Rahova ne-a arătat defecțiuni intelectuale grave. La fel și marșul împotriva femicidului. Ce să mai vorbim de salariul minim?

 5 comentarii
Apartamente distruse în explozia din cartierul Rahova

Ne-am modelat creierele de-a dreptul stupid. Când se întâmplă un accident, vedem vinovați numai printre amărășteni. Ne-am dresat să nu vedem multinaționale, baștani cu bani, vătafi afaceriști.

Apoi, a avut loc un marș împotriva abuzului contra femeilor, imediat s-au activat unii urlând că de ce sunt femeile comuniste? Iar salariul minim e de fiecare dată prilej de urlete ale câinilor de pază ai capitalismului.

Am ales trei exemple numai din ultima săptămână care ne arată clar rotițele defecte care pun în mișcare „opinia publică” în România: Rahova, discuția cu salariu minim și marșul feminist din București. Deși pare că nu au nicio legătură, observăm de fiecare dată aceleași voci, aceleași raționamente, totul numai ca nu cumva să te iei de ăla cu bani, de ăla puternic, de chestiuni care ar putea pune sub semnul întrebării vreo treabă serioasă.

Rahova. Orice, numai Engie nu!

După explozia dezastruoasă din cartierul Rahova, bună parte din presă, din social media a dus imediat povestea în zona „Dorelului nepriceput”, un posibil inconștient care ar fi atins robinetul sigilat. Stilul de reflectare media a influențat, bineînțeles, și organele de anchetă, că doar procurorii noștri sunt niște lei numai cu ce simt ei că ar satisface opinia publică. Așa că au audiat-o ore în șir pe președinta de bloc. Dar n-am văzut la fel de prompt audieri cu șefi de pe la Engie, multinaționala care deține Distrigaz.

De ce ni s-a dus mintea publică spre Dorel? Așa ne-am obișnuit. Să ne luăm de cel mai de jos de pe lanțul puterii. Ne e frică. Ai un distribuitor mare de gaz care a trecut să „verifice” și n-a verificat nimic. După aceea, vedem și rezultatul politicilor și legilor făcute pentru corporație. Și ANRE, și Legislativul au lucrat doar ca să facă Engie economii, să-și rotunjească profitul: externalizarea serviciilor cât mai mult, intervenții de formă, cu puțini angajați, investiții minime în infrastructură, nicio responsabilitate, doar bani încasați. Când vezi că oamenilor le e frică să mai sune la Distrigaz pentru că ăia nu știu decât să te lase fără gaz și să te arunce pe o piață liberă cu „rechinuți” care te mai taxează și ăia fără să facă nimic, atunci îți dai seama că e o problemă sistemică.

Tocmai pentru că nu știm să luăm la întrebări nici multinaționale, nici companii puternice românești, de aia n-avem niciodată bani la buget, nici măcar când economia duduie. Vom învăța ceva din lecția asta? Nu. Evident.

SRI a ieșit deja cu idei legislative. Cică ne-au atacat conspiraționiștii și în legătură cu Rahova. Sigur că s-au activat iar profitori de pe urma cadavrelor, dar asta nu înseamnă că avem nevoie de SRI să „lupte” cu ele prin supraveghere. Iar ce am scris mai sus e tocmai motivul: dacă SRI-ului i se pare că să pui întrebări multinaționalei e de fapt o conspirație putinistă? 

După eșecul legendar de anul trecut, SRI a ieșit mai întărit, a prins glas și mai mult, a primit bugete și mai mari, iar Nicușor Dan îl perie în ieșiri publice. Jos lăbuța de pe libertatea de expresie! Cei mai nocivi conspiraționiști au fost cei care au vânturat povești în favoarea marilor companii și în defavoarea unor amărâți care s-au trezit fără casă.

Marșul feminist

Un marș absolut necesar a avut loc în București, „Împreună pentru siguranța femeilor”, cu 12.000 de persoane manifestând împotriva relaxării autorităților în fața femicidului: femeile omorâte de parteneri sunt deja o știre banală și tot banală e și indiferența aparatului de justiție, de la poliție, până la judecător.

Dar, vai, suflețele intelectuale sensibile au luat foc de la unele pancarte care legau violența împotriva femeilor de o violență sistemică, adică de capitalism. A ieșit iar un tămbălău social media, de ce se iau oamenii de capitalism? Pentru că așa e democratic. Ce sistem e ăla unde nu poți spune nici „pâs” împotriva lui? Deja încep să cred că era mai ușor să spui un banc cu Ceaușescu în ’80 decât să te iei de capitalism în 2025, că te toarnă alde Sorin Ioniță și Andrei Caramitru pă net. Eventual, de aici, SRI ar putea prelua problema și ar putea face viață amară criticilor capitalismului, nu? Ioniță critică, SRI să și acționeze. Așa ar fi democratic, nu?

Legătura e absolut firească. Orice feministă observă că în capitalism se taie bugete, se taie protecția victimelor, că violența e sistemică atunci când mai fiecare victimă are o istorie de umilințe și din partea autorităților, nu doar din partea partenerului etc. N-au rost discuțiile de tip „ați vrea feudalism?”, pentru că nu e vorba decât, din nou, despre elefantul din cameră: într-o societate bazată pe profit, durerea oamenilor nu e profitabilă, e chiar enervantă, inclusiv pentru intelectuali care se cred CEO-i.

S-au mai panicat și că a apărut steagul Palestinei. Logica fiind asta: adică ăia țineau cu Hamas, iar Hamas nu respectă femeile. Dar de unde e deducția asta? Dacă acei oameni care acuză genocidul din Palestina ies la astfel de marșuri, poate tocmai acesta e mesajul: că nu susține regimuri care oprimă femeile în timp ce nu susțin nici regimuri care omoară civili în masă.

Văleu, salariul minim

În fine, altă panică, deja tradițională, e cu mărirea salariului minim. Se fac 10 ani de când auzim aceiași experți urlând că se prăbușește economia de la salariul minim. Toate datele ne spun că mărirea salariului minim a fost benefică. Și, să ne înțelegem, a fost măsura timidă a unui stat slab, care nu e în stare să controleze abuzurile din piața muncii. 

A fost măsura minimală să mai ia și ei din privat totuși niște taxe pe muncă, niște protecție pentru muncitor, atât. Oricum munca la gri e înfloritoare. Mărirea salariului minim n-ar mai aduce decât câteva sute de lei de persoană la alb. Dar toată floarea capitalistă românească urlă din nou. Și urlă aiurea, fără dovezi, fără statistici.

Ar fi și o concluzie. Că avem o tânără generație mult mai sensibilă social. Aceste voci sunt încă minoritare, dar puneți mâna și obișnuiți-vă cu ele. Ei sunt viitorul. Ei sunt cei care nu mai acceptă să înghită povești capitaliste de adormit copiii fără să vadă și niște minime beneficii sociale. Abia ăștia sunt o speranță, că ăia ai lui Bolojan sau ăia ai lui Georgescu sunt din ce în ce mai razna, ambele tabere.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (5)
  • Avatar comentarii

    truiad 24.10.2025, 12:21

    Nu m-am uita sa vad autorul decat dupa ce am citit articolul. In buna parte am rezonat la demonstratia despre capitalism si tarele lui dar m-a frapat insistenta de nuanta socialista, ma asteptam sa fie o pozitie pro capitalism social. Autor Rogozanu, m-am lamurit, inclinarea sre socialism este normala.

  • Avatar comentarii

    cbus 24.10.2025, 13:49

    Acestea sunt erori voite de sistem. Daca Dorel isi dadea cu ciocanul in deget si mergea la spital, imediat firma venea cu hartia de protectia muncii semnata de Dorel si transfera vina instantaneu. In cazul tevii de gaz, se pare ca Distrigaz nu are habar de ce instalatie are in curte. Daca stia de situatie pana acum produceau ceva procese verbale din 2000 de cand e montata teava si probabil mai recente de cand a fost verificata teava. Imi parre rau de cei care au facut ultimul raport pertinent si foarte profesional. Nu-i vad prea bine. In legatura cu celelalte doua subiecte, democratia ofera un instrument foarte eficient de a schimba conducerea si anume votul. Toate aceste probleme sunt "efectul" voltului liber exprimat, sau nu.

  • Avatar comentarii

    gheorghe_2 24.10.2025, 14:23

    Nu împărtășesc chiar deloc optimismul autorului, cu privire la viitoarea generație și viziunea ei asupra vieții. Au apărut, într-adevăr, tineri care au intrat în contact cu ideile de stânga de afară și cărora ce se întâmplă aici li se pare o aberație incredibilă, ceea ce și este, dar ăștia sunt copiii clasei superioare sau de mijloc de la noi, care-și fac studiile în străinătate și acolo o să rămână, în final. Oricum, nu-i bagă nimeni în seamă, pe aici, și pe bună dreptate, pentru că sunt văzuți ca niște beizadele sătule și snoabe, care se dau după ultima modă din Vest. Imensa majoritate a copiilor și tinerilor de azi trăiesc însă în mediul veninos de aici, făcut de proprii părinți, care le inculcă valorile autohtone: cei slabi și săraci își merită soarta, dacă nu ești ca ei, ignoră-i sau bate-i, pentru că nu sunt oameni, cu adevărat, dacă ești din categoria lor, ține-ți gura închisă și execută ce-ți cere cel mai puternic. Un viitor de aur se arată, așa cum merităm din plin.

  • Avatar comentarii

    EllenP 26.10.2025, 16:53

    Un articol genial! Bravo!

  • Avatar comentarii

    BakerMan 27.10.2025, 14:50

    Politruci din toate tarile, uniti-va! Si s-au unit in Romania ca sa apere socialismul pentru bogați și capitalismul pentru săraci. Ideile de stânga nu fac nici cât o ceapa degerata daca n-au in spate propulsie institutionala. Uitati-va cat de capitaliști, pro-status quo si pro sistem sunt liderii de sindicat! Vocile de stânga din politica românească sunt mai mult decat neoliberale, iar zona universitara apara la baioneta sloganul neoliberal radical ,,sa trăiți bine"! Cand statul post-comunist a fost construit de tovarăși si tovarășe de nădejde in favoarea capitalului transnational, critica acumulării de capital de tip neoliberal devine o problema de siguranță nationala pentru minoritatea speciala.

ALTE ȘTIRI
Castelul Peleș
Exclusiv
07:00
Mafia biletelor de la Peleș. Agențiile de turism reclamă la ANAF și Poliție samsarii din parcare care vând bilete la suprapreț. „Ducem turiștii prin curte, că în muzeu nu mai avem loc”
Accidentul s-a produs pe drumul național DN15, pe raza localității Gornești din județul Mureș. Foto: ISU Mureș
13 sept.
Accident grav pe DN15, în județul Mureș: doi oameni au murit și patru persoane, printre care un copil, au ajuns la spital după un impact frontal
MONDEN
Radu Vâlcan la Insula Iubirii 2026. Sursa FOTO/ Antena 1
13 sept.
Noutatea de la „Insula Iubirii” 2026. Ce le-a spus Radu Vâlcan concurenților. Flacăra ispitei s-a aprins pentru Bianca, soția lui Marco
Valentina Pelinel și Cristi Borcea în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
13 sept.
Valentina Pelinel și Cristi Borcea aniversează 8 ani de căsnicie. Cum au fost surprinși cei doi. „Am trecut prin zile senine și prin momente mai grele”
POLITIC
Un colaj cu două fotografii în care apare Elena Lasconi în timp ce face zacuscă de pește
13 sept.
Elena Lasconi a făcut zacuscă de pește pe Facebook: „Oare cei care ne conduc fac zacuscă? Sau cine le face zacusca”
Colaj format din două fotografii: în imaginea din stânga este președintele Nicușor Dan alături de Mirabela Grădinaru, iar în imaginea din dreapta sunt Alexandra Nazare și soția lui, pe treptele bisericii, la nunta
13 sept.
Nicușor Dan și Mirabela Grădinaru au participat la nunta lui Alexandru Nazare. Cine sunt politicienii care au fost la Casa Albă din București
Ultimele știri
08:43
Palatul Cotroceni: CNSAS, nu CSAT, trebuia să-l verifice pe Lucian Pahonțu. Ce spusese Nicușor Dan
08:36
Surpriza de la recepția hotelurilor din Italia: taxa obligatorie care nu apare întotdeauna în prețul rezervării
08:18
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, luni, 14 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
08:05
Un ieșean a dat un cal pe o mașină veche, dar n-a apucat să meargă decât 500 de metri și a ajuns la închisoare
TRENDING
13 sept.
Mădălina Apostol, iubita lui Nick Rădoi, a murit. Omul de afaceri este în stare de șoc. „S-a sinucis. Era bolnavă”
13 sept.
Ziua Crucii, 14 septembrie: ce nu e bine să faci în această zi, conform tradiției
13 sept.
Horoscop 14 septembrie 2026. Scorpionii ar fi bine să fie mult mai atenți la ceea ce spun, în special la ceea ce dezvăluie despre ei
13 sept.
Tragerile loto din 13 septembrie 2026. Report de peste 1,11 milioane de euro la Loto 6 din 49
O femeie a adormit pe un pat dintr-un magazin Ikea. Foto cu caracter ilustrativ: Getty
06:15
Cât să dormi în plus weekend pentru a reduce riscul de hipertensiune: „Protejați-vă inima!”
Un nou soi de măr a fost descoperit într-o grădină din Luton, într-un pom vechi de 90 de ani. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
Un nou soi de măr a fost descoperit într-un pom vechi de 90 de ani, într-o grădină din spatele casei, în Luton: „Excelent pentru prepararea piureului”
Dame Barbara Cartland, născută la 9 iulie 1901
13 sept.
A vândut 750 de milioane de cărți, dar astăzi cu greu mai găsești una în librării. Cum a fost uitată Barbara Cartland
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, dar la Budapesta a izbucnit un scandal diplomatic după ce i s-a cerut să-i înapoieze. Sursă foto: szilvásváradz.hu.
13 sept.
Regele Charles a primit doi cai cadou din Ungaria, apoi i s-a cerut să-i dea înapoi. Scandal diplomatic la Budapesta
A dat doar 27000 de euro pe un apartament la mare, în Sicilia, dar îl vinde după mai puțin de un an. Sursă foto: Profimedia.
13 sept.
A cumpărat un apartament în Sicilia cu 27.000 de euro și acum îl vinde. „Trebuie să-l vezi”
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Lucian Daghie
13 sept.
Poveștile lui Lucian Daghie, românul care a vizitat 190 din cele 193 state ONU: „Nimic nu se compară cu Dzangha-Shanga”. Unde mai trebuie să ajungă
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv duminică, 13 septembrie. Foto: Dumitru Angelescu (Libertatea)
13 sept.
Tolea Ciumac a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după bătaia din Centrul Vechi cu Danu Spartanu
Autostrada 2 București - Constanța, România - 10 august 2021: Un agent al Poliției Rutiere din România folosește un radar de viteză.
13 sept.
Un șofer a circulat cu 223 km/h pe Autostrada A3 Turda - Borș. Pe A1, un croat a mers cu 204 km/h
Clădirea UGIR de pe strada George Enescu
Reportaj
13 sept.
Ați trecut de sute de ori pe lângă ea. Știați ce ascunde această clădire din centrul Bucureștiului?
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă