Poate primi președintele SUA premiul Nobel pentru pace? Da, cu singura condiție de a nu mai fi chiar atât de „prieten” cu Putin
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
E simplu să-mi justific antipatia față de Donald Trump. Nu pentru că asta e la modă, ci pentru că argumentele prisosesc. Generația mea a crescut într-un cult al Americii ca apărătoare puternică a lumii libere.
Trump e un miliardar de 79 de ani, revenit la Casa Albă cu poftă de răzbunare față de compatrioții care nu l-au votat, gata să se ia la harță cu aliații SUA, pe care-i privește ca pe niște competitori, dacă nu ca pe niște adversari, și total aliniat cu Rusia în privința războiului din Ucraina.
În primele două luni din cel de-al doilea mandat, acest om-spectacol a intrat cu drujba lui Musk în funcționarii civili care asigură funcționarea statului federal, a impus tarife care au crispat deja economia americană și produc șocuri în cea mondială, a politizat excesiv instituțiile de securitate și caută să limiteze atribuțiile legislativului, în vreme ce tratează afacerile globale prin postări contradictorii, într-un limbaj ofensiv și suburban.
Ne-am obișnuit cu președinți americani care înțeleg că politica externă are nevoie de o temelie bipartizană și de consens aliat, la nivelul NATO, și ne trezim acum cu un soi de magaloman confiscat de puseuri ciclotimice.
Când albul e negru și adevărul e continuu violat prin afirmații contrafactuale, devine imposibil să spui că UE și NATO, adică întregul Occident, trebuie doar să se adapteze la stilul lui Trump de a conduce America, sperând că-i vor supraviețui.
Spre onoarea ei de garantă a ordinii pe care noul ocupant al Biroului Oval e gata să o pericliteze, Uniunea Europeană și-a demonstrat maturitatea strategică și a lansat un viguros program de reînarmare.
Cel puțin de partea noastră a Oceanului Atlantic, liderii au înțeles că idila lor idealistă cu un Putin „predictibil” și „cooperant” a reprezentat o eroare majoră, care se cere corectată cât mai rapid. UE, Marea Britanie, Canada și Turcia, dar și Japonia, Australia și Coreea de Sud sunt acum frontul axiologic al libertății non-negociabile.
Dacă SUA lui Trump ne oferă doar insulte și incertitudini, e desigur urgent să ne repliem într-o formulă care să ne asigure pacea și prosperitatea, oricât de dificil va fi acest viraj.
S-ar putea ca tumultuoasa „revoluție MAGA” să se împotmolească în două puncte esențiale: în America însăși, care începe să înțeleagă costul disproporționat al deciziilor lui Trump și în Ucraina, pe care n-o putem abandona fără să ne expunem direct, mai devreme sau mai târziu, la agresivitatea revizionistă a Rusiei lui Putin.
Conjugarea acestor factori de opoziție l-ar putea aduce până și pe Trump cu picioarele pe pământ. Și vom vedea dacă acest scenariu se confirmă chiar în iunie, la proximul summit NATO de la Haga. Nu ne putem acuza, ca europeni, de rea voință și inadecvare la noul context american.
Premierul britanic, președintele francez, secretarul general NATO, președintele Ucrainei și noul cancelar german au făcut tot posibilul pentru a tempera adversitatea fățișă a lui Trump față de UE și față de reglementarea justă și durabilă a războiului de la porțile noastre.
Acum, după rundele de la Ryad și Jeddah, „mingea” evocată de Rubio a dispărut. E ea la americani sau la ruși? Zelenski a făcut toate compromisurile, dar Putin încearcă să câștige timp, simulând o flexibilitate care menține în fundal condițiile sale inacceptabile pentru statul agresat (ca și pentru aliații non-americani ai Ucrainei).
Singura cale pentru ca jocul diplomatic să continue este acum fermitatea SUA față de Moscova. Va avea Trump curajul să-i arate lui Putin că tocmai situația de pe teren, prezentată de Kremlin de parcă armata roșie s-ar afla la Berlin, nu-i permite s-o facă pe victoriosul imparabil?
În conferința de presă, alături de servilul său minion, Lukașenko, Putin a spus că e greu să-și oprească armata care avansează de zor și e mai motivată ca oricând. Mai greu îi va fi lui Zelenski să oprească unitățile de elită ucrainene, care - dacă țara lor e scoasă la mezat, pe linia telefonică dintre Trump și Putin - au declarat deja că vor continua rezistența armată, prin lupte de gherilă urbană.
Probabil că soluția de pace va semăna cu cea din peninsula coreeană sau din Cipru. Nimeni nu semnează un acord, dar frontiera de facto dintre Ucraina necucerită și Rusia expansionistă e suficient de bine păzită pentru a descuraja reluarea ostilităților, inclusiv prin mijloace de disuasiune nucleară.
Timpul presează. Putin vrea de fapt oprirea războiului aflat în coadă de pește. Are nevoie ca la butaforica lui paradă neo-stalinistă de la Moscova, pe 9 mai, să le vândă rușilor un soi de triumf bine împachetat de propaganda oficială.
El nu poate supraviețui decât dacă îi convinge pe supușii săi (în fond exasperați) că nu e șeful unui regim regim slăbit economic, izolat internațional și flancat de „partenerii” chinezi, care privesc răbdători spre viitorul lor vasal, ci noul țar al unui imperiu refăcut cu niște oblasturi ucrainene ciuruite.
Pentru ca minciuna aceasta să devină plauzibilă, Trump trebuie să-și arate mușchii, nu prin scumpirea importului de șampanie, ci prin măsuri clare de înghesuire a „prietenului” său kaghebist.
Dacă o va face, revin șansele de a mai repara ceva din relația transatlantică și chiar de a-l vedea pe Trump în brațe cu premiul Nobel pentru pace. Suspansul geopolitic e în toi...
Foto: Profimedia
parpalache 15.03.2025, 17:26
Sa nu plecam dupa fenta!Circul din „biroul oval”-dupa ce in prealabil-in premiera absoluta-se permisese intrarea televiziunilor in sala?!Greii din UE-mari fabricanți și exportatori de arme-ca Franța,UK,Olanda,Suedia-iși fraca mâinile pregatindu-se sa inhațe„potul”de 800 de miliarde(care fiți siguri ca va fi mult mai mare)!Fara sa uitam ca Statele Unite NU iși fac politica de azi pe mâine-având strategii pe termen lung-controlul resurselor,„aparare”,hegemonie-strategii care sunt aduse la indeplinire independent de Președinte!Iar in privința Razboiului-președintele chiar nu are nici o putere-decizia fiind la marii miliardari din industriile de„aparare”!Eisenhauer cu a lui memorabila„Industriile de„aparare”vor mereu razboi”,apoi Lyndon Jonson-in 1968 cu„opriți crima”(când a vazut copii vietnamezi fugind in timp ce ardeau ca niște torțe vii sub bombele cu napalm), sau Bil Clinton cu„Eu nu cred in bombardamente”( in 1999-asupra Serbiei)!Dar razboaiele au continuat,cât au vrut„industriile”!