Vasile Diacon a fost deputat de Iaşi din partea Frontului Salvării Naţionale în primul Parlament de după evenimentele din decembrie 1989, în perioada 1990-1992. În 2015, Statutul deputaţilor şi senatorilor a fost modificat, foştilor parlamentari acordându-li-se dreptul la o „indemnizaţie pentru limită de vârstă” în valoare de 40%, 60% sau 80% din indemnizaţia medie din ultimele 12 luni, în funcţie de numărul de mandate. 

Ea se acorda însă abia la împlinirea vârstei standard de pensionare, fiind condiţionată doar de contribuţia timp de minim 11 ani la fondul general de pensii. În februarie anul trecut, Parlamentul a adoptat în şedinţă comună, fără voturi împotrivă, propunerea PSD de desfiinţare a pensiilor speciale pentru foştii deputaţi şi senatori. 

Până pe 10 martie 2021, secretariatele generale ale Camerei Deputaţilor şi Senatului au trimis ordine de încetare la plată a pensiei speciale tuturor beneficiarilor. Replica lor a fost să atace în instanţă ordinele, aşa cum a procedat şi Diacon. 

În acţiunea sa, fostul deputat a afirmat că indemnizaţia i se cuvine, drept compensaţie pentru faptul că pe durata ocupării funcţiei de demnitate publică nu a avut salariu şi a trebuit să se supună unui număr de restricţii şi incompatibilităţi. El a apreciat că ordinul prin care i-a fost retrasă pensia este ilegal, întrucât Secretariatul General al Camerei Deputaţilor nu avea printre atribuţii şi emiterea unor astfel de dispoziţii.

A emigrat în cel mai prietenos oraș din lume cu bicicliștii și a lucrat în Columbia, Palestina sau Uganda: „Suntem cu 50 de ani în urmă în urma Olandei. Dar nu suntem singurii”
Recomandări
A emigrat în cel mai prietenos oraș din lume cu bicicliștii și a lucrat în Columbia, Palestina sau Uganda: „Suntem cu 50 de ani în urmă în urma Olandei. Dar nu suntem singurii”

Continuarea în Ziarul de Iași.

ARTICOL PRELUAT DE PE ZIARULDEIASI.RO

Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
GSP.RO
Nu se mai ascund! După scandalul despărțirii, vedeta a ales să publice prima imagine cu cea pentru care a părăsit-o pe mama copiilor săi
Urmărește-ne pe Google News
Comentarii (2)

Carpath   •   10.12.2022, 10:47

Si din cauza acestora nu suntem in Schengen.

Eliade   •   09.12.2022, 12:59

Deci se poate si dupa 2 ani de asa zisa activitate la star sa iei pensie. Fac pariu ca va lua minim cat unu care are 35 ani vechime

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.