Câteva gânduri despre „ai noştri” din diaspora pe care i-am pierdut definitiv
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Vara aceasta am făcut un tur scurt prin Franţa. Am vizitat comunităţi româneşti de prin Banlieue Paris.
Crâşma din faţă are manele date la maxim. În spatele blocului grătarul sfârâie şi umple cartierul de miros de mici. În magazinul de la colţ ai „produse româneşti”. Ai noştri „dau culoare" vizibilă pe aici prin Banlieue, unde „legea” o fac mai ales migranţii din „colonii”.
Dar observ ce am văzut şi în Italia prin multele comunităţi româneşti vizitate.
- Copiii românilor vorbesc foarte greu/prost româneşte şi nu mai au nicio treabă cu ţara din care vin. Văd des cazuri în care copiii refuză să-şi mai urmeze părinţii vara în vacanţa „din ţară”. Refuză să mai vorbească româneşte din multe motive. De mutle ori din nevoia de a nu fi trataţi prost: vor să devină „băştinaşi”.
- „Ai noştri” aşa cum în Italia votează Liga nordului (care-i gonea acum 10 ani prin parcări) aici sunt „antimigraţie”, „anti-arabi şi anti-oameni de culoare”. Singurii migranţi „buni” sunt „ai noştri”. Viitorii votanţi Le Pen. Poate exagerez puţin, dar acesta e trendul.
Am tot discutut cu ei. Ce au nevoie, ce vor, se vor întoarce sau nu? Opinia mea pornind de la datele de care dispun şi de la multele vizite a unor astfel de comunităţi?
Să pornesc altfel. Am văzut că mai mulţi politicieni vin cu un „Program pentru diaspora”: cum să-i aducem acasă.
Diaspora nu se mai întoarce: ea e plecată definitiv aşa cum pleci în lumea „de dincolo”. E pierdută definitiv. Fireşte că unii se vor întoarce, dar nu o să existe un fenomen de întoarcere masivă. Niciodată. Le cresc copiii acolo: iar unde le sunt copiii acolo le este viaţa şi casa. Vin şi nepoţii. Au treabă bunicii.
Da, ea ajută mult: trimite bani acasă, însă nu mai este un „subiect activ politic” pentru ţara de origine.
Mă repet. Conexiunea politică a „diasporei” cu Ţara este o iluzie. Diaspora este o populaţie „pierdută” chiar dacă, fireşte, pompează mulţi bani în ţară, ajută mult financiar ţara. Dar, ca „subiect politic” este „afară”. În procesul alegerilor din Ţară „diaspora” este doar un truc ideologic şi propagandistic.
Din păcate diaspora est puţin adaptată şi afară. Dar este într-un proces complicat de adaptare.
Se poate face ceva pentru diaspora? Da, să-i ajutăm să devină „subiect politic” acolo unde s-au aşezat şi să le oferim şcoală, biserică, cimitir „românesc”. În sensul larg al cuvântului. Ca în Dracula: „vampirii” au nevoie de „pământ strămoşesc” ca să reziste pe meleaguri străine. Nu întâmplător îşi fac magazine şi crâşme româneşti.
Ce înseamnă asta? Statul român trebuie să le ofere şansa de a se simţi cât de cât „acasă” în noul aşezământ. Asta din punct de vedere cultural. Politic însă ei trebuie să se adapteze acolo, să devină activi politici acolo, nu aici unde nu mai sunt.
În acest sens programele economice, politice de „aducere a diasporei” acasă sunt cam utopice şi inutile.
De aceea politicile sociale şi economice ar trebui să se orienteze spre cei rămaşi aici dacă vor să nu-i piardă, să nu plece.
Mai avem migraţia sezonieră care poate fi stopată prin diverse politici sociale şi economice. Cei rămaşi aici sunt „subiecte politice” reale, nu cei plecaţi. Fenomenul poate fi doar stopat. Nu e reversibil.
