Pădurile devin PIB doar când sunt tăiate
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Premierul Florin Cîțu ne anunță triumfător că România a înregistrat o creștere economică de peste 13% în trimestrul doi. În viziunea premierului, acestea sunt „vești extraordinare”, care atestă că guvernul și-a făcut treaba bine.
Cuprins:
Cât de extraordinare sunt cu adevărat aceste știri?
În primul rând, sunt necesare câteva precizări.
România nu e un caz singular de creștere economică accelerată - suntem pe locul șapte în UE, după țări ca Spania sau Franța, care au creșteri de aproape 20%. Media UE e de 13,2%, conform Eurostat.
Ce explică această creștere fără precedent? Comparația se face cu trimestrul al doilea din 2020, când toate economiile europene au înregistrat prăbușiri dramatice - România a avut în trimestrul al doilea al anului 2020 o scădere economică de -10% prin comparație cu același trimestru din 2019. Față de trimestrul întâi al acestui an, creșterea e de doar 2,9%.
Faza cu creșterea extraordinară de 13% e ca și cum am spune că cineva căzut într-o groapă de 10 metri adâncime a reușit să zboare la 13 metri înălțime - nu, nu zboară nimeni, doar am ieșit din groapă și ne-am cocoțat într-un fotoliu.
Nu ne-a lovit nu știu ce miracol economic, am revenit la „normalitatea” la care doream să ne întoarcem.
Mai mult, în ciuda „veștilor extraordinare” anunțate de Cîțu, românii nu o duc mai bine. Liberalizarea prețurilor la energie a dus la creșteri galopante a facturilor - de până la 48% la electricitate și 20% la gaze. Inflația a lovit din greu - 5% în iulie 2021 față de iunie 2020, conform INS. Mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 7,64%, cele alimentare cu 2,33%, serviciile cu 2,74%. Cu ce îl încălzește pe românul obișnuit afectat de inflație creșterea economică de 13%? Răspunsul e - cu puțin.
PIB măsoară totul, mai puțin ce ne face oameni
Iar explicația e simplă. Și aici am ajuns la problema de fond - creșterea economică cu care se laudă Cîțu e un indicator foarte prost când vine vorba de a măsura bunăstarea unei societăți, chiar dacă a ajuns un fel de barometru al sănătății economiei și al prosperității umane. Așa cum spunea Robert F. Kennedy, Produsul Intern Brut (PIB) măsoară orice, mai puțin lucrurile care fac ca viața să merite să fie trăită. De ce?
Pentru că PIB-ul măsoară tot ce se produce într-o economie, totalul valorii de piață a tuturor mărfurilor și serviciilor produse. Problema e că nu tot ce se produce într-o economie este ceva bun sau util social.
Economia informală poate fi în PIB, dar ea nu generează drepturi pentru angajați
Iată câteva exemple: PIB-ul unor state ca SUA include vânzările de arme, care duc la moartea anuală a câtorva zeci de mii de persoane. Din 1987, PIB-ul Italiei include și economia informală, care reprezintă în jur de 17% din PIB, deși nu oferă contracte de muncă, asigurări sociale și nici drepturi celor implicați în ea. PIB-ul multor state include traficul de droguri și prostituția.
Dincolo de droguri, arme sau prostituție, creșterea economică nu e în mod necesar ceva care contribuie la bunăstarea tuturor nici când nu se bazează pe astfel de exemple extreme. Spre exemplu, o creștere a PIB bazată pe o bulă imobiliară e o veste bună doar pentru speculatori - oamenii de rând, adică cei 99%, vor plăti chirii și prețuri de achiziție mai mari pentru a avea un acoperiș deasupra capului.
Când PIB-ul este orb
Dacă PIB-ul ar fi o persoană, spune Pilling David, editor la Financial Times, ar fi cineva extraordinar de bun în a măsura orice, dar total indiferent, orb chiar la ce înseamnă morală. Morală în sensul funcționării societății, morala adică, în ultimă instanță, eficiență.
În schimb, nenumărate activități care ne fac viața mai bună nu sunt incluse în măsurarea PIB. Este cazul muncilor casnice, a voluntariatului, a tot ceea ce nu are „o valoare de piață”.
Dacă o mamă își alăptează copilul, ea nu contribuie cu nimic la creșterea economică. Dacă, în schimb, merge și cumpără lapte praf, PIB-ul va crește.
O pădure în care mergem să ne bucurăm de natură nu are nici reprezentare în PIB și nici o contribuție la creșterea economică până nu e tăiată, transformată în lemn și vândută.
Problema nu e însă neapărat cum e construit și măsurat PIB-ul - care e o cifră dincolo de bine și de rău.
Problema e felul în care societățile noastre și politicieni ca domnul Cîțu și alții au transformat PIB-ul și implicit creșterea economică într-un etalon de aur al bunăstării și progresului uman.
Inventatorul PIB-ului, laureatul Nobel Simon Kuznets, atrăgea atenția cu aproape 100 de ani în urmă că acest indicator nu trebuie luat ca o măsură adecvată a bunăstării pământene - trebuie să fim mereu atenți să distingem între calitatea dezvoltării și măsura ei cantitativă, care e PIB-ul.
E foarte simplu - creșterea de 13% nu produce mai multă bunăstare pentru omul nevoit să plătească un preț mai mare la pâine și la factura de energie.
Creșterea PIB nu înseamnă o viață mai bună atâta timp cât muncim în condiții care ne pun viața în pericol și se scindează cu accidente de muncă mortale, așa cum am văzut în ultimele luni la Petromidia, Zărnești sau București - dintre toate statele UE, România are cea mai mare rată a accidentelor de muncă fatale, de aproape 3 ori mai mare decât media europeană.
În loc să se împăuneze cu creșterea de 13%, premierul ar face bine să se întrebe și să ne explice cu ce scop crește PIB-ul și cum poate această creștere să asigure un trai mai bun tuturor sau măcar la cât mai mulți.
Cum poate această creștere să ușureze plata facturilor la energie pentru cei 4,5 milioane de români care se încadrează în categoria consumatorilor vulnerabili, de exemplu?
Dacă creșterea e doar întru și pentru bunăstarea celor 1% despre care vorbea premierul recent, singura categorie care pare să-l preocupe, atunci așa-zisa veste extraordinară nu doar că nu e extraordinară. E de-a dreptul o veste care te poate lăsa, ca român, rece.
