Apel pentru redeschiderea Muzeului CFR: Nu le luați bucuria copiilor, nu închideți o parte din istoria dezvoltării noastre!

Comentează
Arhiva foto

Sunt un împătimit după trenuri. Mi-am trăit un sfert din viață în trenuri. Sunetul roților de tren este pentru mine ca un cântec de leagăn. Este cel mai fascinant mijloc de transport.

Trenul este cel mai comod și sigur mijloc de transport. E ca o casă pe roți. În mașină, unul din echipă e mereu ocupat, nu ai loc de mișcare. În avion ești ca într-o conservă zburătoare: ai doar avantajul vitezei de deplasare. În tren ai tot ce trebuie: comunitate, timp și spațiu. Pun accentul pe timp, ceea ce am pierdut aproape definitiv. Dar și comunitate: unul dintre puținele locuri unde ne mai putem întâlni și discuta fără o agendă prestabilită, cu oameni din lumi diferite.

Trenul a fost inventat într-o epocă industrială și încă rurală în care timpul curgea altfel, spațiul era structurat altfel. Omul încă ocupa loc și timp și nu era redus la un like, bit și înghesuit în cutii pentru a eficientiza orice milimetru. Ah, și câte locuri vezi, câte poți cunoaște!

De ce trenul e cel mai bun mijloc de transport? Pe lângă argumentele aduse am unul verificat: rar vezi un mijloc de transport în care copiii să fie atât de fericiți. E indiciul cel mai bun. Trenul e transportul preferat al copiilor.

Există un loc în București dedicat acestui transport-minune: Muzeul CFR.

CFR nu înseamnă doar tren - trenul este eroul principal al acestui muzeu. Însă CFR - Căile Ferate Române - este mult mai mult de atât: este o civilizație. CFR este despre istoria tehnologiei și ingineriei, este despre infrastructură și dezvoltare, despre geografie și istorie, despre orașe, sate și locuri. CFR este poate cea mai mare minune și realizare din punctul de vedere al infrastructurii construite în România.

CFR este istoria modernizării noastre, istoria ingineriei, administrației, economiei: toate la un loc. CFR, rețeaua căilor ferate românești, arată ca un soi de sistem vascular al unui corp social, politic și economic numit România. Distrugi o cale ferată - îți tai o arteră a corpului. CFR este imaginea evoluției și involuției dezvoltării noastre. Iar acest muzeu asta cumva ne prezenta.

Importanța acestui muzeu este una colosală: pentru noi, dar mai ales pentru copiii noștri. Era poate cel mai iubit muzeu al orașului. Ori de câte ori veneau la mine prieteni din țară sau străinătate acesta era locul pe care-l vizitam obligatoriu. Copiii îl adorau.

De ce vorbesc la trecut? Aflu că e pe cale să fie închis. Ar fi o catastrofă.

Muzeul a fost inaugurat în anul 1939, de regele Carol al II-lea. A funcționat de bine de rău până azi. Citesc în presă: „Muzeul Căilor Ferate, aflat la Gara de Nord, „nu este acreditat”, a constatat Ministerul Culturii în urma unui control, fiind amendat. Prin urmare, conducerea a fost nevoită să închidă instituția pentru public din 8 ianuarie, relatează News.ro.

Nu vreau să învinuiesc pe nimeni, nu am toate datele problemei. Cu siguranță sunt probleme. Însă la fel de sigur e și faptul că închiderea nu este o soluție. Adică este soluția catastrofală. Sunt convins că Ministerul Culturii Ministerul Transporturilor și Primăria București împreună cu CFR vor găsi o soluție optimă nu pentru închiderea lui, ci pentru relansarea acestui muzeu excepțional.

Citeam despre patrimoniul muzeului: „În patrimoniul Muzeului CFR există un număr de 37 de locomotive cu abur, aflate în diverse depouri din țară, dintre care amintim: locomotiva 43 Călugăreni din 1869; locomotiva 40.001, pentru linia cu cremalieră de pe tronsonul Bouţari - Zăicani, construită în 1908; locomotiva 140.117 Consolidation, construită în 1920 de firma americana Baldwin Locomotive Works; două locomotive Pacific, construite de firma germană J.A. Maffei în 1922; locomotiva 142.008 construită la Uzinele Malaxa în 1937”.

Mă gândeam cum ar arăta toate aceste bijuterii, toată istoria CFR-ului amenajată frumos dinspre Muzeul CFR spre Halele CFR, unde avem o mulțime de spații semiabandonate. Ar deveni poate cel mai atractiv loc al orașului. Sau de ce nu ar continua mai departe după Muzeul CFR cu un Muzeu al Industriei Românești? Avem aici istoricele Halele Grivița - unul din locurile simbolice ale istoriei muncitorești și industriale.

Da, nu prea mai avem industrie, dar avem o istorie în spate. De ce să nu o povestim, de ce să nu o conservăm? De ce să o ducem la fier vechi? Alții ar face minuni cu astfel de locuri și muzee. În marile orașe aceste locuri sunt cele mai atractive și iubite. Iar tendința urbană modernă e să valorifice aceste hale, foste uzine și fabrici, să le repună în folosul comunității, ca bun public.

E o întreagă cultură a reconversiei industriale. Numai la noi ele sunt distruse și transformate în blocuri de birouri sau mall-uri care distrug inima orașului. Marile centre comerciale de obicei sunt scoase din inima orașului. La noi sub fiecare mall se ascunde o fosta fabrică sau uzină. Chiar totul trebuie să distrugem?

Mai ales că acest muzeu există, are un patrimoniu imens, e frecventat, e iubit. El trebuie doar adus la zi. El trebuie dezvoltat.

Mă adresez cu această ocazie Ministerului Culturii , Ministerului Transporturilor, Primăriei și CFR-ului: nu închideți acest muzeu. Ar fi o crimă. Sunt convins că se va găsi o soluție. Poate acum e momentul unei relansări. Măcar din raționamente de capital simbolic, politic faceți asta. Nu știu ce argument să mai aduc.

Așteptăm cu nerăbdarea ziua redeschiderii. Suntem mulți fani ai acestui muzeu. Vă amintesc că în anul 1990 CFR a transportat aproximativ 400 de milioane de călători. CFR e o memorie foarte puternică - ar fi o mare tragedie să o ștergem.

Rectificare: Aflu că Muzeul CFR că este în gestiunea Ministerului Transporturilor. Domnule ministru Cătălin Drulă, poate luaţi nişte măsuri pentru a salva acest muzeu.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Tags: CFR
ALTE ȘTIRI
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
MONDEN
Silviu Prigoană
12:41
Obiectele lui Silviu Prigoană au ajuns la târgul de vechituri din Vitan. Imagini cu lucrurile personale ale regretatului om de afaceri
Marian Godină | Foto: Facebook
12:16
Ce a observat Marian Godină pe acoperișul unei clădiri din Brașov: „Oare câtă minte îți trebuie?”. Cum a reacționat lumea la mesajul său
POLITIC
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
Ultimele știri
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
13:43
În 2001 era printre cei mai buni 50 de șahiști ai lumii, deși aproape nimeni nu-l vedea jucând. Cum a fost demascat „Escrocul din Carpați” într-un singur turneu
13:41
13 soldați din trupele speciale ruse au fost uciși în timpul antrenamentelor într-o zonă montană din Caucaz, îngropați de o avalanșă
Exclusiv
13:40
Cuplul care a rămas împreună și după Insula Iubirii 2026. Cum au fost surprinși la o petrecere din București
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
Patru ardei grași roșii proaspeți și lucioși, ideali pentru gătit, așezați pe un tocător de lemn rustic
11:35
Gogoșarii: proprietăți, beneficii și diferențe față de ardeii roșii
Un colaj cu două fotografii în care apare o casă amenajată într-o peșteră. În prima imagine este o femeie care stă într-un hamac, iar în a doua imagine este un living într-o încăpere cu pereți de stâncă
11:32
O femeie a cumpărat o peșteră cu 70.000 de euro și apoi s-a mutat în ea. Câți bani plătește pe utilități în fiecare lună
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Un politist italian pe o autotradă, lângă o mașină de carabinieri, în timp ce controlează traficul
07:32
Un român reținut dimineață a fost trimis până seara cu escortă, la București, din Italia: „O persoană periculoasă”
Au furat bijuterii de 17100 de euro din Ibiza și le-au ascuns în cel mai neașteptat loc posibil! Poliția i-a oprit când încercau să fugă cu bebelușul. Sursă foto: Policia Nacional.
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală