Să privatizăm prostia sau dreptul la educație. Copiii anilor ‘70 și testele PISA
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Stăteam ieri la marginea Chișinăului să prind un autostop ca să ajung în orășelul Vatra la rude. Citeam pe telefon povestea cu rezultatele testului PISA. Dădeam din mână poate se oprește ceva. Lângă mine, o doamnă din generația mea dădea din mână și ea. O recunosc: era cea mai bună elevă din clasa vecină, Natașa. Eram elevii buni ai școlii. Mergea în aceeași direcție.
S-a oprit un jeep mare, arătos și foarte scump. Era Jora, cel mai golan copil din cartier, tufă la școală. Ne-am urcat, am început să povestim. Natașa zice: Jora, cum se face că eu cu Vasea, cei mai buni elevi din școală care am stat mereu cu mâna sus pentru că știam lecțiile, azi stăm tot cu mâna sus ca să ne ia cu mașina cel mai slab elev al școlii? A zis-o fără răutate, în glumă. Știi Natașa, zice Jora, azi nimeni nu dă doi bani pe școală: azi doar banii și tupeul maxim fac carieră. Îmi pare rău de voi, dar asta e lumea în care trăim. Da, Jora a spus tot.
Dar să revenim.
Dacă în anii ’70 – ’80 copiii ar fi primit testele PISA, cel puțin 50% s-ar fi întrebat: ce "analfabeți funcțional" au făcut aceste teste?
Dar acum raportul s-a schimbat dramatic. Oare de ce?
Școala în România, dar și în Republica Moldova a devenit un banal business. Copiii au devenit o marfă în sistemul educațional. Citiți discuțiile grupurilor părinților de pe WhatsApp. Cel mai des întâlnită întrebare educațională sună așa: cât costă?
Școala de mult nu mai este un ascensor social.
Pentru generația anilor ‘60, ’70, ’80 educația era cel mai sigur ascensor social. Învațai - făceai carieră, urcai treptele sociale, nu - mergeai la CAP, fabrică și uzină. Sau învățai o meserie la profesională, școli dispărute de ceva timp pentru că nu le vrea piața. Educația te scotea din sărăcie cât de cât și oferea un statut social. Era o formulă sigură.
Azi, educația la noi nu mai este un ascensor social: aproape toți amicii mei super educați, școliți afară, dar care s-au întors, au joburi ultraprecare, iar bandiții și golanii amici sunt fie politicieni, fie plini de bani. Asta e noua ordine. Banul oferă statut, nu educația. Iar banul mare se câștigă în mare parte altfel: nu prin muncă și educație.
Manuale alternative? Un business enorm, nici o legătură cu educația. Auxiliare tone: la fel.
"Democratizarea" școlii? Fiecare face ce vrea, fără minimă rigoare și control: să ne distrăm plăcut educațional. Se face mai multă școală în "afterul" plătit care e o formă de căpușare a sistemului de stat. Statul s-a retras din educație, iar mai nou, când intervine, te temi că o face pentru privat și interese meschine și nu în interese publice. Statul mai e în școală cam cât buget are: 2,5%. Despre reforme mai bine să tăcem: haos politicianist.
Cel mai nociv element în sistemul actual educațional este mecanismul de înlocuire a banilor publici cu cei "negri" pompați direct sau indirect. Mecanism susținut nu doar de oamenii din sistem, ci și de parinti.
Regimul vechi, cu toate aberațiile lui, investea enorm în educație și totul era gratuit: mai toată generația părinților și fraților mei, venind din medii foarte sărace, au făcut facultăți primind burse și cămin gratuit. Nu aveau bani de școală.
Astăzi, în aceleași condiții, ei ar strânge căpșuni în Spania și nu ar mai face școli înalte. Ceea ce se și întâmplă de fapt. Doar 2% din rural mai ajung la studii superioare, restul la munci necalificate.
Acum educația este cenușăreasa sistemului, nu se mai dau bani pentru educație: ai bani, vii din familie cu resurse - reziști, nu - devii "gunoi social", necalificat și exilant economic pe plantațiile occidentale.
Mai sunt buni pentru ceva copiii educați? Da, doar pentru export. Dar ei sunt un "produs de lux" al unor clase privilegiate sau ai unor oameni care fac sacrificii enorme. Mai sunt și accidente, firește, dar acesta e mecanismul. Educația de calitate e scumpă și produce pentru export.
Toate datele ne arată că creșterea "analfabetismului funcțional" este legată de proasta finanțare a sistemului, dar mai ales de creșterea imensă a inegalităților economice și sociale. Educația devine o marfă privilegiată a celor care și-o permit.
Educația însă e un bun public universal prea scump și valoros pentru a fi vândut. Educatia este un drept universal gratuit, un serviciu care trebuie să rămână accesibil tuturor cetățenilor acestei țări indiferent de poziție socială și venit, nu o marfă de lux.
Aici am ajuns.
Copiii nu au nicio vină. Vina o poartă această elită prădătoare post ‘90: toți. Vina o purtăm și noi că-i suportăm. Și gândim aproape ca ei.
Poate e timpul unui nou contract social. Poate e timpul să respectăm Constituția care garantează dreptul egal la educație universală gratuită tuturor cetățenilor acestei țări.
