Dacă bisericile sunt excluse de la dialog, uneori intențiile bune ale Uniunii Europene pot genera conflicte
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Uniunea Europeană se vrea un spațiu al egalității și caută să combată orice formă de discriminare rasială și xenofobie. Această ambiție pornește dintr-o exigență umanistă și iluministă.
Ca expresie practică a drepturilor omului, ea nu contrazice nicidecum învățătura creștină, care predică de două milenii fraternitatea universală, datoria iubirii aproapelui, xenofilia și valoarea spirituală a faptelor de caritate. Și totuși, mai ales în Estul post-comunist, unde regăsirea tradiției creștine s-a combinat impetuos cu reafirmarea identității naționale, politicile antidiscriminare promovate de Comisia Europeană sunt privite adesea cu suspiciune, dacă nu chiar cu o iritare eurosceptică.
Tot mai des, aceste politici europene sunt taxate de conservatori drept „progresiste”, la fel cum atașamentul explicit față de tradiția creștină e peiorativ etichetat drept „ultraconservatorism”.
Să judecăm lucrurile sine ira et studio (fără mânie și părtinere) (latină n.red.). Proiectul Uniunii Europene este, prin geneza sa, creștin-democrat. El a răspuns nevoii de a denazifica Europa postbelică și de a prezerva libertățile fundamentale într-o lume amenințată de expansiunea comunismului sovietic.
Comisia Europeană e alcătuită din exponenți ai statelor-membre de toate sensibilitățile ideologice, reflectând democratic, la fiecare tur de alegeri pentru Parlamentul European, o anumită majoritate politică.
În Tratatele UE nu figurează obligația cuiva de a fi de stânga, de centru, sau de dreapta, ci doar angajamentul față de principiile și valorile inerente statului de drept, democrației, pieței libere și umanismului deja codificat în Carta ONU din 1945.
Cum s-a ajuns la tensiunea dintre conservatorii europeni și acțiunea Comisiei în domeniul antidiscriminării, adică al combaterii rasismului și a xenofobiei? Prin falia necolmatată dintre identitate și integrare!
În Est, ca și în Vest, există partide îngrijorate de imigrarea ilegală și de extinderea consecutivă a unor comunități/minorități greu integrabile. Ele au în spate milioane de alegători care constată că doctrina multiculturalistă a eșuat în practică, oricât de nobile ar fi fost ambițiile sale teoretice.
În loc să răspundă acestor anxietăți colective (poate exagerate și parțial iraționale), Comisia pare să accelereze în direcția opusă, dar numai la nivelul discursiv al unei virtuți asumate (căci, în realitate, măsurile de combatere a imigrației ilegale, de pildă prin consolidarea FRONTEX, au fost deja adoptate, mai ales după criza refugiaților sirieni, declanșată în 2011).
Comisia înțelege că pacea socială și apărarea identității europene a 27 de state-membre (oricum diverse lingvistic și economic) se condiționează reciproc, dar continuă să se exprime public în termenii viziunii progresiste (importate din SUA).
Când acei europeni care se tem că echilibrele culturale și modul de viață din partea noastră de lume ar putea fi afectate de o imigrație necontrolată, ei citesc comunicate oficiale care asumă temele autoculpabilizării pentru un presupus „rasism sistemic”. Tensiunea la care mă refer să alimentează așadar dintre o acțiune proidentitară timidă și un idealism nemărginit, care pare rupt de realitatea obiectivă, dar și de sentimentele unei bune părți a comunității europene.
Am aflat dintr-un interviu al site-ului Euractiv, cu d-na Michaela Moua (primul coordonator UE al luptei antirasiste), că sarcina domniei sale este aceea de a colecta date despre incidentele rasiste/xenofobe și de a le raporta analitic, la nivelul Comisiei Europene.
Acest proces va folosi diferite instrumente juridice: clasicul mecanism de „infringement”, (procedura de constatare a neîndeplinirii obligațiilor), „Planul de Acțiune antirasistă”, „Directiva Serviciilor Digitale” (Digital Services Act), propusă în decembrie 2020, prin care platformele digitale sunt obligate să monitorizeze abaterile, „Codul de conduită în combaterea limbajului ilegal al urii online”, noile reguli propuse pentru ca recunoașterea facială prin AI să nu producă discriminări (adoptate la 21 aprilie 2021).
Lor li se adaugă acțiuni periodice menite să memorializeze pedagogic legătura dintre rasism/xenofobie și perioada colonială a Europei, sau cea nazistă, a Holocaustului (aici putem cita „Ziua internațională a Abolirii sclaviei”, propusă de Parlamentul European în iulie 2020, ori recomandarea Consiliului Europei de a include în curricula școlară un capitol despre istoria comunităților rome). În fine, au fost bugetate două programe financiare destinate acelorași scopuri educative: programul „Europa creativă” și cel numit „Cetățenie, Egalitate, Drepturi și Valori”.
Toate bune și frumoase, cu simpla mențiune finală că, în interviul amintit, se anunță doar cooperarea UE cu ONG-urile din statele-membre, nu și cu Bisericile creștine sau cu alte entități religioase. Cum să interpretăm această omisiune, făcută parcă să excludă tocmai partenerii instituționali care au permanenta vocație de a apăra pacea, fraternitatea, incluziunea și egala demnitate a tuturor persoanelor umane?
