Batjocura interimară

Comentează
Arhiva foto

Membri ai guvernului României, respectiv ministrul de Interne și cel al Sănătății, au anunțat populația, prin intermediul presei, că vor face declarații importante la ora 23.30.

Au întârziat să apară în fața noastră timp de peste 35 de minute. De-abia după miezul nopții și după ce s-au vehiculat diverse scenarii, pe surse, care mai de care mai alarmiste, prin vocea poticnită a ministrul interimar Vela ni s-au anunțat câteva măsuri de restricționare a traficului aerian, terestru și naval dinspre țările cele mai afectate de Covid-19.

Practic, nu exista niciun motiv pentru decalarea orei declarației. Cel puțin niciun motiv detectabil în conținutul celor declarate cu voce gâtuită de către interimarul de la Interne.

Această lipsă de punctualitate, nici măcar atenuată prin vreo explicație sau măcar o scuză cât de mică, este un semn foarte prost pentru o țară în pragul panicii.

În redacții de pe întreg teritoriul țării și, cu siguranță, în sute de mii de case, întârzierea aceasta nejustificată a fost percepută drept un semn de rău augur. Părea că vin informații noi, alarmante, care să-i determine pe acești oameni responsabili să întârzie fără nicio explicație suplimentară.

Dar nu, nu avem de-a face cu oameni responsabili. Nici măcar de profesionalism nu-i putem acuza.

În astfel de momente, transparența și comunicarea neîntrerupte sunt esențiale. Orice întârziere, orice ezitare, orice bâlbă poate da semnalul unor comportamente necontrolabile. Ești pe marginea panicii și te uiți în jos, acolo unde autoritățile ar trebui să fie plasa ta de siguranță. Iar ele pur și simplu nu sunt acolo unde ar trebui să fie, aclo unde au anunțat, oficial, că vor fi la o anumită oră. O cam iei razna.

În doar 35 de minute, pe fondul incertitudinii, pe telefoanele și computerele ziariștilor s-au perindat zeci de ipoteze, care mai de care mai catastrofală. Unii au avut luciditatea de a nu le arunca în fața publicului, unii, în goană după exclusivități, n-au ținut cont de nimic.

Opinia publică este, azi, asemeni unui câmp plin de vegetație uscată. O singură scânteie scăpată de un inconștient poate declanșa un incendiu greu de stăpânit. În loc să asigure, făcând tot ce le este lor omenește posibil, că nu ei vor sta la baza acestor incendii, membrii guvernului par hotărâți să-și asume rolul de piromani iresponsabili.

Și, repet: cum pot să am încredere în niște indivizi care nu vin la ora fixată de ei înșiși, la întâlnirea convocată de ei înșiși și, în plus, nici nu dau vreo explicație pentru asta?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Lucian Daghie
17:00
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
16:41
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
16:52
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
16:05
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
09:34
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
08:34
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
18:30
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
18:30
Rezultatele loto din 13 septembrie 2026. Numerele câștigătoare extrase duminică
18:12
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
18:00
S-a vândut casa din copilărie a lui Donald Trump din New York. Prețul obținut după renovare
TRENDING
12:47
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
08:12
Revolut, păcălit de infractori, le-a dat pașapoarte, selfie-uri și date despre Bitcoin
12:59
Peste 8.300.000 de români sunt acționari la Petrom, Hidroelectrica sau BT, deși majoritatea nu știu
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
17:03
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
China a inaugurat la Shanghai primul drum realizat din peste 6000 de sticle de lapte reciclate.Sursă foto: captură video/ Youtube.
16:00
China a construit în 2021 primul „drum din plastic” în Shanghai din 6.000 de sticle de lapte: ce este soluția Dow
Un meșter montează faianță albă cu aspect de marmură pe pereții din baie
14:46
Poți pune faianța nouă peste cea veche, în baie, dar cu o condiție crucială
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață de a mai intra și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursă foto: Shutterstock
14:07
Insula exotică pe care riști interdicția pe viață și o amendă de 24.000 de euro, dacă faci un filmuleț
Nasterea te face mama. Dr Ciprian Morariu si Aurelia Petre despre fenomenul cezarienelor. Foto arhiva personala
13:00
„Nașterea te face mamă, nu calea prin care naști”. Fenomenul cezarienelor în România: între decizia medicală, teama de durere și dorința de siguranță
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
15:01
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
15:00
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Aparate foto la reducere de Black Friday
11:00
Black Friday 2026: când încep cele mai mari reduceri din an în România
Curcubeu de după nori
10:21
După ploi și frig, meteorologii anunță vreme mai caldă: unde se anunță 30 de grade Celsius
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă