Haos de dragul haosului | Despre ambițiile președintelui Iohannis și (d)efectele acestora
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
După 5 ani și aproape patru luni de la prima alegere a lui Klaus Iohannis ca președinte al României, încă nu știm care sunt planurile Măriei Sale. Pur și simplu a uitat să ne spună și nouă încotro vrea să îndrepte România. Dacă n-a făcut-o în peste cinci ani, nu trebuie să-l grăbim acum, căci graba, se știe, strică treaba într-un mare fel.
Știm însă de multă vreme că Măria Sa își dorește un guvern de aceeași culoare politică, un parlament ascultător, unanimitate întru completă lipsă de diversitate.
Imediat după exit-pollurile de la alegerile europarlamentare din mai 2019, oamenii președintelui au anunțat că se vor organiza anticipate cât mai repede cu putință. Doar că i-a împiedicat Constituția.
Klaus Iohannis intra în ultimele 6 luni de mandat, iar Constituția îi interzicea să dizolve Parlamentul și, implicit, să declanșeze alegerile parlamentare anticipate. Klaus Iohannis a mai pierdut niște luni din programul său de îndeplinire a visului de a deține toate frâiele puterii. Dar dorința de anticipate a persistat. Așa că acum, de la realegerea sa, toate energiile PNL sunt canalizate în direcția îndeplinirii acestei dorințe prezidențiale. Cu ce costuri însă?
Din 5 februarie, România nu mai are un guvern cu puteri depline. Guvernul interimar nu poate face mare lucru. Nu poate lua decizii importante, nu poate face, de exemplu, rectificări bugetare. Iar ăsta este un lucru foarte important. Nu acum, dar peste puțină vreme, cel mai probabil, bugetul făcut în pripă la finalul anului trecut va avea nevoie de o primă rectificare importantă. Iar acest lucru va fi imposibil.
Dacă se va ajunge la alegeri aticipate, este foarte posibil ca acestea să aibă loc după ce se vor fi scurs 5 luni de la momentul renominalizării lui Ludovic Orban ca premier de către Măria Sa. Este posibil chiar să avem un nou Parlament abia pe final de iulie, început de august. Așadar, este posibil să funcționăm cu un guvern interimar până atunci, perioadă în care nu vom avea nici Parlament timp de 3 luni.
Nu este neapărat o criză, încă, dar nu este nici o situație ideală. E bine că guvernul este interimar, căci măcar nu mai poate emite 25 de ordonanțe de urgență într-o singură zi și o singură noapte. Dar aveam nevoie de asta? Era un rău necesar?
Nici pe departe. În noiembrie-decembrie oricum ar fi trebuit să aibă loc alegerile parlamentare la termen. Ce câștigăm, atunci, din această grabă? Ni s-a spus că e bine să ne grăbim, pentru că România are nevoie de un guvern responsabil, care nu este al PSD.
OK, un argument, să spunem. Dar în loc de un guvern responsabil vom avea jumătate de an un ne-guvern. Iar trei luni vom avea și ne-parlament. De ce? Ca să câștige Măria Sa 4 luni de control total? Adică a molcomit-o 5 ani și se zgârcește la 4 luni? Ce câștigă Măria Sa? Dar mai ales, ce câștigăm noi?
Noi, cu siguranță, nu câștigăm nimic. Poate dreptul de a mai plăti niște datorii suplimentare făcute pe genunchi de un guvern provizoriu, fără a ni se explica de ce.
Ce câștigă Klaus Iohannis? 4 luni de liniște. Cu un guvern obedient și un Parlament dominat de PNL, Măria sa se poate retrage în vacanțele care l-au făcut celebru și care îi cam lipsesc de ceva vreme. Poate merită. Poate ar trebui ca președintele Iohannis să fie susținut în demersul său. Poate dacă-i dăm cele 4 luni suplimentare de pârtii și Tenerife după care tânjește, ne câștigăm și noi 4 ani în care nu se mai bagă aiurea în lucruri la care nu se pricepe, cum ar fi conducerea unei țări.
Ce zici, Măria Ta? Batem palma? Hai, că e un târg echitabil. După ce ne-ai băgat în haos fără să fie nevoie, promite-ne că în următorii ani ne mai deranjezi doar cu câte o vedere frumoasă din insule exotice…
