Putin vrea un nou pact Ribbentrop-Molotov. Dar nu găsește un Ribbentrop
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Pentru Rusia, Ucraina e o problemă de putere. Pentru Vest însă e o problemă de principiu: miza sa nu este acapararea Ucrainei sau a Georgiei, ci dreptul acestor state de a fi independente, de a-și urmări propriile aspirații în plan extern, de a alege un destin alături de UE și NATO - dacă doresc acest lucru. Alternativa e să acceptăm că încă trăim în lumea lui Ribbentrop și Molotov, scrie istoricul liberal Ovidiu Raețchi în comentariul său publicat marți de Libertatea.
Împărțirea Europei în sfere de influență e asociată în general cu Conferința de la Ialta, din februarie 1945. Pentru că Stalin se temea de avion, Churchill și Roosevelt (un Roosevelt aproape muribund) au zburat atunci până în Crimeea pentru a desena lumea după Hitler - cel căruia îi mai rămăseseră de trăit numai trei luni în buncărul din Berlin.
În realitate însă, Europa post-nazistă a fost conturată progresiv, în Conferințele de la Casablanca (ianuarie 1943, fără Stalin, absorbit de ultimele ciocniri de la Stalingrad), Teheran (noiembrie-decembrie 1943) și Potsdam (iulie 1945). Celebrul protocol care împărțea procentual regiunea noastră (dând 90% din România sovieticilor, obsedați de Marea Neagră, contra 90% din Grecia britanicilor, obsedați de Mediterana) a fost convenit la Moscova, în octombrie 1944, numai între Stalin și Churchill.
Târgul dintre Churchill și Stalin a fost, trebuie spus, mai degrabă o împăcare a britanicilor cu realitatea din teren decât un rezultat direct al realismului politic - cel care separă lumea în zone de influență.
În 1944-1945, Anglia era sleită de puteri. Scăpase la mustață de înfrângere, grație tenacității de buldog a britanicilor. Supraviețuise și pentru că America îi venise în ajutor după atacul de la Pearl Harbor și după declarația hazardată de război a lui Hitler din 11 decembrie 1941. Dar și pentru că sovieticii rezistaseră uluitor după șocul produs inițial de Operațiunea Barbarossa. Folosiți de Stalin - ineptul lider URSS din acele zile de totală debusolare la Kremlin - pe post de carne de tun, soldații sovietici absorbiseră cea mai mare parte a forței de șoc a Wehrmacht. Așa se face că, la finalul anului 1944, Armata Roșie era deja prezentă în teritoriile pe care Stalin i le cerea lui Churchill. Mai mult, prin contribuția sa la înfrângerea lui Hitler, URSS - aliatul din 1939 al naziștilor - recâștigase dreptul de a sta la masa învingătorilor, alături de SUA, Marea Britanie și, oarecum simbolic, de Franța lui Charles de Gaulle.
Teoretic, Churchill avea posibilitatea de a nu trăda estul Europei și de a trece imediat după capitularea Germaniei la o înfruntare cu Stalin pentru Polonia, Cehoslavacia, România, Balcani. În practică însă, el a simțit că nu mai are forța să facă asta - nici în termeni militari, nici din perspectiva sprijinului de care se bucura din partea opiniei publice (în scurt timp va fi, de altfel, înlăturat de la putere).
Cu alte cuvinte, sferele de influență stabilite la ieșirea din cel de-al Doilea Război Mondial și la intrarea în Războiul Rece nu au fost atât rezultatul unui calcul geopolitic autentic, plenar, făcut de politicieni lucizi și în putere, ci, mai degrabă, compromisul acceptat de niște lideri occidentali aflați la sfârșitul vieții, epuizați, care dăduseră tot ce aveau mai bun pentru distrugerea lui Hitler.
Cu totul altfel stau lucrurile în privința Pactului Ribbentrop-Molotov, semnat pe 23 august 1939. Acesta a fost o împărțire pură a sferelor de influență între Hitler și Stalin, într-un moment în care forțele celor doi dictatori erau proaspete, neconsumate de conflict.
Spre deosebire de Occident - care, după etapa idealistului Woodrow Wilson, fugea de retorica imperialistă - Adolf Hitler și Iosif Vissarionovici Stalin nu aveau nicio problemă să își repartizeze națiunile ca pe bomboane: eu iau Polonia, tu iei Letonia, eu iau Lituania, tu iei Basarabia. În realitate, Hitler i-a oferit lui Stalin tot spațiul baltic, precum și regiuni poloneze și românești, pentru a avea garanția că acesta îl va lăsa să ocupe Polonia până dincolo de Lublin, zonă în care Hitler va construi cele mai multe din lagărele sale de exterminare.
A fost un dar grecesc, pentru că în iunie 1941, invazia germană în URSS s-a petrecut tocmai în aceste zone înhățate cu lăcomie de dictatorul sovietic, în care NKVD abia se apucase să lichideze elitele locale.
Moscova gândește în continuare în acei termeni
Totala incorență a dialogului dintre Rusia lui Putin și Occident din zilele noastre vine din faptul că Moscova gândește în continuare în termenii care au făcut posibil Pactul Ribbentrop-Molotov. Putin consideră că Ucraina trebuie să facă parte din zona de influență a Moscovei, indiferent de ceea ce cred ucrainenii, întocmai precum Stalin credea că statele baltice trebuie să revină URSS, deși letonii, estonienii și lituanienii nu își doreau asta sub nicio formă. Rațiunea invocată atât de Putin, cât și de Stalin este proiecția de putere:
Moscova este atât de puternică, încât forța ei iradiază dincolo de granițele sale, în toată regiunea, pe care trebuie să o controleze pentru „a se apăra”. Este, în fond, o altă versiune a „spațiului vital” (Lebensraum) invocat de Hitler, care pretindea că Germania este atât de puternică, încât are dreptul natural (dreptul forței) de a îngloba Cehoslovacia, Polonia etc.
Dar în Occident, nimeni nu poate gândi așa. Liberalismul și democrația sunt de prea mult timp exersate și interiorizate aici pentru a accepta pretenția Kremlinului că ucrainenii nu au dreptul de a-și decide destinul și viitorul, că ei aparțin pur și simplu Rusiei.
Scenariul zugrăvit de Putin, conform căruia Vestul se insinuează în Georgia, Moldova, Ucraina din propriile calcule de putere, e o copilărie. În realitate, toate popoarele ținute în robie de Stalin au visat, dintotdeauna, la libertatea și prosperitatea Occidentului. Cu toată propaganda stalinistă și putinistă, nimeni nu își dorește să fie sărac și umilit. Un Occident cu adevărat cinic ar abandona Ucraina - așa cum a abandonat Cehoslovacia în 1938 -, pentru că riscurile pe care și le asumă aici nu sunt compensate de vreun câștig strategic.
Pentru Rusia, Ucraina e o problemă de putere. Pentru Vest însă e o problemă de principiu: miza sa nu este acapararea Ucrainei sau a Georgiei, ci dreptul acestor state de a fi independente, de a-și urmări propriile aspirații în plan extern, de a alege un destin alături de UE și NATO - dacă doresc acest lucru. Alternativa e să acceptăm că încă trăim în lumea lui Ribbentrop și Molotov. Din acest motiv, tensiunile din ultimele luni din spațiul ucrainean sunt sistemice, nu contextuale. Rusia visează să descopere în Occident un Ribbentrop, un lider dispus să accepte împărțirea Europei în sfere de influență (investind chiar în suveraniști de tip Le Pen, doar-doar aceștia ajung la putere). Dar un astfel de politician este de negăsit în Vest, pentru că el nu se putea ivi decât în cumpliții ani 1930, nu după căderea Zidului Berlinului.
Lumea lui Biden și Blinken pur și simplu nu vorbește aceeași limbă cu lumea lui Stalin și Putin. Nu există un teren de mijloc între teoria sferelor de influență și libertate. Și nu prea e nimic de negociat. Ori lumea e guvernată de dreptul celui mai puternic, ori de principii și de dreptul internațional.
Acest nou episod al crizei ucrainene, în care rușii solicită plecarea NATO din vechea lor sferă de influență, reprezintă o implauzibilă invazie a lui 1939 în anul 2022. E ca și cum mumia lui Stalin, exilată de Hrușciov în 1961 într-un mormânt oarecare, a scos mâna din pământ pentru a dibui prin Europa un Ribbentrop, a-l înșfăca de guler și a-l pune să semneze o înțelegere desprinsă din anii cei mai sângeroși ai istoriei.
![Război pe salarii la Antena 1! Cât primește Irina Fodor la Asia Express și ce scrie în contractul secret al lui Radu Vâlcan [GALERIE FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/XyXk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL3RRZ0Jkb1Z2dnhxZmNPMm9uRmpJbmpKczhCN0ttVFR5OUxFS2pWaFUuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
![Aici se duc banii din televiziune! Intrați în vila de lux cu 7 camere a familiei Fodor: Au un măslin uriaș în curte și bucătărie de 22 mp [30 FOTO]](https://images.libertatea.ro/1/Ldyk9ljaHR0cHM6Ly9hcGktd2lkZ2V0cy5yaW5naWVyLnJvL3N0b3JhZ2UvdXBsb2Fkcy9hcnRpY2xlL2E2OWFNRk9WcHd0TUJLZEs1UWtzbm9DVE9zdW9Tb0V5MDZIdUowWGQuanBnkZMFzQHgzQEw3gABoTEE)
