Ce este ambrozia
Ambrozia este o plantă ce crește pe marginea drumurilor și pe lângă culturi agricole. Este denumită popular “otrava zeilor” și reprezintă o buruiană care se dezvoltă rapid în solurile nisipoase, nelucrate. Mai este întâlnită în culturile de porumb din vestul țării, unde pământurile sunt mai calde. Cea mai alergenică plantă de la noi din țară, ambrozia are peste 30 de subspecii, dintre care trei sunt răspândite în România: Artemisiifolia, Trifida şi Parviflora.
Cum apare alergia la ambrozie
Tufișurile de ambrozie produc cantități mari de polen, care este un puternic alergizant. Prin expunerea repetată la fragmentele de polen din aer, apar simptome de rinită alergică sezonieră. Copii cu vârste de peste un an, tineri, adulți și bătrâni sunt afectați de aceste simptome.
Sporii de ambrozie sunt periculoși în perioada dezvoltării plantei, începând cu luna august. Polenizarea rapidă, vântul și soarele contribuie la răspândirea acestei afecțiuni, care mai poartă numele de “febra fânului”.
Care sunt simptomele alergiei la ambrozie
Simptomele sunt similare cu cele ale alergiei la polen, care se manifestă primăvara. Diferă prin intensitate și durată, fiind mai puternice decât în celelalte cazuri. Congestie nazală, rinoree, strănut, ochi iritați, cefalee, senzație de mâncărime la nivelul căilor respiratorii superioare – toate acestea sunt semne de alergie la ambrozie.
Totodată sunt agravate simptomele astmului și apar episoadele de tuse intensă, greutate în respirație și wheezing (respirație șuierătoare). Cea mai gravă reacție alergică la ambrozie este șocul anafilactic. Acesta este o urgență medicală, deoarece poate determina obstrucția căilor aeriene și colaps vascular ireversibil.
Ce tratamente pentru alergia la ambrozie sunt eficiente
Sunt necesare tratamente simptomatice pentru alergia la ambrozie care să cuprindă antihistaminice și alte medicamente împotriva rino-alergiilor. Imunoterapia alergen-specifică (AIT) poate fi aplicată atât adulților, cât și copiilor.
Imunoterapia subcutanată sau sublinguală necesită control medical prealabil și prescripția unei medicații specifice, pentru acțiunea eficientă pe termen lung asupra rinoconjunctivitei alergice sezoniere induse de polenuri. Astfel sunt controlate simptomele, se reduce intensitatea episoadelor alergice și se previne apariția astmului.
Cum se pot atenua efectele alergiei la ambrozie
Persoanele care prezintă simptomele amintite trebuie să afle mai multe informații despre alergia la ambrozie și să solicite un consult de specialitate, pentru diagnosticarea corectă a afecțiunii alergice.
Tratamentul recomandat de un medic alergolog poate fi completat prin acțiuni de prevenție, prin reducerea expunerii la sporii de ambrozie și reluarea medicației cu 2-3 săptămâni înaintea începerii sezonului de polenizare.
Se recomandă evitarea plimbărilor în aer liber, mai ales în zonele cu vegetație bogată, utilizarea aparatelor de climatizare dotate cu filtre speciale, igiena riguroasă și precauția în activitățile zilnice, programarea vacanțelor în afara sezonului polenic.
Informarea constantă asupra simptomelor și respectarea recomandărilor primite de la medicul alergolog reprezintă metode eficiente de răspuns la problemele create de alergia la ambrozie.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_cd3abac93b269907d5f731966a7486a8.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_79b2ff1c15d910254838eb263e57929a.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_def53d6b93e339aaa215b16a9bccb621.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_24bdf0caf06904a5e008ffb1206d9d48.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_f123ff0b3e6e9fa134344f2facff75c1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/280_b06936b2abe7063ec27341c6600c3e0f.jpg)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_e5e556401398d57918bfd3bb3b6d08c9.gif)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_f2bf391e0b24bd420db4e76588e0cf74.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/278_4d6835ea95c163693f1c4d29f0f2fe6d.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/50_040b645029d4b08961b33bc0307bc997.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_470dcc65778cc5b50b804af164a65502.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_d907f9232c014b7c23fefd5fe2d44f7c.jpg)
Monden
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/233_58ef3bf9a644a46cb395c45ab83c1c3e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_8eefd8a6c19a03c7f53458201fea4ead.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_4d8ed27ab810754cac742413182e308c.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_c831127765e2496facb9ee8922fa2428.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/275_cdc405878774fb05c48bf5542371db33.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_b3389d9d2cf2b469e6ab46aff3ef60c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/274_5dacf3edf24b1d45ec6ef615b0e55810.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/284_0803f1b023338e15f4aaa701b52f730f.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/16_4b80db00ce25991bb0aa50e3c6299b3d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/289_47ec807809b5395ddab1c5af42f61fe4.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/206_b9349df1c3d2747d8c48884da541a243.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/255_c9646ad6c2d5657ee18465e364b372ab.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2022/10/shutterstock397846021.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d81c3597ecdaac73f866c9b64aed8cf0.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/204_d48af5a9e5d913cc8d564a62293d1462.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/registrul-auto-roman-rar.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/violenta-domestica--foto-ilustrativ-shutterstock2632513057-copy.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/alexandra-capitanescu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2024/08/alina-vidican-si-claude-senhoreti-2.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_9af3b6ea8be7445f42b123e7a78fab31.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/172_85c7f8009f659ab568ff10847468c5b5.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_e4919706ecd771b5d1767e84e9c68c5e.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/179_b16d8f56b7dd8450b9c3c37d03345cb9.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/nicusor-dan-premier-ilie-bolojan.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/kelemen-hunor-a-explicat-cand-poate-avea-romania-un-nou-premier-dupa-demiterea-guvernului-bolojan-e1778564791228.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/soldati-portugalia-1-decembrie-2025-bucuresti.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/transport-persoane-carantina-hantavirus-olanda.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/piersica-scaled-e1778526499229.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/colegiul-medicilor-bucuresti-ancheteaza-cazul-de-la-maternitatea-polizu.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/plata-pos-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/de-ce-tacamurile-de-inox-prind-puncte-de-rugina-in-masina-de-spalat-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/burete-de-vase.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/tillandsia-planta.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ce-inseamna-cand-visezi-zid.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/mark-rutte-secretar-general-nato-si-presedintele-poloniei-karol-nawrocki-ajung-la-bucuresti-cu-o-zi-inaintea-summitului-b9-gazduit-de-nicusor-dan-e1778567074796.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/eveniment-baneasa.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/prognoza-meteo-vreme-rece-ploi-mai-2026-e1778565267451.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/sat-mironu-suceava-vazut-de-sus.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/04/nicusor-dan-dinal-trump-board-of-peace-sua--foto-facebook-1.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/consiliul-concurentei-banner-cladire.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/motiune-de-cenzura-guvernul-bolojan-5-mai-2026-6.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://static4.libertatea.ro/wp-content/uploads/2026/05/ilie-bolojan-in-parlament-.jpg)
Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.