Război cald, război rece. De ce Occidentul trebuie să reziste atacurilor nu în pofida, ci datorită revenirii lui Donald Trump la Casa Albă
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Situația Federației Ruse la trei ani de la declanșarea invaziei militare masive asupra Ucrainei nu e chiar de invidiat. Economia s-a militarizat, sugând aproape toate resursele financiare destinate domeniului civil, începând cu fondurile de asigurări sociale.
Rezervele de aur s-au subțiat dramatic, rubla s-a devalorizat galopant, iar valoarea companiilor rusești s-a volatilizat: e greu de aflat cine ar mai investi, bunăoară, în acțiuni Aeroflot. Milionul de ruși cu educație superioară care a părăsit țara nu pare să ajute reziliența unei țări sufocate de penurie și propagandă.
Lovitura de grație dată economiei ruse vine din piața hidrocarburilor, saturată de supraproducția saudită, de oferta Braziliei și a Venezuelei și gazul de șist american. Cu un baril care va ajunge anul viitor la 40 $, Kremlinul va trăi din ultimele conserve stocate în cămară.
În zece ani de conflict (de la anexarea Peninsulei Crimeea până azi), Rusia a reușit să ocupe, să distrugă și să facă nefuncțional circa un sfert din teritoriul Ucrainei. Pentru această fracție din teritoriul statului agresat, Rusia a pierdut sute de mii de soldați, și-a consumat o mare parte din forțele mecanizate, nu mai are cipuri (occidentale) pentru a-și reface stocul de arme sofisticate și a lansat o rachetă intercontinentală care a produs mai mult praf decât daune.
Video: Drona kamikaze ucrainană în timp ce lovește o țintă militară din Cecenia.
Sursa: X
Contraofensiva ucraineană din acest an a pătruns în teritoriul rusesc, lăsat de izbeliște. Moscova luptă cu soldați nord-coreeni sau cu voluntari plătiți scump și n-a avut curajul să facă o a doua mobilizare generală. Pretențiile lui Putin de a conduce BRICS într-o mare ofensivă antioccidentală au devenit ridicole. Rusia actuală e mai degrabă un barzoi famelic, încolăcit la picioarele lui Xi Jin Ping.
Ucraina este, la rândul ei, într-o situație-limită, cu forțe decimate, lipsuri acute și în pragul demoralizării, așa încât caută o soluție pentru oprirea conflictului și ea va veni de la Washington, după ce Donald Trump își va inaugura, pe 20 ianuarie, al doilea mandat.
Kievul a rezistat eroic timp de trei ani, pe baza propriei voințe de libertate și cu un important ajutor militar și financiar dinspre UE și NATO, plătind costuri umane și materiale imense. Această situație incertă - în care Rusia nu e categoric învinsă, dar nici Ucraina nu are de ce să capituleze - va fi tranșată probabil la masa tratativelor, în prima jumătate a anului viitor.
Procesul de pace e deocamdată neclar, pentru că Ucraina, eventual dispusă să accepte oprirea ostilităților de ambele părți ale unui culoar terestru demilitarizat, pretinde, pe bună dreptate, garanții occidentale de securitate. Ce va cuprinde acest pachet? De partea lui, Putin va cere totul, într-o supralicitare absurdă, fără temei obiectiv. O Ucraina dezarmată, în afara NATO și ridicarea tuturor sancțiunilor occidentale. Îi va fi destul de greu lui Trump să facă media acestor așteptări, asigurându-se totodată că interesele de securitate ale aliaților săi europeni sunt respectate.
Donald Trump are o abordare tranzacțională, de parcă America ar fi o megacorporație care negociază un contract cât mai avantajos. El va obține din partea statelor NATO europene o suplimentare a bugetului destinat apărării comune, dar ar face bine să nu mai amenințe cu retragerea SUA din NATO.
Organizația a fost creată în 1949 pentru „a-i ține pe ruși afară, pe americani înăuntru și pe germani la pământ”. Dacă nu există o apărare europeană coordonată și foarte puternică, este și pentru că europenii sunt fideli unei pax americana care durează de șapte decenii.
Deși europenii au propria industrie de apărare, Franța și Marea Britanie sunt puteri nucleare, Germania produce cel mai sofisticat tanc din lume, europenii au cumpărat cele mai multe arme tot de peste Atlantic. Dacă dl Trump consideră că aceste aranjamente de securitate colectivă nu mai pot funcționa, sunt convins că cei 450 de milioane de cetățeni europeni vor ști să se apere împotriva pericolului rusesc. E suficient, bunăoară, ca producția de avioane de vânătoare Rafale, Eurofighter sau Gripen, adevărate bijuterii tehnologice, să crească de cinci ori.
Video: Trupe nord-coreene filmate pe frontul din regiunea rusă Kursk.
Sursa: Ministerul Apărării ucrainean
Personal, nu cred că va fi așa. America nu poate fi „great again” dacă își abandonează aliații europeni sau pe cei din regiunea Asia-Pacific. Ar fi absurd ca, în momentul în care NATO e mai puternică decât oricând (inclusiv prin aderarea la organizație a Suediei și Finlandei), să slăbim Alianța prin gesturi unilaterale care ar diminua capacitatea lumii euroatlantice de a rezista la presiunile revizioniste ale puterilor emergente autoritare.
Nu Ucraina trebuie să cadă, ci Iranul, după ce regimul prorus al lui Bashar al Assad s-a prăbușit. Nu dictaturile trebuie să impună o așa-zisă ordine multipolară iliberală, ci noi se cuvine să fim suficient de puternici pentru a proteja democrațiile și libertatea. Sunt convins că, după acest interregn echivoc la Casa Albă, anul 2025 va fi de bun augur pentru valorile fundamentale pe care se întemeiază ordinea occidentală postbelică.
Foto: Hepta
