Trei mari ofensați de presă și cetățenii care au tupeul să-i deranjeze
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Klaus Iohannis, Sorin Cîmpeanu sau Maia Sandu reacționează la acuzațiile ce li se aduc - pe drept sau pe nedrept - acuzând la rândul lor și inventând conspirații care, de cele mai multe ori, nu există. Sunt ofensați, ultragiați, jigniți. Pare-se că nimeni nu are dreptul să le strice cu ziua cu vreo întrebare. Nici presa, nici cei care i-au votat, nimeni. Că doar așa e în democrațiile pe care și le imaginează.
„Este inadmisibil, din punctul meu de vedere, ca numele meu și poziția mea să fie trase într-o chestiune care poate să fie verificată tehnic. Cred că este evident pentru toată lumea că eu personal nu am nicio treabă cu această achiziţie […]”.
„Am înțeles că obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor educației […] Astfel de încercări de a opri din cursul lor firesc legile educației care sunt de interes pentru milioane de copii nu mă pot influența chiar dacă sunt abordări punctuale personale”.
„Demisia mi-o cer hoții și marii corupți, cei care nu vor să ducem mai departe reforma justiției și ei să ajungă să răspundă, să restituie banii pe care i-au furat”.
Trei reacții aproape similare, venite într-o singură zi (luni, 26 septembrie 2022), de la trei oameni care au un singur lucru în comun: au fost extrem de deranjați de faptul că sunt contestați.
În ordinea numerelor de pe tricou, cei trei oameni sunt: Klaus Iohannis, președintele României, supărat că numele său apare, inevitabil, alături de cel al bunului său prieten, Michael Schmidt, un performer al contractelor cu statul de când Klaus Iohannis a ajuns la schimbătorul de viteze al țării; Sorin Cîmpeanu, deja fost ministru al educației, ofensat că un om ca el, care n-a comis decât un banal furt intelectual, poate fi acuzat de plagiat; Maia Sandu, președinta Republicii Moldova, care se afundă cu voluptate într-o retorică băsesciană atunci când pe străzile din Chișinău nu mai au loc manifestații de bucurie pentru alegerea ei, ci oamenii încep să-și conștientizeze sărăcia și să i-o pună, poate nedrept, în cârcă.
Acești trei politicieni (și, desigur, nu numai ei), reacționează la acuzațiile ce li se aduc - pe drept sau pe nedrept - acuzând la rândul lor și inventând conspirații care, de cele mai multe ori, nu există. Sunt ofensați, ultragiați, jigniți.
„Este inadmisibil!”, se bosumflă Klaus Iohannis. Nu, Măria Ta, nu este. Dimpotrivă, este perfect admisibil ca într-o societate pe deplin democratică lumea să-și pună și să pună întrebări. Atunci când, foarte mulți ani, girezi o persoană și te joci de-a agentul publicitar al unei mărci de automobile, este normal să existe suspiciuni, mai ales atunci când actele premergătoare licitației par trase în bandă pentru fix acea marcă.
Dar, într-un fel, reacția domnului Iohannis este ușor de înțeles. Cumva este ciudat ca tocmai ziariștii care-i ridicau mingi moi la fileu pe peluza Casei Albe, cu ochii umezi de admirație, să redevină, cam abrupt, câinii de pază ai democrației. Pare o întoarcere a armelor. Din punctul de vedere al președintelui, într-adevăr, inadmisibilă.
„Obiectivul principal al acestui articol este blocarea legilor educației”, ne spune, sigur pe el, și Cîmpeanu. Prins cu furtul intelectual în traistă, Sorin Cîmpeanu se consideră nevinovat, evident. Nu e vina lui că s-a dedulcit la lucrări academice care nu-i aparțin, este vină dușmanilor legilor educației. Nici măcar în acest contraatac fostul ministru nu este original, preluând laitmotivul preferat al vastului curent manelistic: „dujmanii”, invidioșii, ciudoșii, care mor de ciudă că personajul principal se descurcă mai bine. Și nu este singura legătură dintre Sorin Cîmpeanu și alții asemeni lui cu lumea manelelor. Un om care fură munca altuia, care-și însușește texte ce nu-i aparțin nu este nimic altceva decât un interlop academic. Iar legile educației în forma Cîmpeanu, acele legi care-i absolvă de orice responsabilitate pe furii intelectuali, nu sunt nimic altceva decât teren fertil pentru grupurile academice infracționale organizate.
În fine, Maia Sandu preia, dezamăgitor, același tip de discurs. E dificil să recunoști că guvernarea nu-i chiar o joacă de copii. E greu să accepți că n-ai reușit să rezolvi atât de repede precum ai promis toate problemele și toate nemulțumirile unei țări sărăcite de decenii de incompetență, ticăloșie și jaf. Dar asta nu te îndreptățește să-ți transformi toți contestatarii în „hoți și mari corupți”. Este jignitor, nedemn și nedemocratic. Asta să fie, oare, Moldova europeană, o Moldovă în care orice încercare de opoziție te transformă, aprioric, în hoț și mare corupt?
„Am greșit”, „e mai greu decât am estimat”, „nu pot face minuni”, „îmi cer scuze” sunt propoziții simple pe care nu cred că le vom auzi prea des de la politicieni. Păcat.
În epoca imaginii și a spoielii, tupeul și aroganța sunt promovate ca virtuți ale unui conducător. Dar oamenii nu mănâncă imagine, nu ar tupeu în sobe, nu se învelesc, atunci când le este frig, cu aroganță.
Există lucruri inadmisibile în politica de pe al noi și de aiurea? Cu siguranță. Dar, în primul și în primul rând inadmisibil este modul în care oamenii sunt luați de proști. Nu că sunt mulți, dar nu-s nici pe departe atât de proști cum par din fotoliile încălzite ale puterii.
Marius54321 01.10.2022, 15:15
Daca n-o includeai si pe Maia Sandu, nu te simteai bine. Trebuia sa fii tu vesnic nemultumit!
ivryernest 01.10.2022, 16:02
Cazurile exemplificate în articol pot fi în mod evident extinse cu alte exemple de la alți politicieni, care, ajunși "sus", au impresia că au devenit intangibili. Se pare că e o reacție generală a celor care "s-au ajuns".