De ce pionii serviciilor secrete nu fac pușcărie în România
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fostul colonel SRI Daniel Dragomir e cel mai recent nume intrat în clubul fugarilor din țară, din zona serviciilor secrete, după pesedistul Cristian Rizea, aflat în Republica Moldova și Sebastian Ghiță, care se află în Serbia. Toți trei au transmis de-a lungul timpului mesaje menite să transmită neîncrederea în sistemul de justiție și în statul de drept, atrage atenția jurnalista Sidonia Bogdan, într-un editorial în Libertatea.
După o lună și jumătate de insistențe, Agenția Servicii Publice, instituția din Republica Moldova responsabilă pentru acordarea cetățeniei moldovenești, mi-a răspuns, în sfârșit, la o solicitare în care ceream informații despre modul în care fostul deputat Cristian Rizea, condamnat definitiv în România pentru fapte de corupție, și-a obținut cetățenia peste Prut.
Instituția susține, într-un răspuns pentru Libertatea, că nu poate să transmită când anume fugarul Cristian Rizea a obținut cetățenia moldovenească pentru că datele respective ar fi date cu caracter privat, iar el beneficiază de protecția oferită de legea GDPR. Argumentele agenției nu stau în picioare, câtă vreme decretele prezidențiale privind acordarea cetățeniei în Republica Moldova se publică în Monitorul Oficial, așadar devin informații publice.
Există două moduri, peste Prut, de obținere a cetățeniei, fie prin decret prezidențial, iar decretele se publică în Monitorul Oficial, fie prin recunoaștere, așa cum a obținut-o și Rizea, pentru că a avut o bunică născută pe teritoriul Republicii Moldova.
Cetățeniile obținute prin recunoaștere sunt în responsabilitatea acestei agenții, iar instituția nu este obligată să facă un anunț în MO la fiecare nouă cetățenie acordată de către statul moldovean.
Dacă aplicăm logica directorului agenției, Vladislav Zara, cel care semnează răspunsul trimis Libertatea, înseamnă că acei cetățeni care obțin cetățenie prin agenție beneficiază de protecția legii privind datele cu caracter privat, iar cei prin decret prezidențial, nu, ceea ce ar fi o discriminare între cetățenii aceleiași țări.
Este evident că secretizarea acestui mic amănunt ascunde alte mize. De ce ai ascunde data când ai acordat cetățenia moldovenească unei persoane? Potrivit legislației moldovenești care reglementează acordarea cetățeniei, persoanele care depun dosarul pentru obținerea cetățeniei nu pot obține această calitate dacă în acea perioadă sunt urmărite penal. Or, e posibil ca această incompatibilitate să fi existat în cazul fostului deputat Rizea, iar instituția condusă de moldoveanul Vladislav Zara (apropiat în trecut de oligarhul Vladimir Plahotniuc) să nu dorească să lămurească acest lucru. Nu încă!
Prin aceste tertipuri, Republica Moldova transmite României semnalul că protejează un fugar condamnat de corupție, o poziție controversată ținând cont de faptul că Bucureștiul ajută financiar țara prietenă, cu scopul de a continua un parcurs european și a ieși, pe cât se poate, de sub umbrela rusească.
Până la urmă, banii guvernamentali care pleacă spre Moldova sunt banii românilor, iar românii nu doresc să ajute financiar o țară care se transformă în paradisul infractorilor.
În data de 1 martie 2016, DNA a dispus începerea urmăririi penale împotriva fostului deputat Rizea, iar pe 21 martie 2016 a și fost trimis în judecată. În data de 18.03.2019, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a condamnat la o pedeapsă de 4 ani și 8 luni cu închisoare pentru fapte de corupție, moment în care el deja se afla pe teritoriul Republicii Moldova.
Dacă Rizea și-a obținut cetățenia între martie 2016 și martie 2019, președintele moldovean Igor Dodon ar putea să i-o retragă. Lucrurile sunt însă destul de complicate, pentru că Dodon are agendă pro-rusă, iar un astfel de „asset” în curtea rușilor devine o unealtă bună de folosit pentru a provoca scandaluri interne.
Aburit că primește protecție pentru a nu fi deferit justiției - iar semnalele instituționale asta transmit - Rizea trimite mailuri către NATO pentru a le explica aliaților cât de corupt este secretarul general adjunct, Mircea Geoană. Un gest pe cât de pueril, pe atât de disperat.
Posibil ca Mircea Geoană să fie corupt, totul e posibil, totuși, de ce nu explică el ce știe unui procuror român, după ce se predă instituțiilor de forță române pentru a-și executa pedeapsa? Scrisori către NATO poate trimite și din celula în care își ispăsește pedeapsa.
După sentința Înaltei Curți, Rizea a început să facă tot felul de „dezvăluiri” asemănătoare celor lui Sebastian Ghiță, care sunt o sumă de adevăruri factuale combinate cu minciuni și exagerări sau informații la mâna a treia, privind conexiuni toxice și suspiciuni de corupție între politicieni importanți, oameni de afaceri și ofițeri ai serviciilor secrete, inducând publicului român ideea că toți actorii din instituțiile statului sunt vânduți mafiei, inclusiv cei care aplică legea, ei fiind niște biete victime ale unor jocuri murdare.
Cu ce scop să faci asta, și nu mă refer la Rizea, care e un pion căruia i se speculează vulnerabilitățile și labilitatea psihică, ci la cei care-l folosesc?
La fel ca în cazul Ghiță, adăpostit în Serbia, un alt pion înfipt în sistem și apropiat serviciilor secrete, scopul este de a disemina neîncredere în tot ceea ce vine din zona sistemului de justiție. Acesta este unul dintre motivele pentru care statul român este, în prezent, în regres în lupta cu marea infracționalitate și marea corupție.
Cum lanțul slăbiciunilor nu se oprește la Chișinău, și autoritățile române se arată la fel de slabe, nepresând autoritățile de la Chișinău (mesajele politice sunt importante în această speță, pentru că nimic nu se mișcă în acea țară fără voință politică) pentru a verifica modul în care Rizea și-a obținut cetățenia cu ajutorul căreia fuge de executarea pedepsei. De ce statul român nu depune o plângere în Republica Moldova ca parchetul de la Chișinău să se sesizeze și să verifice modul acordării cetățeniei lui Rizea?
Speța Rizea este despre un pattern care se întâlnește destul de frecvent în rândul unor personaje apropiate serviciilor secrete care fug de executarea pedepsei. Informatori, colaboratori sau chiar ofițeri de informații, toți, după condamnare, „reușesc” să fenteze vigilența instituțiilor de forță și să plece peste hotare.
Ultimul din club este Daniel Dragomir, fost colonel SRI, care a fugit din țară cu o zi înainte ca judecătorii să-l condamne la 3 ani și 10 luni de închisoare pentru trafic de influență, spălare de bani și fals în înscrisuri. Și lui i s-a pus o temă de agitator public în brațe, crezând că va scăpa de închisoare: Ro-Exit.
Mișcarea nu a fost făcută pentru a testa euroscepticismul românilor, care nu prinde electoral, ci tot cu scopul de a decredibiliza instituțiile de forță și sistemul de justiție.
În rândul generalilor în rezervă, nu numai de la SRI, ci și de la Armată, există nostalgia naționalistă, prin prisma căreia investițiile străine în România nu sunt decât semnul unei trădări naționale. Pentru ei, avem statut de „colonie modernă”, ca să citez dintr-un text publicat recent de fostul decan al Academiei Naționale de Informații a SRI, Constantin Onișor.
Probabil că nu întâmplător generali în rezervă precum Constantin Onișor, Mircea Chelaru sau Nicolae Rotaru au fondat un partid naționalist suveranist cu ajutorul căruia își lansează tezele anti-Occident și în jurul căruia gravitează și noua vedetă social media, Oana Lovin, simbolul sparanghel, care explică, într-un interviu, pentru un jurnalist Sputnik, că rusofobia este o boală a românilor.
Dacă revigorezi sau întreții cu mesaje acest curent, încet-încet, speri să obții, în rândul populației, o masă critică antioccidentală, diseminând neîncredere în narațiunea despre statul de drept pe care ți-o explică Vestul. Acesta a fost rolul unor pioni ca Dragomir, Rizea sau Ghiță.
În același club select mai face parte și Puiu Popoviciu, ginerele fostului demnitar comunist Ion Dincă, poreclit și Dincă „Te-leagă”, devenit mare om de afaceri în România post-decembristă, care deține terenuri strategice în București. Și el condamnat la 7 ani de închisoare, din care n-a executat nicio zi, pentru că a fugit la Londra înainte ca sentința să devină definitivă.
Cum se face că în toate aceste cazuri statul român eșuează? Să fie o simplă coincidență? Să fie influența vechii Securități, ale cărei tendoane nu se lasă răpuse? Noi observăm doar capetele ei, care ies la suprafață, dar în spate nu vom ști niciodată cu exactitate ce este.
