Cuvântul coșmar: „reziliența”. Ce bine că s-a terminat COVID și că n-avem bani nici să ținem becul aprins
Urmărește Libertatea in Google Discover
De când cu marea eliberare de Covid, mulți știriști au luat-o razna. Nimic despre scumpirea energiei, nimic despre creșterea costului traiului decent. O să rămânem cu fălcile blocate de la atâta râs și voie bună.
Cuprins:
E plin de optimism bolnav. Primele 3 știri la o televiziune privată „quality” sunt despre cum se mai deschide o terasă, cum se mai face un bairam, un festival, cu veselie. Îmi și închipui un român mediu din statisticile alea care nu mint spunând: de unde, mă, bani să dansez la Mamaia, să cutreier munții, de unde atâția bani?
Cred că de vină pentru toată ipocrizia asta nu sunt nici presa, nici guvernul. De vină e cuvântul „reziliență”. Nu mai pot cu „reziliența”, abia când îl aud cedez complet.
Termenul „reziliență” a ajuns să fie folosit și la declarațiile din sport
Cuvântul „reziliență” are înțelesul de revenire la o stare inițială de bine după un șoc, după o criză. A făcut carieră și în mediul corporatist, ba chiar și în sport. Ieri, după un meci de baschet, la declarațiile jucătorilor, unul care tocmai luase bătaie la 30 de puncte o ardea și el cu reziliența.
Dar „reziliența” e perversă pentru că presupune o criză. Mai mult, rezilienții peștelui prăjit văd criza ca pe ceva normal, ca parte din viață, din sistem. E normală o criză provocată de liberalizarea energiei!, îți va spune un rezilient. Sau lobbyist, cum vreți să-i spuneți. Pentru că, da, într-o perioadă în care producem energie și în plus peste ce consumăm, prețurile continuă să crească (surse: aici și aici). Că doar exportăm ieftin și cumpărăm scump, unii fac un ban grămadă, și amărăștenii trebuie și ei să țină pasul cu bursele.
Cum cresc prețurile
Când în anii trecuți spuneam banalitatea că liberalizarea energiei înseamnă scumpire pentru multe gospodării care trăiesc oricum la limită, pac, veneau 5 rezilienți și explicau cât de înapoiat trebuie să fii ca să nu înțelegi o piață liberă, că prețurile și pot scădea, bla-bla.
Acum, dacă i-am întreba de ce au mințit, ne-ar răspunde arogant că oricum aveam prețurile prea mici pentru UE și că, de fapt, ne aliniem.
Există o explozie de prețuri (care nu se simte deocamdată la INS) la nivelul mic, de supraviețuire la minimum. Tot optimismul tâmp vine în opoziție cu cei mulți care simt dramatic ce se întâmplă direct în coșul de cumpărături de la supermarket. „Revenirea la normalitate” pare și o revenire la profit cu japca din toate părțile, fără un stat capabil să arbitreze nebunia. Peste tot prin media e plin de „horeci” jubilând care vor da ca lumea în prețuri să recupereze pârleala.
Cîțu ne asfixiază cu revenirile lui în „V”. E foarte posibil ca economia să-și revină, dar mulți cetățeni or să fie praf după atâta succes economic.
Cum e în campanie electorală, Cîțu a apărut în nenumărate interviuri în ultimele zile, cele mai multe fără nicio întrebare serioasă. Așa că premierul a putut bate câmpii cu „guvernul nu dă, statul nu dă, nu face, că oamenii trebuie să știe etc.”, iar alde Prelipceanu au dat din cap ca pe o melodie bună. Mă întreb la ce e bun guvernul/statul, dacă tot lasă din mână orice formă de supraveghere și reglementare.
Când prețurile cresc, ni se spune că așa e piața liberă, când premierul ia banii de investiții companiilor de energie, statul nu mai e liberal, spune că acele companii nu au planuri. Ca și cum planurile ar pica din cer!
Paranteză: concentrarea capitalului
Nu sunt economist, dar las și eu asta aici, să fie menționată undeva în presa mare: după criza din 2010 asistăm oricum la concentrarea bogățiilor tot mai spre vârf. Noua criză COVID accentuează tendința ca cei mai puternici să ia toată partea leului.
Am văzut, de exemplu, rezultatele spectaculoase Dedeman de anul trecut, am văzut că au făcut profit net de 1,5 mld de lei. Iarăși fericire în presă, doar Dedeman e corporația noastră „națională”. Dar sunt unii mai discreți care au cărat bani cu nemiluita: mai toate lanțurile de magazine mari. Au câștigat pentru că cei mici și mijlocii au avut de suferit. Statul a creat un avantaj de piață disproporționat tot pentru cei mari. S-a gândit vreo clipă să-i taxeze ca să poate ajuta baza? Doamne ferește. Important e să facem știri triumfaliste cu profitul înregistrat la hectar.
Un alt efect: concentrarea capitalului la vârf se tot întâmplă și în energie, și în alte zone cheie. Efectul? Ar trebui instituții foarte puternice capabile să-i controleze sau să ne apere în relația cu ei. Nu se va întâmpla. Deja firme mari de telecom, de energie râd de se tăvălesc când aud de protecția consumatorului sau de ANRE.
Concentrarea capitalului combinată cu slăbirea statului e butoi cu praf de pușcă social, pe scurt.
Avem 250 de foldere
Planul de reziliență european, cel la care tot se chinuie Ghinea & Cîțu să atașeze fișierele, trebuia să deschidă o dezbatere, nu s-o închidă. Și nu cu noi, cu toată Europa. (Apropo „Planul de reziliență și redresare” sună cam pleonastic).
Polonezii au mai urlat că, pentru Estul sărac, planul european va fi dezastru, dar încet-încet toată suflarea europeană s-a reglat. O să avem o tranziție spre verde, însă una orientată tot către nucleul Europei vechi, normal, în care sărăcanii care aleargă după căruță vor mai primi o lovitură.
N-am nicio simpatie pentru puterea conservatoare poloneză, dar am o scârbă destul de mare pentru forțe stângiste europene care nu pot ridica mai pregnant problema „rezilienței” în planul energiei verzi.
Efectul va fi că vom vedea revolte populare împotriva unor măsuri ecologice care ar fi trebuit să strângă cetățenii de partea lor, nu să-i facă să înjure când aud de „ecologie”, pentru că o să-i lase fără joburi, cu energie scumpă etc.
Așa am ajuns să dăm de la stat mii de euro ca să-și ia unul mașină electrică, dar nu vedem că n-avem cu ce încălzi nepoluant orașe și sate? Asta e ecologie cam cum era Raluca Turcan ecologistă într-o mașină electrică de țâșpe mii de euro. E fiță, nu e ecologie.
PNRR-ul nostru a fost deja trimis înapoi de câteva ori, a fost ținut secret până a încărcat Ghinea folderele la comisie, dar nu e nevoie să citim detaliat documentul, pentru că se vede că e ceva în neregulă din cum ne e vândut de guvernanți. Ghinea a făcut o declarație de șmecher de colțul străzii: ”am terminat de uploadat cele 240 de fișiere. (...) Am ales, atenție!, să publicăm tot”. Ar trebui să spunem și „sărut mâna” pentru această alegere deosebit de transparentă. E ca și cum v-aș invita să-mi mulțumiți că am publicat 1.220 de cuvinte.
România s-a angajat în această horă a rezilienței iresponsabil, fără o rezistență binevenită pentru protejarea unor mase de urgia unei piețe ecologice prea dure. A propus autostrăzi și „ecologisme” în schimbul unor măsuri sociale dure la care s-ar fi angajat tot netransparent (o to-do-list cu măsuri politice, inclusiv o eventuală mărire a vârstei de pensionare).
Ni se cer grație și rezistență
Sunt pentru măsuri împotriva încălzirii climatice, dar, dacă sunt făcute probusiness sau doar fără cap și clientelar, ele nu vor fi decât dezastru pentru mulți și oportunitate de afaceri pentru câțiva „eroi” antreprenori de-ai lui Cîțu.
De aceea, când auziți „reziliența”, trageți plapuma în cap și tremurați. Este noul cuvânt de groază, după decenii în care cuvântul-vedetă a fost „liberalizare”.
Liberalizare era de fapt dereglementarea supraviețuirii. Mai simplu: unii joacă pe bursă, metaforic vorbind, prețul supraviețuirii în condiții decente. Nu bursa e de vină, nu piața, ci cei care le consideră omnisciente și omnipotente.
Acum, cu „reziliența” apare pretenția nouă ca, după fiecare cataclism, să fim elastici ca o trestie și să revenim într-o poziție inițială. Succes!
