Banalitatea rasismului dovedit juridic al lui Vladimir Tismăneanu. Dar nu e oare prea mult împotriva unui om?

Istoricul cazului Tismăneanu poate fi citit în detaliu aici, eu am să mă refer la responsabilitatea formatorilor de opinie și a intelectualilor în a nu propaga sau confirma rasismul, xenofobia și stereotipurile etnice. 

Cazul „Tismăneanu” a devenit cunoscut publicului larg și în urma unui text de opinie pe care l-am scris, la cald, în Libertatea, ca reacție la postarea sa pe care eu am considerat-o rasistă (constat în urma deciziei CNDD și a ÎCCJ că nu sunt singurul). 

Am discutat cu Adrian Tudor, președintele Fast Forward (una dintre asociațiile care au făcut plângere la CNCD împotriva lui Tismăneanu) și membru al platformei Civice Aresel. El a urmărit toată apărarea profesorului universitar în încercările acestuia de a scăpa de amenda CNCD și, respectiv, de eticheta de persoană care a discriminat pe criterii etnie: „A încercat tot, l-a angajat pe Valeriu Stoica, a invocat neștiința și lipsa rasismului pentru că el locuiește în Statele Unite ale Americii, a contestat toate deciziile instanței împotriva sa până a ajuns la Înalta Curte. A rămas un rasist confirmat și cred că e de datoria noastră să informăm și Universitatea la care lucrează de acest lucru”. 

M-am gândit: nu cumva eu comit o eroare?

L-am întrebat pe Adrian Tudor dacă nu cumva acest lucru l-ar „martiriza” pe Tismăneanu care, după ce a trecut prin toate etapele justiției din România și a rămas cu „eticheta”, amenda și cine știe cât a mai cheltuit pentru onorariul avocatului Stoica, mai riscă să își piardă și postul de profesor în Statele Unite ale Americii. 

Nu de alta, dar ar fi penibil ca o universitate – care are un cod etic explicit împotriva rasismului – să mențină un angajat împotriva căruia există o hotărâre prin care se confirmă rasismul. Nu e oare prea mult împotriva unui om?

Răspunsul lui Adrian Tudor a venit prompt: este responsabilitatea pe care și-a asumat-o atunci când a ales să fie rasist. 

Și, astfel, nu pot să nu mă întreb ce este în sufletul domnului Tismăneanu și cum poate repara acest incident (pe care – cu încăpățânare avocățească – a încercat să îl banalizeze)?

Dar mai e o participare aici, silențioasă.

Ce gândesc acum intelectualii care au considerat că Tismăneanu n-a greșit?

Ce se discută oare în cercurile intelectualilor susținători ai domnului Tismăneanu atunci când incidentul a devenit public – se vor declara victime ale „corectitudinii politice” impuse de Occident sau, probabil, au început deja un proces de gândire critică privind „banalitatea” rasismului antirom? Poate, prin asociere, consideră „chestiunea” romă o realitate românească generată de inechitate? 

Sau, poate, au descoperit că, în România, e aproape firesc ca romii să fie priviți cu superioritate, că politicile publice sunt doar hârtii și nimic mai mult, poate și-au dat seama că în școlile în care merg predominant elevi romi, cu mici excepții, calitatea actului educațional lasă de dorit și poate, cine știe, au ajuns la concluzia că acest lucru poate fi și un efect al celor 500 de ani de sclavie a romilor autohtoni – perioadă pe care ar putea să o considere un proces de dezumanizare simbolică a noastră, a tuturor. 

Și, poate, se gândesc și la responsabilitatea lor față de rasismul îndreptat împotriva romilor, o nedreptate istorică și, după cum vedem, contemporană cu noi. Ce ar trebui să facă ei diferit? 

Altfel, la ce ar folosi decizia CNCD (reconfirmată de ÎCCJ) dacă nu ar exista și un proces etic prin care intelectualii să își asume în integralitate rolul lor în promovarea unei societăți deschise?

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE