Maia Sandu a reacționat după Zaporojie, oficialii români nu simt nevoia să ne furnizeze informații vitale

Comentează
Arhiva foto

Între Zaporojie și cea mai apropiată zonă populată din România distanța este cu doar 20% mai lungă decât cea dintre Zaporojie și Kiev: 550 de kilometri. Președinta Moldovei s-a adresat populației. La noi, palatele Cotroceni și Victoriei au tăcut.

Dacă are loc un incident nuclear la centrala din Zaporojie, cea mai mare centrală nucleară din Europa, am fi la fel de afectați ca locuitorii capitalei ucrainene. Radiațiile habar n-au că România este țară membră NATO și că nu ia parte activ la acest război.

Toată noaptea de joi spre vineri, televiziunile românești care emit în flux continuu despre situația din Ucraina au transmis imagini și informații despre situația de la centrala nucleară de lângă Zaporojie.

Imaginile disponibile la acele ore mici ale zilei au arătat câteva rachete luminoase care s-au stins într-o parcare, niște trasoare bezmetice și, de un moment dat încolo, un incendiu lângă o clădire de birouri a complexului.

Nu sunt foarte mulți oamenii care au văzut de aproape cum arată și cum este amenajată o centrală nuclear-electrică și se pare că în România nu au fost găsiți de televiziuni la acele ore, pentru a explica mai competent ce se vede în imagini. Este de înțeles. Așa că tot ce i-a rămas telespectatorului târziu a fost informația că la centrala din Zaporojie are loc un incendiu, care pare să se extindă, fiindcă pompierii nu pot interveni din cauza luptelor care se dau acolo. Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, a reacționat cumva în timp real, avertizând că o explozie la unul dintre reactoarele nucleare ale Ucrainei ar însemna „sfârșitul Europei”.

Trupele rusești înconjuraseră centrala de la Zaporojie de câteva zile: mai exact de pe 28 februarie, conform Moscovei. Joi spre vineri luptele s-au intensificat și, în cele din urmă, rușii au capturat centrala. Când a fost confirmată capturarea, incendiul era deja stins.

Centrala de la Zaporojie produce aproximativ 25% din energia electrică necesară Ucrainei și, ca să vă faceți o idee, producția sa este egală cu aproape două treimi din consumul României. Atât de mare este centrala. Pentru a ajunge această producție, centrala de la Zaporojie are 6 reactoare, mai mult de o treime din totalul reactoarelor nucleare active ale Ucrainei. Explozia oricăruia dintre reactoare ar însemna, într-adevăr, un dezastru pentru întreaga Europă. Iar România ar fi una dintre țările imediat afectate.

În aceste condiții, când a existat certitudinea că nu vine nici un pericol real dinspre centrala de la Zaporojie, mulți oficiali ai statelor din zonă s-au grăbit să liniștească populația. Președinta Moldovei, Maia Sandu, a postat dis-de-dimineață, pe pagina sa de Facebook, un mesaj prin care anunța că nu există nici un pericol, nivelul radiațiilor nu a crescut, nu este vorba despre un incident nuclear. Mesajul a fost postat și de către premierul Natalia Gavrilița. Două doamne cu responsabilități față de cetățenii țării lor au vrut să împiedice panicarea inutilă a populației. La câte lucruri se întâmplă minut de minut la granițele noastre, panica este ultimul lucru de care avem nevoie.

În România, tandemul președinte-premier nu a simțit nevoia să spună nimic. Nici un comunicat oficial, nici o postare în social media, nimic.

Președintele Iohannis s-a mutat de pe Facebook pe Twitter

Oricum, am remarcat de ceva vreme o schimbare radicală în comunicarea prezidențială. De unde președintele nostru posta numai pe Facebook, pentru propriul electorat, de câteva săptămâni și-a mutat mesajele principale pe Twitter, unde se află elita politică a lumii. Și postează în engleză, semn că nu cu noi vorbește, ci cu egalii lui, liderii acestei planete. Părem prea mici și prea insignifianți pentru ca măcar să ne mai adreseze câteva cuvinte, fie ele și golite de conținut.

Singurul oficial al statului român care a mișcat ceva în direcția liniștirii populației a fost ministrul mediului, Tánczos Barna, pe pagina lui de Facebook. Ar fi mers și un comunicat rapid către toate instituțiile de presă, mai ales către televiziuni, care l-ar fi preluat cu siguranță. Dar atât se putut. Cei 14.000 de oameni care urmăresc postările domnului ministru sunt ceva mai liniștiți, dacă au văzut cumva mesajul. Restul de 19.000.000 n-au decât să-și caute singuri informația.

Nu meritam, totuși, două vorbe?

Dar n-ar trebui să ne mire tăcerile pline de superioritate ale celor ce ne conduc. Au văzut că ne descurcăm. Până să convoace Klaus Iohannis o ședință CSAȚ pe tema refugiaților (de unde a ieșit anunțându-ne că vom da mai mulți bani armatei), românii deja luaseră problema pe cont propriu.

Primarii localităților de frontieră și mii de voluntari rezolvau deja situații complicate în care alte instituții ale statului nu aveau dezlegare să se implice.

Un angajat al ISU îmi mărturisea, în vama de la Isaccea, că în lipsa unor directive clare venite de la guvern, ei nici măcar nu pot deconta masa pentru cei care au nevoie de ajutor, dar nu au cerut azil sau statut de refugiat. Birocrația nu le permite asta. Se descurcau apelând tot la ajutorul civililor.

Așa că de ce și-ar cheltui domnul Iohannis prețioasele-i cuvinte pentru a încerca să ne aducă puțină liniște? Ne descurcăm, ca popor, și singuri pentru a afla informații. Nu contează că unele sunt false, că pot proveni din surse dubioase, că ne pot panica inutil. Până la urmă o să ne treacă.

În definitiv, ce așteptări să avem de la un om care, când i se spune că pe lângă granița țării se aud tunurile, ne inspiră mai degrabă că se gândește că o fi vorba de tunurile de zăpadă și-și pune sepepiștii să-i caute cea mai apropiată pârtie practicabilă?

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
MONDEN
Natalie Portman | Foto: Getty Images
15:04
Vedeta de 45 de ani a născut în secret la un an de când a început o nouă relație. Alături de cine și-a refăcut viața după divorț
Andreea Esca
15:00
Andreea Esca, despre plecarea de la Știrile Pro TV. Ce spune prezentatoarea despre viitorul său în televiziune
POLITIC
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Kelemen Hunor este președintele UDMR din 2011. Foto Profimedia
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
Ultimele știri
Analiză
15:35
Analiză Imobiliare.ro: Cu cât închiriezi un apartament la începutul toamnei? Cartierele cu cele mai accesibile prețuri
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
Un bărbat în vârstă, îmbrăcat elegant în costum cu papion, stând lângă portiera deschisă a unei mașini, în fața unei case din piatră.
13:30
Un șofer în vârstă de 100 de ani își conduce Mercedesul fără ochelari și încă merge pe bicicletă: „Văd un iepure de la 1 km distanță”
O grădină îngrijită cu gazon verde și pomi fructiferi plini de mere roșii, având în fundal case
12:47
Fructele cele mai dragi românilor se vor coace, dar atrag șobolani și șerpi: cum poți preveni invazia
Barbat laptop
11:52
Managerul unui supermarket a intrat pe internet în timpul programului de 7.685 de ori în 25 de zile și a fost concediat
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
SRI respinge o presupusă implicare în desemnarea premierului
Analiză
12:00
Analiză Libertatea: Serviciile de informații din România au copiat modelul militarizat de funcționare de la serviciile rusești
fratii-paval.jpg
11:04
Frații Pavăl (Dedeman) demolează halele fostei Comatchim, singurul comerciant de hârtie și carton din România înainte de 1989
Prim-plan cu un termometru de exterior care indică o temperatură ridicată, pe fundalul unui drum urban însorit și aglomerat cu vehicule.
10:59
ANM a emis două avertizări de căldură în România: urmează două zile cu temperaturi de până la 35 de grade în unele zone
PTF Galați
10:19
Cozi uriașe la PTF Albița și Galați cu Republica Moldova: controalele de frontieră se fac pe hârtie
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală