Are cumva logica mea când mă uit în oglindă, văd colăceii de grăsime și nu văd și burta.

Nu intru în polemici despre existența statului ucrainean. Știu doar că într-o zi de iarnă a anului 2010, bunicii mei din Valea Vișeului au venit pentru ultima oară la București.

Dido Luțac s-a prăpădit în 2014, babka – un an mai târziu.

Atunci, în 2010, i-am rugat să facem un arbore genealogic. Așa, cât se poate. Bunică-mea avea super-memorie, știa pe de rost anii de pe crucile din cimitirele din Valea Vișeului.

Și cel de lângă biserică, și cel de lângă capelă.

Și am întâlnit nume de polonezi (Glavațchi – Glowacki), de slovaci (Doda), de ucraineni (Oniujec, Luțac).

Și numărătoarea bunicilor se ducea până pe la străbunicii lor, care erau departe, prin secolul al XIX-lea. 

Sigur, când nu exista un stat ucrainean.

Însă când toate numele mai sus enumerate, din etnii diferite, trăiau liniștite în Carpații Păduroși. 

Poate fără tradiție ca stat, dar cu omenie.

Rezultatele la Evaluarea Națională 2026 au fost publicate cu o zi mai devreme!

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.
ABONEAZĂ-TE Cristi Rogozanu
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.