Kalisfera. Ieșirea din purgatoriul politic ține de presiunea majorității
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru bunica, Kalisfera era purgatoriul. Locul în care cei care nu făcuseră nici îndeajuns de mult bine sau îndeajuns de mult rău ca să se ducă în iad sau rai stăteau suspendați până când urmașii lor, prin ceea ce făceau ei, le decideau soarta.
Mi-am imaginat de multe ori Kalisfera și am pus bunicii zeci de întrebări. Nu prea îi plăceau întrebările mele, credea că anumite lucruri nu trebuie discutate. Budrea, satul bunicii, era undeva printre dealurile dintre Buzău și Râmnicu Sărat. Alunecările de teren creaseră câteva râpe spectaculoase unde eu eram convins că ar putea fi intrarea în Kalisfera.
Raiul, iadul și Kalisfera în imaginația mea de copil erau locuri pe care le puteai vizita dacă ai fi putut găsi intrările secrete. Eram convins că toate erau undeva prin jurul satului. Câțiva ani, le-am tot căutat. Am încercat să învăț limba caprelor, a vacilor, a câinilor, convins fiind că așa voi reuși să le găsesc.
De ceva zile simt că suntem tot mai aproape de Kalisfera. Deși am încercat, nu reușesc să pricep limba politicenilor noștri și cred sincer că am avut mai mult succes în copilărie cu boul lui Nini. Starea asta de limbo în care nimeni nu pare să poată să prezică cât de cât viitorul este năucitoare pentru multă lume, iar elitele noaste par a fi mai anesteziate decât de obicei.
PNL face gafă după gafă, președintele se dovedește a fi un mincinos oportunist, PSD este măcinat de corupție, PMP este vizibil doar prin Băsescu, un mârlan sociopat incapabil de orice urmă de bun-simț. Partidele noi se pierd și ele în lucruri absolut irelevante, iar principalul om nou, cel de la care s-a așteptat multă lume să readucă entuziasmul pentru USR și PLUS, tocmai ne-a spus că a renunțat.
Comunicarea partidelor noastre în general este de o ineptitudine greu de înțeles pentru cei interesați de comunicare, dar care nu sunt în partide. Mai ales cazul partidelor noi pare șocant pentru cei care si-ar dori o variantă, adesea perfectă, la partidele vechi. În fapt, lucrurile sunt mult mai complicate.
Partide noi, metehne noi
Partidele noi au reușit să aducă oameni cu mult peste media generală de inteligență în conducerile lor. Oameni care au avut sau care își imaginează că au avut succes datorită educației și inteligenței lor peste medie. Fiecare dintre ei a ajuns în poziții vizibile sau relativ vizibile pe căi foarte diferite, cum ar fi jurnalism activist, activitate ONG-istică, corporatiști, antreprenori, consultanți sau birocrați europeni. Fiecare dintre ei crede că are o rețetă foarte clară a succesului și foarte puțini sunt capabili să recunoască faptul că accensiunea lor politică este rezultatul unor serii de accidente și dezgustului unei părți a noastre față de politicienii vechi.
Încrederea exagerată în „destinul” lor și siguranța adesea stupefiant de arogantă a unora că pot „controla” nu numai partidul și susținătorii partidului, dar și viitorul sunt o cauză principală a comunicării haotice și nu de multe ori absolut stupide. Incapacitatea liderilor de a avea o disciplină a comunicării și încrederea câteodată ridicolă că, dacă poți vorbi, ai tot ceea ce e nevoie pentru a fi om politic contribuie și ele semnificativ la problemele actuale.
Majoritatea trebuie să pună presiune pe lideri
Lipsa unei echipe profesioniste capabile să sancționeze dur derapajele comunicaționale ale principalilor vectori de imagine continuă să ducă la ieșiri catastrofale în public ale politicienilor noi. O astfel de echipă însă este practic aproape imposibil de pus la punct atâta timp cât în interiorul partidelor noi este o lipsă cronică de încredere și o frământare permanentă pentru păstrarea sau obținerea pozițiilor de putere. O astfel de echipă ar fi putut fi funcțională numai în condițiile în care ea ar fi fost impusă de la început sau în momentul stabilirii Alianței.
Criza prin care trecem în acest moment ar putea fi o oportunitate importantă pentru reforma absolut necesară a partidelor noi, un lucru pe care nici PNL, nici PSD nu poate să îl facă.
Pentru asta însă e nevoie nu de lideri capabili și dispuși spre sacrificiu, așa cum ne-ar plăcea să credem, ci de presiunea membrilor de partid pentru o astfel de reformă. Nu există încă lideri politici care să-și dorească o restricționare a puterilor lor, așa că este nevoie de o majoritate a celor care au intrat în politică pentru a salva România sau pentru a face o politică altfel să forțeze acest lucru.
Altfel, vor și vom avea o perioadă mult prea lungă pe care vom fi nevoiți să o petrecem în Kalisfera.
