După o îndelungată şi grea suferinţă, diplomaţia îşi dă duhul în braţele lui Trump
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
„Acum avem controlul complet și total asupra cerului Iranului”. „Toată lumea ar trebui să evacueze imediat Teheranul!”. „Capitulare necondiţionată!”. „Știm exact unde se ascunde așa-numitul Lider Suprem. Este o țintă ușoară, dar este în siguranță acolo. Nu-l vom elimina (omorî!), cel puțin nu deocamdată”. „Răbdarea noastră este pe sfârşite”. „Nici măcar nu știți dacă o voi face. Nu știți! S-ar putea să o fac. S-ar putea să nu o fac” (răspuns la întrebarea jurnaliştilor dacă va ataca instalaţiile nucleare ale Iranului). „Nu vreau să mă implic în Iran”.
Afirmaţiile înfricoşător de hazardate ale preşedintele Statelor Unite, Donald J. Trump, în ce priveşte războiul Israel-Iran, au curs aiuritor în ultimele zeci de ore. Frenezia cu care postează pe Truth Social sau răspunde întrebărilor presei atinge paroxismul.
Zicerile Liderului Lumii de la Casa Albă convin numai Guvernului Netanyahu, ai cărui oficiali, în frunte cu premierul, sugerează în permanenţă că americanii sunt de facto aliaţii Israelului în acest război. Şi nu doar prin ajutorul pe care îl acordă la anihilarea rachetelor şi dronelor care vin dinspre Iran şi scapă de vigilenţa Iordaniei.
Trump a declarat în câteva rânduri că negociatori iranieni i-au telefonat, dar a dat de înţeles că… nu le-a răspuns. (Ambasadorul Republicii Islamice la ONU a apucat să nege că reprezentanţi ai ţării sale fi făcut acest gest de „umilinţă”). Trump a decis - încântat de coincidenţă - şi că timpul diplomaţiei a expirat vineri, 13 iunie, odată cu primul atac al Israelului. Le dăduse iranienilor 60 de zile să accepte condiţiile (în primele trei runde de-a dreptul contradictorii) pe care le impusese şi care expirau joi la miezul nopţii, a ţinut să sublinieze. Vineri era fatidica zi 61.
Aseară, înainte de a intra în Situation Room (spaţiu securizat, pentru gestionarea crizelor), autointitulatul „geniu stabil” s-a întrecut pe sine: „Avem un plan pentru orice, dar trebuie să aşteptăm să vedem ce se întâmplă”. „Iranul doreşte să se întâlnească cu noi şi e posibil că o vom face”. „Israelul câştigă războiul”. „N-am luat încă o hotărâre finală privitoare la Iran”. „Nu vreau să mă implic în Iran”. „Iranienii doresc să vină, dar este prea târziu şi nu pot părăsi Iranul din cauza rachetelor care cad peste ei”. „Nu vreau să lupt, însă decizia este sau a lupta sau Iranul să obţină arme nucleare”. Alaltăieri ceruse Israelului şi Iranului să încheie un acord care să pună capăt ostilităţilor…
Vor intra americanii în război? Aşteptând răspunsul la întrebarea-cheie de care depinde nu doar destinul Orientului Mijlociu, ci al lumii, este cât se poate de justificat ca liderii occidentali - cu care Donald J. Trump mă îndoiesc că vorbeşte în alţi termeni decât cei de mai sus - să fi trecut deja de la starea de „îngrijorare” la starea de alarmă.
Cu deosebire preşedintele Franţei şi premierul Marii Britanii (cancelarul Germaniei pluteşte, după tradiţie, în siajul Israelului) se străduiesc din răsputeri să identifice o soluţie negociată cât nu e prea târziu. Cu atât mai mult cu cât astăzi, în prima jumătate de oră a celei de-a şaptea zile de război Israel-Iran, Wall Street Journal informa că Trump a aprobat planurile atacării regimul ayatollahilor, dar înainte de a da ordinul aşteaptă să vadă dacă iranienii îşi vor abandona programul nuclear.
În aceste condiţii, care nu clarifică nimic, dimpotrivă, premierul Keir Starmer are dreptate să se teamă că Statele Unite ar putea ataca Iranul de pe o bază militară comună din Orientul Mijlociu, americano-britanică.
Ce va fi astăzi, în a şaptea zi a războiului, nici ghicitorii în stele de la Shiraz nu au de unde să ştie. Stelele sunt acoperite de fumul exploziilor. Copleşit militar, Iranul se află, încă din ziua a şasea, pe punctul de a cere pacea. Guvernul Netanyahu, prin ministrul său de externe, a declarat ferm că nu se va opri până nu-şi va îndeplini cele două obiective: distrugerea totală a programului nuclear şi răsturnarea regimului de la Teheran.
De prea multă vreme, răspunsul la crizele care izbucnesc pe glob nu mai este diplomaţia. După o îndelungată şi grea suferinţă, în aceste zile diplomaţia îşi dă duhul în braţele lui Trump.
Vardy.Party 20.06.2025, 19:35
Bravo, Lelia! Respect!!!!!