Cine ar fi avut interes să saboteze conducta Nord Stream din Marea Baltică. Varianta care displace Vestului și care se aude mai puțin

Zilele trecute, economistul Jeffrey Sachs, invitat la Bloomberg, emite niște analize și apoi niște speculații care îi îngheață pe moderatori și apoi îi transformă într-o ceată de pitbulli ridicoli, apărători ai „alor noștri”. Sachs nu e doar reputat profesor la Columbia University, dar e și unul dintre artizanii celor mai dure reforme neoliberale din estul Europei în anii 90.

Mai ales în Rusia, este unul dintre sfetnicii vestici care au „dat soluții” după căderea URSS, de era să-i îngroape pe ruși mult mai eficient decât orice bombă (Sachs se apără spunând că „n-a fost ascultat”, însă e clar că a fost acolo când o debandadă de capitalism sălbatic s-a declanșat sub domnia lui Elțîn).

Precizez toate astea ca să previn iarăși tsunamiul de „a, încă un spion rus care e intelectual american”. Sachs și-a schimbat credințele din anii 90, dar nu poate fi bănuit, zic eu, de altceva decât de reorientare în funcție de realități. 

Revenind la incident, Sachs își turie teoria în câteva minute pe Bloomberg: spune că cel mai mare pierzător e Europa, că s-a accelerat o tendință care era pre-război, că dezastrul economic care-i paște pe europeni ar trebui să ne îngrijoreze pe toți. Mai spune că situația SUA-Rusia îl îngrijorează la maximum din punctul de vedere al unui posibil incident nuclear.

Și apoi, aruncă și o torpilă mediatică: spune că i se pare evident că americanii și polonezii au distrus țeava Nord Stream 1, precizând că e o speculație personală. Însă, adaugă el, o speculație bazată pe niște informații din surse deschise, niște declarații mai mult decât suspecte făcute de Biden și mai ales de secretarul de stat Blinken. 

Omul și-a expus o bănuială. Are în spate o carieră și o credibilitate care îi permit și astfel de ipoteze. Bloomberg îl aruncă imediat afară din transmisiune. Iar mesajul e, de fapt, mult mai adânc. Nu doar că nu mai discutăm cine a sabotat până la urmă țeava aia, dar nu avem voie să credem altceva decât în ipoteza că rușii și-au tăiat singuri ombilicul economic care îi lega de Germania. E și asta o variantă, dar, ce să facem, ne mai uităm și la unele voci publice poloneze care jubilau și mulțumeau americanilor pentru lovitură în timp ce apele daneze borboroseau.

Abia aici începe depresia neagră care a cuprins presa occidentală. Un incident grav care trebuie lămurit este tratat scurt, necredibil și apoi lăsat să zacă până la noi deschideri de arhive peste cine știe câte zeci de ani. 

Escaladarea tensiunilor

Pe vremea lui Trump eram toți îngrijorați de instabilitatea unui lider care arunca înjurături pe Twitter cu o mână și cu cealaltă mână stătea pe butonul roșu. Ironia cruntă e că stilul agresiv de conducere a Terrei din partea celui mai înarmat stat, SUA, și-a luat cu adevărat avânt în mandatul „blândului” Biden. Grupurile extrem de influente pro-război din spatele democraților și-au arătat colții. 

Într-o democrație poți să-i acuzi pe „ai tăi” de vinovății diverse. Așa cum o fac unele persoane publice vestice, așa cum e și Sachs. Și bravo lor. Însă consecințele pot fi seci și clare: ostracizare. Problema apare când ostracizezi din ce în ce mai mulți. Există o despărțire din ce în ce mai mare între o narațiune oficială a apărării civilizației de demonul din Est și o îngrijorare pământeană pentru facturi, pentru o economie distrusă și o sastisire de discursul de tip „pac la războiu”. Audiența știrilor despre război a scăzut, fricile cotidiene sunt cele care fac audiență acum. Sigur, în România, ne mai facem uitate durerile de pe card cu niște tabloid bisericesc, despre coalițiile sexului sub cupolă ortodoxă. 

Există un hău deschis între ce vorbim la o cafea și discursul oficial. Cu cât sunt mai mari aceste diferențe, cu atât presa intră în derivă de credibilitate, cu atât reflexele minime democratice sunt înecate în bani de propagandă și orgie oportunistă.

Când bunul-simț popular se desparte atât de tare de discursul oficial încep dezastrele: neîncrederea în administrație este doar începutul. Dup-aia ne mirăm că nu ne mai iese nici măcar un recensământ ca lumea sau o campanie de vaccinare.

Cu cât e mai plin de oportuniști și stupizenie războinică pe ecrane, cu atât se înmulțesc capetele vorbitoare care promovează război cu orice preț. De partea cealaltă, bunul-simț funcționează cu joburi și facturi. Europa și motorul ei german funcționau pe gaz ieftin de la ruși. Asta e. Încă înainte de război, privatizarea sălbatică a energiei a dus doar la ipocrizie ecologistă și scumpirea traiului pentru cei cu venituri medii și sub medie. Din război, UE iese praf. Estul UE și-a descoperit spiritul belicos încurajat de tot ce înseamnă forță mediatică americană. În ritmul ăsta, ne vom dezintegra nu doar economic, ci și administrativ. Chiar nu putem pune întrebări atât de simple fără să ne ofilim sub scuipații propagandistici că ești putinist sau sinofil?

E naiv să vrei pace în timp de război. Pe de altă parte, mie și unora ni se pare că e cea mai corectă formă de solidarizare chiar cu cei care stau sub bombe. Oamenii ăia nu vor decât să înceteze, într-o formă sau alta. E o aroganță de o cruzime inacceptabilă să tot urli către unii să moară pentru un bine abstract național sau internațional.

„Evenimentele mari fac să tacă micile pasiuni”, cita Caragiale la mișto un îndemn patriotic dintr-un oraș fictiv. Ei da, să nu lăsăm să tacă micile pasiuni, micile întrebări. Ești cu adevărat european dacă întrebi ce dracului s-a întâmplat cu țeava aia fără să-ți fie frică. 

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE