După o îndelungată şi grea suferinţă, diplomaţia îşi dă duhul în braţele lui Trump

 1 comentariu
Imagine cu Donald Trump ținând mâna ridicată și având pumnul strâns

„Acum avem controlul complet și total asupra cerului Iranului”. „Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul!”. „Capitulare necondiţionată!”. „Știm exact unde se ascunde așa-numitul Lider Suprem. Este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo. Nu-l vom elimina (omorî!), cel puțin nu deocamdată”. „Răbdarea noastră este pe sfârşite”. „Nici măcar nu știți dacă o voi face. Nu știți! S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac” (răspuns la întrebarea jurnaliştilor dacă va ataca instalaţiile nucleare ale Iranului). „Nu vreau să mă implic în Iran”.

Afirmaţiile înfricoşător de hazardate ale preşedintele Statelor Unite, Donald J. Trump, în ce priveşte războiul Israel-Iran, au curs  aiuritor în ultimele zeci de ore. Frenezia cu care postează pe Truth Social sau răspunde întrebărilor presei atinge paroxismul.

Zicerile Liderului Lumii de la Casa Albă convin numai Guvernului Netanyahu, ai cărui oficiali, în frunte cu premierul, sugerează în permanenţă că americanii sunt de facto aliaţii Israelului în acest război. Şi nu doar prin ajutorul pe care îl acordă la anihilarea rachetelor şi dronelor care vin dinspre Iran şi scapă de vigilenţa Iordaniei.

Trump a declarat în câteva rânduri că negociatori iranieni i-au telefonat, dar a dat de înţeles că… nu le-a răspuns. (Ambasadorul Republicii Islamice la ONU a apucat să nege că reprezentanţi ai ţării sale fi făcut acest gest de „umilinţă”). Trump a decis - încântat de coincidenţă - şi că timpul diplomaţiei a expirat vineri, 13 iunie, odată cu primul atac al Israelului. Le dăduse iranienilor 60 de zile să accepte condiţiile (în primele trei runde de-a dreptul contradictorii) pe care le impusese şi care expirau joi la miezul nopţii, a ţinut să sublinieze. Vineri era fatidica zi 61.

Aseară, înainte de a intra în Situation Room (spaţiu securizat, pentru gestionarea crizelor), autointitulatul „geniu stabil” s-a întrecut pe sine: „Avem un plan pentru orice, dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă”. „Iranul doreşte să se întâlnească cu noi şi e posibil că o vom face”. „Israelul câştigă războiul”. „N-am luat încă o hotărâre finală privitoare la Iran”. „Nu vreau să mă implic în Iran”. „Iranienii doresc să vină, dar este prea târziu şi nu pot părăsi Iranul din cauza rachetelor care cad peste ei”. „Nu vreau să lupt, însă decizia este sau a lupta sau Iranul să obţină arme nucleare”. Alaltăieri ceruse Israelului şi Iranului să încheie un acord care să pună capăt ostilităţilor…

Vor intra americanii în război? Aşteptând răspunsul la întrebarea-cheie de care depinde nu doar destinul Orientului Mijlociu, ci al lumii, este cât se poate de justificat ca liderii occidentali - cu care Donald J. Trump mă îndoiesc că vorbeşte în alţi termeni decât cei de mai sus - să fi trecut deja de la starea de „îngrijorare” la starea de alarmă.

Cu deosebire preşedintele Franţei şi premierul Marii Britanii (cancelarul Germaniei pluteşte, după tradiţie, în siajul Israelului) se străduiesc din răsputeri să identifice o soluţie negociată cât nu e prea târziu. Cu atât mai mult cu cât astăzi, în prima jumătate de oră a celei de-a şaptea zile de război Israel-Iran, Wall Street Journal informa că Trump a aprobat planurile atacării regimul ayatollahilor, dar înainte de a da ordinul aşteaptă să vadă dacă iranienii îşi vor abandona programul nuclear.

În aceste condiţii, care nu clarifică nimic, dimpotrivă, premierul Keir Starmer are dreptate să se teamă că Statele Unite ar putea ataca Iranul de pe o bază militară comună din Orientul Mijlociu, americano-britanică.

Ce va fi astăzi, în a şaptea zi a războiului, nici ghicitorii în stele de la Shiraz nu au de unde să ştie. Stelele sunt acoperite de fumul exploziilor. Copleşit militar, Iranul se află, încă din ziua a şasea, pe punctul de a cere pacea. Guvernul Netanyahu, prin ministrul său de externe, a declarat ferm că nu se va opri până nu-şi va îndeplini cele două obiective: distrugerea totală a programului nuclear şi răsturnarea regimului de la Teheran. 

De prea multă vreme, răspunsul la crizele care izbucnesc pe glob nu mai este diplomaţia. După o îndelungată şi grea suferinţă, în aceste zile diplomaţia îşi dă duhul în braţele lui Trump.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Comentarii (1)
  • Avatar comentarii

    Vardy.Party 20.06.2025, 19:35

    Bravo, Lelia! Respect!!!!!

ALTE ȘTIRI
Maica Domnului
14:09
Cum arăta Sfânta Maria, Maica Domnului
Cele două reactoare ale Centralei Nucleare de la Cernavodă
13:40
Centrala Nucleară de la Cernavodă rămâne închisă: debitul scăzut al Dunării amână repornirea cel puțin 10 zile
MONDEN
Pamela Anderson
13:10
Pamela Anderson, dezvăluire despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „Mai aveam aproximativ 10 ani de trăit”
Concurenții de la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
13:50
Alin Alexuc Ciurariu a dat de înțeles cine a câștigat Asia Express 2026: „Cred că m-ar teroriza”. Ce a spus colegul lui Gabi Torje despre Mirela Vaida
POLITIC
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
ExclusivInterviu
7 sept.
Cine pierde după ce AfD a câștigat detașat alegerile în landul german Saxonia-Anhalt. Emil Hurezeanu: „Repercusiunile ar putea fi confirmate în următoarele săptămâni”
Cristian Deliorga este unul dintre cei patru judecători ai CCR puși de PSD
7 sept.
Judecător CCR, politicieni și afaceriști cu probleme penale, zbor de lux la Mykonos: cine sunt cei 13 care au zburat cu avionul privat Embraer Legacy 600
Ultimele știri
14:55
Românii ar putea ieși mai târziu la pensie. De ce cere Consiliul Fiscal creșterea treptată a vârstei de pensionare
14:54
Ungaria expulzează zece diplomați ruși. Cum a răspuns ministerul de externe din Rusia
14:49
Cine transmite Real Madrid – Inter Milano la TV. La ce oră începe meciul din Champions League dintre Jose Mourinho și Cristi Chivu
14:34
Un șofer român de TIR a mers la muncă, a încărcat marfa în camion și a plecat spre Anglia, dar a ajuns în arest câteva ore mai târziu, în Spania
TRENDING
Exclusiv
10:00
Acuzații de hărțuire la Școala de Agenți de Poliție Câmpina. O elevă și-a reclamat profesorul de drept penal: „M-a luat pe după spate și m-a pupat pe obraz”. Conducerea instituției confirmă cazul
Exclusiv
07:00
Trenurile Coradia Stream cumpărate de CFR de la Alstom cu două miliarde de lei circulă fără asigurare pe șinele din România. Epopeea unui contract de modernizare cu iz de dosar penal
7 sept.
Mesaje de Sfânta Maria 2026. Urări și felicitări de Sf. Maria inspirate pentru sărbătoriți
7 sept.
Cine e Luca Niculescu, presupusul premier-surpriză al lui Nicușor Dan. Președintele României ar urma să ia decizia săptămâna aceasta
Miss Vienna 2024, Lucia Sisic, la evenimentul Miss și Mister Vienna, în rochie strălucitoare argintie, cu coroană pe cap, multă lume se vede în spate
12:58
Miss Austria 2024 a murit la doar 22 de ani. Lucia Sisic suferise 7 operații pe cord de-a lungul vieții
Osteoporoza la barbati Foto Envato
11:42
Semnul banal care arată că pierzi masă osoasă. Prof. dr. Diana Păun avertizează:„Nu apare doar la femei.”
Un bărbat în vârstă, văzut din spate, merge cu ajutorul unui cadru cu roți pe un drum rural, însoțit îndeaproape de o femeie. Cei doi se plimbă unul lângă altul, printre vegetație și copaci.
11:39
O femeie a primit 40.000 de euro moștenire de la bătrânul pe care l-a îngrijit, dar viața ei s-a transformat într-un iad: „Mă simt vinovată”
Fulgi de ovăz cu lapte de migdale, migdale pe masă
11:21
Cele trei alimente care acționează ca niște injecții naturale de slăbit
Cinci jucării de la McDonald's, cu figurine Disney, așezate pe o măsuță. În spatele lor se vede o femeie cu ochelari
10:39
O femeie a păstrat o jucărie de la McDonald's timp de 15 ani sperând să se îmbogățească, dar a avut o surpriză când a încercat să o vândă
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Arhiva foto
Exclusiv
13:00
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
Arhiva foto
12:01
Președintele Tribunalului Constanța, Marius Cătălin Croitoru, verificat de Inspecția Judiciară după deplasarea cu avion privat la Mykonos
Mai multe autoturisme oprite pe margine unui drum dintr-un sat, sunt verificate de un polițist. În același timp, o polițistă dirijează circulația
11:44
Un șofer de 97 de ani, din București, prins de două ori beat la volan și cu permisul suspendat. Ce amendă a primit
Un termometru de exterior în stil vintage, cu margine roșie, indicând o temperatură  de aproape 35°C în lumina soarelui.
10:50
Zece județe intră miercuri, de la ora 12, sub cod galben: temperaturile urcă la 35 de grade, iar în București ajung la 30
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
11:01
România perplexă
Bancnote euro
10:30
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
07:07
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!