Când resursele se termină și speranța obosește: România liderilor politici epuizați

Știm cu cine avem de-a face. Toți cei trei lideri sunt previzibili, atât în declarațiile publice, în interviurile cu ziariștii și moderatorii deghizați în propagandiști ai televiziunilor „prietene”, cât și în deciziile pe care le-au luat: puține, discutabile și controversate. 

Nu mai avem niciun orizont de așteptare. Este un deja-vu. Știm jocul ipocrit și demagogic al lui Grindeanu, cunoșteam bagajul limitat al administratorului Bolojan și fixațiile sale punctuale. Nu ne mai surprind și nici nu ne mai întristează penibilele ieșiri ale președintelui – fie alături de familie, fie la comemorări publice, fie în interviuri și conferințe de presă în care nu spune ceva memorabil. 

Trebuie să ne obișnuim cu ideea că Nicușor Dan va rămâne un personaj din linia a treia, băgat în seamă cu bunăvoință de cei care fac jocurile în Uniunea Europeană. Nu-i de mirare și nici nu e cazul să adunăm frustrări – atât poate președintele, este decent. Din păcate s-a epuizat prea repede, fără să facă o performanță. 

Este îngrijorător că, într-un timp atât de scurt, Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au cam „fumat”. Tot așteptăm să se întâmple ceva, să vedem o decizie care să ne dea măcar o rază de speranță. Ne-am săturat de vorbe și promisiuni, de cifre și estimări. Faptele se numără pe degetele unei mâini în cazul președintelui Dan, pe degetele a două mâini în cazul premierului, iar Sorin Grindeanu este o mână moartă. 

Cei trei inspiră o secvență a României care se derulează cu încetinitorul: plictisitoare, irelevantă, fără direcție. Parcă nu mai știu ce să facă pe direcția – bine-cunoscută – pe care merge România, cea a Uniunii Europene. O cunoaștem, dar mișcările sunt greoaie, stângace, caraghioase. Să ne resemnăm, să ne obișnuim cu ideea că tot ce spune Bruxelles-ul este bine pentru România. În acest context, lentoarea liderilor noștri pare justificată: „să vedem ce zice Comisia!”. De acolo vin banii, granturile, împrumuturile cu dobândă mică – foarte bine, mai ducem încă un ciclu electoral.

Să ne așteptăm la un viitor fără surprize, împotmolit în inflație, sărăcie și pesimism. Poate războiul din Ucraina se va încheia când Bruxelles-ul va decide, poate propagandiștii și activiștii se vor plictisi de lupta împotriva „fasciștilor, legionarilor și putiniștilor”. Poate și banii Uniunii se vor împuțina, poate și Uniunea va sărăci. Și Ursula von der Leyen este un om politic epuizat, ținut în perfuzii de o stângă disperată.

Întorcându-ne în România, la fel de uzați și epuizați par și liderii opoziției: George Simion, Diana Șoșoacă și Călin Georgescu. Ei deja și-au demonstrat „competențele” fără să ajungă la butoane. N-ar fi o catastrofă ca aceștia să ajungă la putere – pentru că nu sunt în stare de nimic. Catastrofa ar fi pierderea de timp. Și sunt destui români care s-au cam săturat să-și mai piardă vremea (viața) în România.

Mai direct spus: ajungerea lui Simion, Șoșoacă și Georgescu la putere ar fi o pierdere de timp, iar timpul înseamnă bani. Știm cam ce le poate mintea. Nu cred că sunt „pericolul extremist”, ci reprezintă o altă formă de impostură, incompetență și prostie: impostura suveranistă, incompetența naționalistă, prostia românească. Dar toate acestea trebuie respectate, pentru că exprimă votul poporului.

Cu toate aceste figuri uzate și expirate, atât din zona europenistă, cât și din cea suveranistă, putem trăi în România fără teama că am făcut alegerea greșită. Știm că și unii, și ceilalți gândesc și acționează după cum bate vântul prin Europa. De ce să avem așteptări mari, nobile și mărețe?

Până la urmă, performanța premierului Ilie Bolojan va fi evaluată în funcție de valoarea facturii la întreținerea de la bloc din această iarnă. Dacă poporul va supraviețui scumpirilor, atunci va supraviețui și Bolojan, călare pe situație, chiar și așa, epuizat și irelevant.

Ar fi o prostie să ne iluzionăm că vor apărea figuri noi, proaspete, care să inspire optimism, curaj, dorință de implicare, încredere și competență. Garniturile actuale de lideri sunt corecte și meritate de români. Într-adevăr, sunt frustrante, revoltătoare, demne de dispreț și silă, dar pericolul nu-l reprezintă epuizarea resurselor politice, ci epuizarea speranțelor celor care i-au susținut.

Este evident că resursele lui Nicușor Dan, Ilie Bolojan și Sorin Grindeanu sunt epuizate. Să trăim cu speranța că își vor recăpăta puterea și energia, că ne vor surprinde în direcția cea bună? Am obosit să ne mai pierdem încă un rând de speranțe.        

Fotografii: Hepta, Facebook

Abonați-vă la COMPULSIV! Carte, film, muzică, politică și social media - filtrate rapid de un consumator compulsiv - Costi Rogozanu.

ABONEAZĂ-TE