampf. Impresara nu s-a mai abținut și a spus tot: "Nu voiam să cred așa ceva"
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Playtech.ro
FOTO! Loredana, FILMATĂ când se SĂRUTA cu un ALT BĂRBAT! Imaginile bombă ale momentului
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Viva.ro
Oxi rupe tăcerea despre Antena 1 și Chefi la Cuțite! Imaginile din finală, care nu s-au difuzat la TV: 'Am rămas mască! La montaj...'
Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj
Observatornews.ro
Şi-au cumpărat o maşină second-hand, dar câteva ore mai târziu sunau la 112. Păţania unei familii din Dolj
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Știrileprotv.ro
O bătrână de 82 de ani fost arestată pentru că nu și-a plătit factura la gunoi. Care era prejudiciul
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
FANATIK.RO
Panică totală după ce doi părinți au montat o cameră de supraveghere în camera bebelușului. Descoperirea i-a îngrozit
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Orangesport.ro
Îndrăgita prezentatoare TV a fost agresată sexual în scara blocului! Atacatorul i-a pus cuţitul la gât. Primele informaţii
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2022. Balanțele au șansa de a se întoarce la anumite aspirații la care au renunțat vara trecută, din diverse motive
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer
PUBLICITATE
Povestea unui ofițer care s-a întors pe mare la doar două luni după operația care l-a salvat de cancer