Trump, despre Noul Orient Mijlociu: „Comerţ, nu haos, export de tehnologie, nu de terorism”!

Comentează
Președintele SUA Donald Trump (al doilea din stânga) este întâmpinat de Prințul Moștenitor Saudit Mohammed bin Salman Al Saud (d) la sosirea sa pe Aeroportul Malik Khalid, pentru prima etapă a turneului său în trei națiuni din Orientul Mijlociu, la Riyadh, Arabia Saudită, pe 13 mai 2025

Nu doar fastul oriental explică de ce preşedintele Statelor Unite a avut parte - mai ales în Arabia Saudită şi, nu mai puţin, în Qatar şi Emiratele Arabe Unite – de o primire de Rege al Lumii. Rămâne mereu actuală observaţia lui Lawrence al Arabiei (colonelul britanic Thomas Edward Lawrence): „Arabii cred în persoane, nu în instituţii”. Pare-se că acum,  Donald J. Trump a beneficiat de maximă încredere. Nu-i mai puţin adevărat că şi afacerile spectaculoase de trilioanele de dolari pe care le-a încheiat au contribuit la entuziasmul şi căldura ce l-au apropiat de interlocutorii săi. Mai importantă decât trilioanele este viziunea sa asupra unui Nou Orient Mijlociu, inoculată premierului-prinţ moştenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman, pe care l-a validat să conducă această ambiţioasă strategie a schimbării.

Trump a avut poziţii articulate - în cadrul Forumului de investiţii americano-saudit, dar şi la summitul Consilului de Cooperare al Golfului-SUA, în comunicarea cu cei şapte lideri din regiune - fiind cu atât mai convingător cu cât a pus degetul pe toate rănile. A făcut un aspru rechizitoriu al politicii americane în Orientul Mijlociu de la invadarea Irakului (2003) până în zilele noastre, ţinând totodată să identifice şi să elogieze „ţările orientate spre viitor”.

„Sub ochii noștri, o nouă generație de lideri depăşeşte conflictele străvechi și diviziunile epuizante ale trecutului și clădeşte un viitor în care Orientul Mijlociu este definit de comerț, nu de haos, în care exportă tehnologie, nu terorism și în care oameni de diferite etnii, religii și crezuri construiesc orașe împreună, nu se bombardează unii pe alții, ca să dispară (…). Este esențial ca întreaga lume să înţeleagă că marea transformare de aici nu a venit de la intervenționiști occidentali, personaje zburănd în superbe avioane, care vă dădeau lecţii cum să trăiţi şi cum să vă guvernaţi propriile afaceri. Minunăţiile strălucitoare din Riyadh şi Abu Dhabi nu au fost create de așa-zișii constructori de națiuni, neoconservatori sau organizații liberale non-profit, sau de către cei care au eșuat în a dezvolta Kabulul și Bagdadul”.

Cât despre Iran, căruia a declarat că i-a întins „o ramură de măslin”, liderul de la Casa Albă a adăugat condiţiile pentru semnarea acordului nuclear una care plutea în aer. Mai exact, una fără de care nu se poate pune temelia păcii în Orientul Mijlociu: regimul de la Teheran trebuie să renunţe la proxy-urile prin care îşi proiectează puterea în regiune – Hezbollah în Liban, Hamas în Gaza, Ansar Allah în Yemen, Kataib Hizballah în Irak.

Despre Israel – mai exact despre Guvernul de extremă dreapta de la Ierusalim – n-a rostit nici un cuvânt. A vorbit, în schimb, despre Acordurile Abraham (iniţiativa ginerelui său, Jared Kushner, consilier în primul săi mandat, inspirată de Netanyahu, doritor să scoată problema palestiniană de pe ordinea de zi). Legat de acestea, şi-a exprimat convingerea că, în viitorul foarte apropiat, va semna şi Arabia Saudită un astfel de acord vizând securitatea şi prosperitatea. Înainte de 7 octombrie 2023, un astfel de acord Arabia Saudită – Israel era foarte aproape de finalizare. Şi aşa s-ar putea explica atacul barbar al Hamas, stimulat de  Iran (chiar dacă serviciile de informaţii americane s-au grăbit să infirme amestecul Teheranului).

Zilele vizitelor de stat în Golf nu şi-au epuizat încă surprizele. Concluziile vor putea fi formulate abia după întoarcerea preşedintelui la Washington - via Ankara, dacă aşa va decide. Puţin probabil, pentru că Putin şi-a trimis la negocierile de pace din Turcia demnitari de rangul doi-trei.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doicești
15:06
Drept la replică. Precizări privind proiectul centralei nucleare de la Doicești și relația comercială dintre RoPower Nuclear și Nova Power & Gas, după informațiile apărute în spațiul public
MONDEN
Christian Sabbagh și soția lui în vacanță. Sursa FOTO/ Facebook
14:25
Christian Sabbagh, mărturisiri dureroase după ce a suferit un AVC în urmă cu 2 ani. „Aduceți-i copiii, pentru că mai are șase ore de trăit”
Andreea Marin in bucataria casei sale. Sursa FOTO/ Facebook
13:37
Noi imagini din casa și curtea Andreei Marin. Cum arată gospodăria vedetei toamna aceasta. „Minunata grădină cu miresme, plină de roade”
POLITIC
Alexandru Nazare, ministrul interimar al Finanțelor alături de Kyriakos Pierrakakis, ministrul Finanțelor din Grecia, întâlnire oficiala la minister cu o zi inainte de nunta - 11 septembrie 2026
14:14
Cine e nașul lui Alexandru Nazare: ministrul finanțelor din România se căsătorește azi
Europarlamentarul PSD Vasile Dîncu în timpul unui eveniment oficial la Comisia Europeană, poartă un costum albastru și o cravată portocalie
09:47
„Nu va exista acum” o guvernare PSD - AUR, spune Vasile Dîncu, dar vorbește despre „majorități în Parlament”
Ultimele știri
Exclusiv
16:00
Moara lui Assan, monumentul istoric de valoare națională lăsat în paragină. Incendiat și vandalizat de hoții de fier
15:36
O femeie de 54 de ani din Grecia a născut o fetiță dintr-un embrion congelat acum 22 de ani. A luat decizia după ce unicul fiu a murit
Analiză
15:30
Magnus Ranstorp, expert în combaterea terorismului și a extremismului: „Atacurile din 11 septembrie 2001 au fost posibile deoarece teroriștii s-au adaptat mai repede decât instituțiile care încercau să-i oprească”
15:23
Ioana State a făcut spectacol la „Vocea României” 2026. Cine dintre jurați s-a luptat pentru ea. „Sunt foarte fericită să primesc validarea asta”
TRENDING
08:42
George Daniel Calcea a venit în România în vacanță și a dispărut înainte să plece în Marea Britanie. Poliția și familia îl caută
07:34
Ploi și grindină, vremea se schimbă brusc în România, sâmbătă: zonele în care se răcește
07:44
Benzina și motorina s-au scumpit din nou, sâmbătă, 12 septembrie 2026. Cât costă litrul de carburant în București, Cluj, Iași, Timișoara și Constanța
12:14
În 1894, Etiopia a început să planteze 506.000 de hectare cu eucalipți. Astăzi, pământul riscă să rămână fără apă
Comoara de 4,5 kilograme de argint găsită în Finlanda
15:11
Cea mai mare comoară de 4,5 kg de monede și bijuterii din argint a vikingilor a fost găsită de un bărbat cu detectorul de metale, în Finlanda
apă minerală
12:08
În cât timp se strică apa minerală din sticla desfăcută și cât timp rămâne potabilă
O femeie în vârstă cu părul alb, după ce a pregătit sosul de roșii în gustă cu lingura dintr-un borcan
10:58
Cum transformi tomatele în aurul roșu al lunilor de iarnă
Un poștaș îmbrăcat în uniforma serviciului poștal francez „La Poste” distribuie corespondența în Vernon, în nord-vestul Franței, pe 11 septembrie 2026
10:45
Un poștaș a dus toate scrisorile pe care trebuia să le livreze într-o pădure, în Franța
Mâini, carduri de credit, prieteni într-o cafenea, efectuând o plată sau o tranzacție bancară la un terminal POS.
10:17
Un restaurant din Germania impune o regulă neobișnuită: nota de plată „alla Romana”
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți - Un castron cu salată de ardei copți pe o masă de lemn, lângă un ardei capia și usturoi
11 sept.
Cât ulei și cât oțet se pun la salata de ardei copți. Proporția corectă pentru iarnă
Un bărbat verifică și alege vinete mari, lucioase și închise la culoare dintr-o ladă plină de legume proaspăt culese.
10 sept.
Cum alegi vinetele potrivite pentru congelare și zacuscă
Un bol cu dulceață de prune, prune întregi și borcane de gem pe o masă de lemn
10 sept.
Cât timp se fierbe dulceața de prune
Mâini care curăță de coajă ardei capia copți dintr-un bol alb, pe un fundat de lemn
10 sept.
Cum se coc și se congelează ardeii copți pentru iarnă
Omar Hayssam a fost eliberat din închisoare.Creierul răpirii jurnaliștilor în Irak a părăsit Penitenciarul Jilava.Sursă foto: Arhivă Libertatea.
13:27
Ce se va întâmpla cu Omar Hayssam, eliberat după ce a executat 13 ani de închisoare din pedeapsa de 24 de ani
Elevi în fața scolii din Măguri
Analiză
13:00
Una dintre puținele școli din România cu predare în limba romani. Numărul elevilor este tot mai mic, dar părinții au un motiv de „fală”: „Vakeres romanes?”
Holul unui spital de urgență, există un pat gol și nu sunt pacienți care să aștepte la ușile cabinetelor
12:56
Mărturia unui medic neurolog din București despre criza din spital: „Nu avem materiale pentru pacienții cu anevrism. Sunt liste de așteptare”
panouri solare
11:42
Ministerul Energiei lansează un fond de 500 de milioane de euro pentru primării, spitale și școli. Bani nerambursabili pentru panouri solare
Ilie Bolojan
14:15
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni
Educație juridică în școli
10 sept.
PISA provoacă noi răgete de plăcere și disperare
Arhiva foto
9 sept.
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă