America, răpită de tehno-miliardari distopici. De ce pacea din Ucraina este testul istoric al mandatului lui Trump 

America din vremea lui Octavian Paler – și cea de până la Trump – a continuat să se dezvolte ca o cultură majoră de limbă engleză, cu mici filoane franceze (în fosta Louisiana) și inserturi hispanice, din Texas până în California. Cu metropole vibrante, în care centre culturale private de prim ordin deveneau temple ale artelor, așa cum exemplar vedem la New York, orașul universal unde toate națiunile și-au găsit un refugiu, îmbogățind caleidoscopic zestrea intelectuală a noii lor patrii. 

Când un est-european precum Octavian Paler se uita de sus la „lumea nouă”, socotită doar ca o copie „provincială” a civilizației europene, el uita că Universitatea Harvard a fost înființată la 1636, în timp ce prin Țările Române (dar nu și în Europa umanismului sau a Reformei) nu exista nici umbra unui asemenea proiect. Și nici nu cred că apucase să viziteze Washington, cu simbolistica sa romană și uriașa Bibliotecă a Congresului, ridicată ca manifest arhitectonic neo-renascentist. 

Nu poți înțelege America fără rădăcinile ei britanice din Noua Anglie, expansiunea dificilă de pe coasta de Est spre Vestul încă „sălbatic”, formarea unui patriciat republican în deplină armonie morală și mentală cu aristocrația de pe Bătrânul Continent, adică a unei elite sociale și economice foarte cultivate, pe care nicio ghilotină iacobină nu a decimat-o, îngăduindu-i, prin valuri succesive de emigrație (la fel de europeană), să ridice țara celor liberi și puternici, pentru a profila pe scena istoriei primul și singurul imperiu democratic global. 

De la Casa Albă, până la Departamentul de Stat, stilul oficial al puterii americane exaltă eleganța acestei noi lumi vechi, animată de ambiția de a corecta și evita derapajele din matricea sa europeană, pentru a ocoli deopotrivă războaiele confesionale, despotismul și, în secolul din urmă, rana totalitarismelor. În fond, singurul război civil care a răvășit America secolului XIX a avut ca miză nu doar confruntarea dintre industrie și marea proprietate funciară, ci mai ales abolirea sclaviei. Pragmatică până la plăsele, America rămânea și o putere umanistă, deci întrucâtva idealistă, adică atașată unor principii și valori sanctificate. 

Tocmai clasa morală a patriciatului american bipartizan pare să fi intrat acum într-o criză acută, care nu anunță nimic bun, în primul rând pentru identitatea americanilor și proiecția ei globală, printre aliații tradiționali și adversarii tot mai numeroși. Imaginea cea mai grăitoare a prezentei negări de sine este deja celebra poză cu sud-africanul Musk, cu șapca pe cap și una dintre odraslele sale, lăfăindu-se în Biroul Oval alături de un președinte care pare complet confiscat de „sfătuitorii” săi miliardari, dispuși să forțeze anarhia globală ca metodă de tranzit rapid către o distopie tehno-fascistă total străină de patrimoniul politic și spiritual prin care America s-a făcut respectată în lumea liberă și dincolo de granițele sale, lărgite masiv după prăbușirea URSS. 

Convulsiile provocate subit, printr-o avalanșă de „ordine executive” și declarații iconoclaste, atât în interiorul Statelor Unite, cât și printre aliații europeni ai acestora, par să exprime voința de a destructura furios însăși pax americana și, odată cu ea, mult pomenita „măreție” a unui hegemon democratic, definit până ieri prin pretenția „destinului manifest”, menit să o valideze ca „națiune indispensabilă”. 

Temerile aliaților europeni nu țin atât de personalitatea lui Donald Trump (care va împlini 79 de ani și este relativ cunoscut din primul mandat), cât de cercul magnaților tehnologici care îi dictează agenda, cu tot cu sursele lor de gândire radical-autoritară și complet ignorantă în materie de istorie a relațiilor euroatlantice. În fapt, testul suprem cu privire la oportunismul și flexibilitatea noii administrații va fi dat de rezultatul negocierilor cu Putin în privința Ucrainei. Acest rezultat (pe hârtie) nu poate fi implementat fără Ucraina și aliații săi europeni, căci ei sunt titularii „geografici” ai conflictului, dar și (aparent) ultimii apărători ai unui sistem internațional bazat pe reguli. 

Între timp, ca proamerican consecvent, sper ca Statele Unite – cu tot cu milioanele lor de universitari, cercetători, savanți, politologi și strategi avizați – să nu-și piardă ireversibil prietenii, în vreme ce-și cultivă pe șleau adversarii și contestatarii geopolitici. Dacă tot și-a pus în birou portretul marelui Ronald Reagan, dl Trump ar trebui să nu rămână în posteritate ca distrugător al moștenirii celui care i-a spus ultimului lider sovietic: „tear down this wall, Mr. Gorbachev!”. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE

Reportajele și anchetele sunt mari consumatoare de timp și resurse. Din acest motiv, te invităm să susții munca jurnaliștilor printr-o donație. Aici găsești mai multe opțiuni prin care poți contribui la dezvoltarea altor materiale similare: libertatea.ro/sustine. Îți suntem recunoscători că ne citești și că ești alături de noi.