Luptă grea cu subiecte banale. Bac-ul, acest examen greu-ușor. Un profesor leneș despre harnicul ministru David
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Daniel David e unul dintre miniștrii deja vedetă. Și are o filozofie simplă care pe mine, ca profesor, m-a făcut să mă simt pentru prima oară prost de când am intrat în învățământ: ăștia din educație muncesc cam puțin, ar trebui să muncească 8 ore pe zi, ne-a transmis ministrul.
Bacalaureatul e un examen ușor pentru cei care au trecut cât de cât pe la școală. Examenul adevărat a fost să prinzi la Evaluarea Națională (un examen de-a dreptul nebun, cel mai important din viața unui cetățean român, voi reveni și la el săptămâna viitoare) un liceu bun. Dacă te ții cât de cât de acea școală, iei și Bac-ul. Dacă familia are bani să te țină cât de cât, poți prinde și o facultate.
La vreo trei subiecte, putem rezuma cam așa: zi și tu ceva de ăla (un scriitor din cei canonici, citești despre vreo 4-5 și gata!), scrie o pagină despre un text la prima vedere, cât de cât corect gramatical, argumentează și tu (nu uita să spui „în primul rând”, „în al doilea rând”, „în concluzie”). Atingi razant subiectele și ai luat 6 minimum. Drama e când vezi copii care nu se pot adapta nici la subiecte așa de ușoare. Asta înseamnă că prezența lor la școală a fost doar simbolică. Iar asta nu se întâmplă doar din cauza școlii.
Site-urile de specialitate dau deja subiectele la română, scăpate dintr-un centru de examinare. Ar fi picat caracterizarea unui personaj din Creangă sau Slavici, la alegere. Ceea ce e, cum spuneam mai sus, de-a dreptul simplu. Cei care ar putea avea probleme ar fi cei care n-au dat pe la școală sau cei care sunt atât de buni la română încât au înnebunit cu atâția clasici și poate ar fi vrut să-i întrebe și pe ei cineva ceva interesant despre ce știu.
Cum sunt profesor, cum am predat și la școli din mediul rural, și la un liceu foarte bun, pot să ofer câteva observații utile de la firul ierbii. Despre bacalaureat și evaluare trebuie să reținem un singur lucru: că noi, sistemul, am reușit să inventăm niște lupte dure cu subiecte banale. Subiecte banale care pentru mulți sunt imposibil de grele.
Jocurile sunt făcute pentru mulți
Pentru aproximativ două treimi din elevi, jocurile sunt făcute de pe la 12-13 ani. Și sunt în principal jocuri economice și sociale: ai o familie echilibrată și ceva bani, mai ai o șansă. Avem o școală publică din care poți ieși cu rezultate onorabile fără meditații. Dar avem un stil de examinare care necesită meditații, și la clasele mici, și la admiterea la facultățile foarte bune.
Toată presiunea, și din partea părinților, și din partea sistemului e spre o privatizare a actului de învățare. Până și copii sunt dresați să nu învețe decât dacă e pe bani, dacă li se vinde „rețeta de succes”. Și uite așa curg câteva zeci de mii de euro într-a VIII-a și într-a XII-a pentru educația aia specială pentru fiecare elev. Familiile vor să bage un ban în copil și să se vadă. Adică testele să fie ultra-standardizate și să le iei dacă faci până la nebunie același tip de exerciții.
De ce merg mână în mână un test standardizat extrem cu industria meditațiilor, cu industria facultăților învățate să mulgă și ele stresul familiilor și copiilor? Vă dau un exemplu. Facultățile de medicină dau simulări, încă pentru copii de-a XI-a, teste plătite de fiecare candidat. Fac câteva zeci de mii de euro dintr-un foc, numai cu asta. Alte facultăți vând auxiliare speciale pentru tipul lor de teste, că dacă te duci la Iași e altfel decât la București etc. Pe toate astea se pliază și proful de română care va vinde meditații adaptate pentru fiecare facultate.
Ce verifici de fapt astfel? Verifici cât e dispusă familia să cheltuiască. Meritocrația mult-trâmbițată se îneacă în bani. Foarte puțini copii care nu sunt susținuți serios de familii pot răzbate. Și vorbesc de copii buni, interesați. Cum te bați cu dezinteresul general? Cum explici că un sfert din cei care au intrat într-a XII-a nu mai intră și la bacalaureat. Păi, acești copii știu cumva intuitiv că pista asta e închisă pentru ei.
Sute de mii, pe dinafară
Problema e că în ultimul deceniu, peste 300.000 de copii au abandonat școala până într-a VIII-a. Aici nu mai e vorba că nu toți copiii trebuie să fie genii sau să aibă studii superioare. Dar ce faci cu 6 clase? Daniel David repetă și el mantra tuturor specialiștilor în educație: să-i pregătim pentru piața muncii! Păi primul pas ar fi să-i ții în școală măcar până în liceu.
Nu școala, ci societatea noastră produce, iată, sute de mii de copii care nu vor dezvolta nici disciplină pentru o muncă necalificată! Ce faci cu ei? Mulți văd cum se surpă și soluția muncii în afară.
Daniel David a tot repetat că profesorii trebuie să-și dedice școlii măcar 8 ore pe zi. N-am nimic cu ideea, o fac oricum. Am ceva cu insinuarea că n-aș face-o. Aici e o atitudine de vătaf care întâi te bănuiește că nu muncești, dup-aia se mai gândește ce e de făcut.
Apoi, David tot repetă o teză de-a lui că suntem un spirit prea „colectivist” și c-ar trebui să ne mutăm spre educația unui cetățean autonom. Din punctul meu de vedere, deja am reușit. Educăm copii învățați deja de toată lumea să gândească ultra-individualist și egoist, și din familie, și din media. Cel mai greu lucru e să-i înveți să lucreze ceva, orice, în echipă.
Inițiere prin tortură
Evaluarea e un ritual de inițiere prin tortură la noi. O treime îi aducem să le arătăm că nu i-am învățat nimic. O treime nici nu mai vin. Iar o treime mai mult ajung în burn out nu de la învățat, ci de la stresul din jurul unui examen ușor (vorbesc de materia pe care o predau, română).
De multe ori situația seamănă cu aceea din sănătate. Românii se plâng că e rău. Și e rău în multe locuri, e clar. În același timp, suntem mari exportatori de doctori. Iar despre asta n-are nimic de zis nici UE, nici noi. Totuși, când vin expați pe acasă ne spun ce cozi sunt în sistemele de sănătate englezești sau cine știe de unde de prin UE, că au venit acasă și au rezolvat mai repede o problemă de sănătate. Tot criticând, uităm că pericolul e înainte, nu în spate. Pericolul e să distrugi ce ai deja, forme totuși viabile de sănătate și educație.
Foarte mulți, mai ales priviți presiunea dinspre USR; acest partid care pare că personifică individualismul prostesc dus la absurd al clasei de mijloc românești, cum că singura soluție e școala privată. Oricum, cam multă lume face bani de pe urma școlii, tot felul de traininguri mai mult sau mai puțin utile, calificări și diplome din care 85% sunt frecție, ba chiar și Microsoft, Google și alte mari firme de IT au făcut bani frumoși din dotări, cataloage electronice, softuri care încep să fie și plătite greu etc. O temă pentru acasă pentru ministrul David ar fi să vadă câte afaceri private duduie pe lângă școli, cam cum duduie cabinetele private medicale pe lângă spitalele de stat.
În fine, a mai spus David că nu vin oameni buni în sistem că e slab salariul. Mulți oameni buni vin și vor să vină și așa. Dar selecția n-a fost cea mai ok. Examenul acela de titularizare (și el ușor, cu niște subiecte și bareme anchilozate de metodică) o fi bun, dar poate fi ocolit. Acum propune autonomie pentru școli în alegerea profesorului. Ok, am încredere că oamenii își vor ascultat interesul, dar nu știu dacă-și imaginează câte presiuni pot veni pe capul unui director care are și el nevoie de fonduri, relații bune cu autoritățile etc. În orice caz, aici David are un discurs ceva mai realist.
În rest, din intervențiile sale, se vede că doar a mai plonjat cineva din universitar să facă legea în preuniversitar fără să cunoască suficiente lucruri. De exemplu, devansarea Bac-ului a încheiat practic școala pentru toată lumea mai devreme cu două-trei săptămâni. O măsură hei-rup fără sens.
