„De ce?”-uri ca nuca în perete. Cei care întreabă „De ce îi ajutăm pe ucraineni” sunt, mai degrabă, cei care n-au donat în viața lor
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru că, dacă ar fi donat, ar fi știut că în România s-au strâns, în ultimii ani, milioane și milioane de euro de la voluntari, oameni obișnuiți sau ONG-uri pentru zeci de cauze bune.
Cuprins:
„Românul e născut poet”. Ne bântuie de generații această zicere laudativă a lui Vasile Alecsandri. Dar el continuă astfel: Înzestrat de natură cu o închipuire înaltă și cu o inimă simțitoare, el își revarsă toate tainele sufletului în melodii plăcute și în poezii improvizate… căci nu știe încă nici a ceti, nici a scrie”.
Dacă Alecsandri spunea, încă din 1852, că „românul e născut poet”, închipuiți-vă cum am putut evolua, ca nație și ca indivizi, în 170 de ani.
Dacă la jumătatea secolului XIX românul putea fi poet fără să știe „nici a ceti, nici a scrie”, în primul sfert al veacului XXI românul poate fi filosof, medic, expert militar, chimist, fizician, geostrateg, expert în energie, matematician, specialist în situații de urgență, economist și, în general, cam tot ce vrea el, știind doar vag a scrie și neavând nici azi, din păcate, capacitatea de a ceti și, mai ales, de a înțelege ce citește.
„De ce?”
Vorbim despre un român simbolic, idealizat, pentru că, în realitate, există aproximativ 20 de milioane de români absolut diferiți între dânșii și este bine așa. Când însă renunță la privilegiile individualității și se agregă în mase sau, mai nou, bule, românii devin „românul” și își arogă o doză nejustificată de reprezentativitate.
În zile ca acelea pe care tocmai le trăim, când ar fi chemat să fie mai degrabă om de acțiune decât de reflecție, românul tinde să devină filosof chinuit de dileme adânci.
Astfel și numai astfel se explică, probabil, avalanșa de „de ce?”-uri care ne acoperă de la începutul invaziei rusești în Ucraina.
Să strigăm la copiii ucraineni: „De ce, mă, ai scufundat nava Rostock?”
„De ce îi ajutăm pe ucraineni, când ei nu permit învățământul în limba română, ne-au luat părți ale teritoriului național, au construit canalul Bîstroe și au scufundat nava Rostock pe brațul Sulina al Dunării, blocând navigația fluvială?”. Excelentă întrebare. Excelentă.
Și pentru ca ea să nu rămână în stadiul de retorică pură, recomandarea mea către toți cei frământați de astfel de probleme este să se deplaseze rapid la granița cu Ucraina.
Să-și aleagă un punct de trecere a frontierei și să nu-i slăbească pe ucraineni. Să se repeadă la copiii din cărucioare sau din brațele mamelor, să dea jos păturile care protejează de temperaturile negative și să urle la ei: „De ce, mă, ai scufundat nava Rostock, pe 2 septembrie 1991? De ce?”.
Să meargă la adolescentele de 13-14 ani, să le scuture bine și să încerce să afle: „De ce, nenorocito, ne-ai luat Bugeacul și Bucovina de Nord?”.
Să năvălească peste femeia care a reușit să plece de acasă cu doar două sacoșe de supermarket și cu mingea de fotbal a fiului ei: „De ce, cucoană, ai interzis învățământul în limba română? De ce?”.
De ce au mașini?
„De ce îi ajutăm pe ăștia? Nu vedeți ce mașini scumpe au?”. Exact. Punctul pe i. Și nu doar că au mașini scumpe, la care deja bălesc toți interlopii marilor orașe, dar au mașini. Ce tupeu fantastic.
Oare cum pot dormi noaptea cei care îngheață de trei săptămâni prin vămi ca să-și ofere ajutorul, când sunt copii în Africa sau Asia care n-au nici măcar trotinetă? Iar unii nu au pur și simplu mașini. Au autocare și trenuri. I-am văzut cum au venit cu ele, deci sunt ale lor, nu? Cum să ajuți pe cineva care are trenul lui? Sau autocar? Se poate așa ceva?
Strigă mai degrabă cei care nu știu să ajute
„De ce îi ajutăm pe ucraineni, ce-i cu avalanșa asta de umanitate, dar nu-i ajutăm pe românașii noștri amărâți?”. Drept la țintă și asta.
Aici însă, nu mai merge cu întrebări. Cei care au astfel de nelămuriri abisale ar trebui să umble pe la zecile de mii de români pe care, anual, îi ajută tot românii.
Românii ăia care, înainte de a-i ajuta pe ucraineni, au dat bani pentru construcția unui spital; ăia care, într-o singură zi, au donat 1,5 milioane de euro pentru victimele din Colectiv, fără să aibă nevoie de Arena Națională, o scenă imensă și zeci de cântăreți; ăia care se mobilizează la fiecare inundație; ăia care donează câte 2 euro pe lună, 12 luni pe an, pentru ajutorarea altor români aflați în suferință; ăia care, din toată puținătatea resurselor lor, contribuie la zecile de milioane de euro folosite anual pentru acțiuni caritabile destinate „românașilor noștri”.
Să încerce să-i convingă pe cei ajutați să declare că nu i-a ajutat nimeni. Și organizațiile non-guvernamentale, și biserica, și bunii samariteni discreți, care nu se bat cu pumnii în piept când donează ceva pentru cei în nevoie, și, în general, toți cei pentru care ajutorarea semenilor este o obișnuință, nu o excepție, ar trebui să-și nege faptele bune.
Asta numai ca să-i mulțumească pe cei care nu doar că n-au ajutat niciodată pe nimeni, dar n-au nici ochi pentru a observa ce fac alții de multă vreme încoace.
„De ce îi ajutăm pe ucraineni, dar nu i-am ajutat pe sirieni, în anii trecuți?”. Așa am făcut, nu? Nu i-am ajutat pe oamenii ăia. Acum, când ne-a „lovit” o inexplicabilă dragoste față de refugiați, trebui să înghițim și culpa asta colectivă care ne este indusă. Încă nu e prea târziu să ne reabilităm. Soluția e simplă.
Să-i căutăm pe cei peste 500.000 de ucraineni care au intrat în România, pentru a pleca mai departe sau pentru a rămâne aici, și să-i trimitem înapoi: „Hei, ne pare rău, ne-am pripit. Mergeți în Ucraina și așteptați la graniță până ne reparăm greșelile din trecut!”
Este inadmisibil să fim umani fără a ne tăia venele și a ne smulge părul din cap pentru că am ratat, câteodată, să fim la fel de atenți și de empatici. Și trebuie să ne asumăm toți, colectiv, abuzurile și cruzimea unor polițiști de frontieră sau jandarmi, să generalizăm, pretinzând că ăsta a fost comportamentul întregii populații a țării.
Chiar trebuie? Nu, dar așa dă bine.
„Ajută-i pe toți! Dumnezeu va ști”
Pe 22 iulie 1209, la începutul Cruciadei Albigensiene, armata catolică a asediat orașul Béziers, din sudul Franței. La o populație de 1.000-15.000 de oameni, catolici, Béziers adăpostea și 300 de cathari, secta socotită necredincioasă.
Întrebat de către conducătorii militari cum să facă, în timpul atacului, pentru a-i diferenția pe adevărații credincioși de eretici, legatul papal Arnaud Almaric, abate de Cîteaux, ar fi spus: „Omorâți-i pe toți! Dumnezeu va ști să-i recunoască pe ai lui!”.
Ne despart peste 800 de ani de cruzimea și sălbăticia iraționale ale acelor vremuri. Într-o lume în care ne străduim să salvăm fiecare viață, ar trebui să fim capabili, în sfârșit, să întoarcem cinismul abatelui cistercian: „Ajută-i pe toți! Dumnezeu va ști”.
Foto: Eli Driu
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
