Pactul pentru Educație a picat „examenul maturității”: doar 22% dintre elevii din mediul rural care începeau școala când a fost semnat pactul au luat Bac-ul

Comentează

Despre examenul de bacalaureat se spune că ar fi “examenul maturității”. Îi dăm enorm de multă importanță, iar elevii resimt din plin presiunea, fiind unul dintre cele mai stresante momente din viața lor. Dar cum poate fi acesta un instrument relevant la nivel individual? Cum ne poate spune orice despre elevi un examen care demonstrează un eșec sistemic atât de mare?

În urmă cu 12 ani, în 2008, a fost semnat Pactul Național pentru Educație. Opt obiective, asumate de toată clasa politică, de la PSD-ul lui Mircea Geoană până la PDL-ul lui Băsescu și Boc, alături de PNL-ul lui Tăriceanu, PRM-ul lui Vadim Tudor, PC-ul lui Dan Voiculescu, același UDMR, precum și Minoritățile reprezentate de eternul Pambuccian (deputat al minorităților - n. r.).

Pactul a fost semnat și de sindicate, precum și de marile ONG-urile active în zona Educației la acel moment. Ce să mai? Un consens cum nu cred că s-a mai văzut în România de la Declarația de la Snagov.

Chirilă, Selly, Iohannis

La mai puțin de 3 ani distanță, în 2011, era adoptată Legea Educației Naționale, având la bază acest pact și strategia scrisă în baza lui. Legea e în vigoare și astăzi, dar pactul pare să fi fost de mult uitat.

Tudor Chirilă cere un nou pact, Selly vrea să schimbe educația. Similar, președintele Iohannis a prezentat un raport, România Educată, care ar trebui să fundamenteze o nouă lege a educației și o mare schimbare în sistem. Nici Chirilă, nici Selly, nici Iohannis nu vin însă cu nimic nou față de discuțiile din 2008.

În toamna lui 2008, anul pactului, începeau clasa I elevii care au susținut Bac-ul anul acesta, generația lui Selly. Undeva pe la 210.000 de elevi, 106.000 mergând la școlile din comune, iar 104.000 de elevi, la școlile din mediul urban.

Aproape 35.000 dintre ei se pierd înainte de a termina opt clase, fie rămânând repetenți, fie, cei mai mulți dintre ei, ieșind din sistemul de învățământ cu totul. La examenul de bacalaureat din acest an s-au înscris aproape 124.000 de elevi.

Ceilalți, în jur de 86.000 de elevi din generația inițială, adică 41%, nu s-au înscris la examenul de Bac. Unii au optat pentru școlile profesionale, unde pot susține bacalaureatul anul viitor, dacă vor. Alții au rămas repetenți. Alții au abandonat.

Doar 88.000 au promovat Bac-ul anul acesta, adică 42% din cohorta inițială. Pe scurt, doar 4 din 10 dintre elevii care au început clasa I în anul în care era semnat Pactul Național pentru Educație au promovat examenul de bacalaureat.

Patru din cinci copii din mediul rural n-a promovat bacalaureatul

Atât cât ne permit datele pusele la dispoziție de Institutul Național de Statistică și de Ministerul Educației, putem spune că doar un elev din cinci (22%) care încep școala în mediul rural ajunge să promoveze examenul de bacalaureat.

Dintre promovații de anul acesta ai examenului, doar 23.500 provin din mediul rural. 23.500, în condițiile în care în clasa I, în 2008, erau în școlile rurale 106.000. De la puținele licee rurale n-au promovat decât 2.700 de elevi. Restul vin de la liceele din orașe.

Învățământul preuniversitar se încheie cu acest examen, așa că ar trebui în primul rând să-l percepem ca pe un instrument de evaluare pentru învățământul preuniversitar. Când mai puțin de jumătate dintre cei care intră în sistem ajung să-i promoveze examenul final, cum putem să considerăm acel sistem altceva decât un eșec?

Iar când acel sistem are o rată de 3 ori mai mică a succesului pentru elevii a căror vină e că au început școala într-o comună și nu la oraș, cum putem să nu vorbim de discriminare sistemică?

Cum altfel să-i zici, când în mediul rural sunt 83.000 de tineri, adică 80% dintre cei care începeau clasa I în 2008, care nu au promovat Bac-ul.

Anul viitor ar trebui să se susțină evaluarea transdisciplinară

Anul viitor vor susține Evaluarea Națională primii elevi care au învățat după programa nouă, prevăzută de legea educației din 2011. Ei sunt prima generație care s-a pregătit pentru teste de tip PISA. E neclar dacă vor susține evaluarea după modelul pentru care au fost pregătiți sau vor susține după același tipar tradițional.

Teoretic, în 2021 ar trebui să stăm mai bine la testarea PISA. Asta nu va însemna că sistemul s-a îmbunătățit, ci că elevii sunt mai familiarizați cu testările tip PISA, iar profesorii i-au pregătit mai bine pentru acest tip de testare. Dar vom vedea.

Anul viitor, sau cel târziu în 2022, ar fi un moment potrivit pentru o evaluare a legii educației și a impactului pe care l-a avut asupra educației în România. Am putea înțelege mai bine și acel pact din 2008.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Radu Miruța, ministrul român al Apărării, susține o conferință de presă la sediul ministerului. Ministrul român al Apărării
14 oct.
Marea Neagră are nevoie de un comandament militar comun al statelor NATO riverane, spune Radu Miruță
Florin Manole este propunerea PSD pentru Ministerul Muncii în Guvernul Luca Niculescu. Foto: Hepta
14 oct.
Pensiile vor fi indexate după doi ani, promite Florin Manole, propus de PSD ministrul Muncii în Guvernul Luca Niculescu: „Dacă nu primesc bani de majorare, plec”
MONDEN
Actorul Alexandru Ion | sursa foto: Instagram
14 oct.
Actorul care tocmai a semnat contractul cu PRO TV apare în această toamnă la Antena 1: „Mă bucur că au văzut potențial”
Mona Segall la Asia Express 2026 | sursa foto: Antena 1
14 oct.
Probleme la Asia Express 2026: „12 oameni erau pe perfuzii în același timp”. Ce a spus Mona Segall
POLITIC
Marian Neacșu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016. Foto: Hepta
14 oct.
Cine este Marian Neacşu, propunerea PSD pentru Ministerul de Interne. A fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare în 2016
Sorin Grindeanu a fost ales în noiembrie 2025 președinte „plin” al PSD, după 6 luni în care a fost interimar în urma demisiei lui Marcel Ciolacu. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 oct.
Sorin Grindeanu anunță că PSD va evalua Guvernul Luca Niculescu după 6 luni. Indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame, veterani și persoane cu dizabilități, printre priorități
Ultimele știri
14 oct.
Alertă în largul portului Sulina. Incendiu la bordul unei nave sub pavilion străin: „A fost ținta unor atacuri”
14 oct.
A petrecut 500 de zile într-o peșteră, în izolare completă, la 70 de metri adâncime: experimentul extrem făcut de o atletă spaniolă
14 oct.
Administrația Trump vrea să pună o taxă de 200.000 de dolari pentru fiecare navă spaniolă care trece prin porturile SUA
14 oct.
Netflix concediază 1.000 de angajați, în timp ce profitul companiei a crescut cu 26%
TRENDING
Analiză
14 oct.
Harta puterii PSD în Guvernul Niculescu. Gruparea sudului face legea. Ardealul și Moldova, puse la colț
14 oct.
Denumirea de „pâine”, schimbată în magazine de un proiect de lege: ce se întâmplă cu produsele de panificație cu zahăr, semințe sau aditivi
14 oct.
Horoscop 15 octombrie 2026. Capricornii vor lua astăzi taurul de coarne într-o problemă legată de familie sau de casă
12 oct.
La ce folosesc, de fapt, sferele de beton de pe trotuarele orașelor. Rolul pe care puțini îl cunosc
Foto: Buturuga Mică
14 oct.
Buturuga Mică: câteva zile împreună, în mijlocul naturii
Sare Epsom - Sursă foto: Shutterstock
14 oct.
Ce este sarea Epsom și la ce poate fi folosită în gospodărie
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă și cum salvezi rădăcinile.
14 oct.
Cum îți dai seama dacă ai udat prea mult sau prea puțin o plantă. Trucuri pentru salvarea rădăcinilor
autobuzul 850-FT din Taipei, se vede șoferul reflectat în oglindă
14 oct.
Orașul cu cel mai bun transport public din lume: 95% dintre locuitori sunt mulțumiți de o rețea impecabilă, care a depășit Singapore și marile metropole europene
Cuplu senior fericit plimbându-se cu bicicleta în aer liber, zâmbind
14 oct.
Obiceiul la îndemână care te-ar putea ajuta să trăiești mai mult și mai sănătos
De ce să porți haine colorate când e vremea urâtă  - Sursă foto: Shutterstock
13 oct.
De ce e bine să te îmbraci cu haine colorate când e vreme urâtă
Cum verifici ferestrele dacă pierd căldură
12 oct.
Cum verifici dacă ferestrele și ușile pierd căldură
Scorțișoară în cafea
7 oct.
De ce e bine să pui scorţişoară în cafea? Ce efect are
Când se pune varza la murat
6 oct.
Când se pune varza la murat? Perioada potrivită și semnele că este gata
O dronă militară gri în formă de aripă triunghiulară zboară la joasă altitudine deasupra unei zone împădurite și a unui peisaj deluros. Poză cu caracter ilustrativ. Foto: Shutterstock
14 oct.
O nouă țintă aeriană a pătruns în spațiul aerian al României, în apropiere de Sulina. A fost emis mesaj RO-Alert
Grupul Ahold Delhaize, proprietarul rețelelor Mega Image și Profi, se confruntă cu o problemă de securitate cibernetică. Foto: Profimedia
14 oct.
Mega Image se confruntă cu probleme tehnice, la câteva zile după incidentul de securitate al grupului Ahold Delhaize
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, cunoscut pentru gama sa variată de produse accesibile, de la jucării și articole de papetărie până la decorațiuni și gustări, își anunță intrarea pe piața din România în 2027.
14 oct.
Un retailer danez cu peste 1.100 de magazine intră în România în 2027. Plan de extindere cu 87 de magazine
Aeroportul Băneasa - Aurel Vlaicu
14 oct.
Persoanele cu mobilitate redusă pot intra fără tichet în parcările aeroporturilor Otopeni și Băneasa. Cum funcționează sistemul
inteligenta-artificiala
14 oct.
România riscă să inventeze inteligența artificială cu pile
Donald Trump a acuzat faptul că participarea SUA în NATO a fost tratată istoric ca „o stradă cu sens unic”. Foto: Getty Images
13 oct.
De câte războaie e nevoie ca să iei un Nobel pentru Pace?
Luca Niculescu, Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu Sursa foto Dumitru Angelescu, Agerpres
12 oct.
Pactul care a băgat România în criză. Luca Niculescu, pe urmele tandemului Nicu&Marcel
sistem-energie-curent-baterii
12 oct.
Eficiență sau Supraviețuire? Noua arhitectură energetică a României în fața riscurilor hibride și geopolitice