Ce au cerut vedetele internaționale care ajung la prima ediție Neversea Kapital – liniște absolută și activități acvatice

Comentează
Arhiva foto

Bucureștiul devine scena unui nou proiect de amploare, semnat de creatorii UNTOLD și Neversea, două dintre cele mai iubite branduri de festivaluri din lume. Între 4 și 6 iulie 2025, Arena Națională se transformă în centrul distracției – nu doar pentru bucureșteni, ci pentru zeci de mii de fani ai muzicii care vor veni din toată țara și din afară, în căutarea unei aventuri urbane memorabile.

Neversea Kapital, cel mai tare festival al Bucureștiului, e cel mai nou membru al familiei UNTOLD Universe și, încă de la prima ediție, va oferi fanilor trei zile și trei nopți de show-uri epice, experiențe intense în care fiecare detaliu contează – de la lineup-ul internațional la atmosferă.

Cei mai mari artiști ai momentului vin la Neversea Kapital 2025 nu doar cu muzica lor, ci și cu propriul univers. Pentru unii, confortul înseamnă o sticlă de vin alb rece. Pentru alții? Costume de scenă, lumini speciale și prosoape parfumate sau obiecte personale esențiale pentru confortul lor. Am fost curioși, iar ce-am descoperit e fix ce ne așteptam: personalitate și un strop de extravaganță.

Când tortul devine statement, pentru Steve Aoki, orice detaliu contează. “Cake moment”-ul legendar vine cu brief logistic: DJ-ul cere ca fiecare tort să aibă textura atât de moale încât „degetul să poată intra în el fără efort”. Singurul frosting acceptat? Frișcă colorată, nici vorbă de fondant sau glazură cu unt. Dacă patiserul nu înțelege brief-ul, răspunsul e clar: „Găsiți altul!”.

În cameră, Aoki are nevoie de lenjerie intimă colorată, saltea pentru yoga, șosete sport și energizante rare. Vrea totul setat ca pentru un supererou aflat în misiune. Dacă prinde o zi liberă, are nevoie să practice activități acvatice: wake surfing, cliff diving sau scuba.

Axwell, parte din proiectul legendar Swedish House Mafia, îmbină minimalismul cu precizia. Nu cere mult, dar cere exact ce trebuie: suc proaspăt de portocale, vin alb și o cameră unde liniștea e garantată. Are, în schimb, o obsesie pentru sunet: monitorizare impecabilă și setup-ul de scenă perfect. Când ești parte din Swedish House Mafia, știi că sunetul e totul.

Salvatore Ganacci, showman-ul de la care te aștepți la orice, își dorește lumânări, prosoape cu miros subtil și un spațiu cu vibe scandinav. La el, scenografia e parte din performance – vrea control total asupra luminii, coregrafiei de scenă și a momentului în care ajunge pe mainstage. Până la urmă, este artistul care a pus culoare în haos.

Don Diablo vine la Neversea Kapital cu energia extraordinară a unuia dintre cei mai inovatori artiști ai scenei future house. Camera de hotel trebuie să fie fără mochetă (important pentru alergii), cu lumină caldă, oglinzi mari și o canapea neagră, din piele ecologică. DJ-ul olandez cere smoothies, gheață uscată, lumânări parfumate și o zonă de relaxare unde să se reîncarce. Nu uită de lifestyle: preferă snacks-uri bio.

În backstage, totul trebuie să funcționeze ca un ceas elvețian – Don Diablo e artistul care aduce viitorul în prezent, iar fiecare detaliu îl ajută să livreze acel future sound impecabil.

Australiencele din NERVO sunt un duo cu atitudine, iar cerințele lor sunt o combinație între glam, funcțional și un strop de “diva energy” bine plasat. Camerele trebuie să fie pregătite pentru early check-in (glam time doesn’t wait!), iar steagul țării gazdă este un must-have în dressing room. De ce? Pentru că respectă locul în care ajung și vor ca echipa locală să știe că sunt atente la detalii. Preferă gumă de mestecat, cărți poștale locale, fructe proaspete și un colț de beauty complet echipat.

Mestiza nu mixează muzică, creează atmosferă. Duo-ul iberic transformă fiecare apariție live într-o experiență completă, iar acest lucru începe din culise. Pentru ele, confortul nu înseamnă lux ostentativ, ci rafinament bine temperat: un dressing room cozy, cu lumină caldă, oglinzi mari pentru machiaj și parfumuri ambientale, gin infuzat cu ierburi, prosecco rece, tonic cu aromă de rozmarin și cocktailuri pregătite atent, lumânări elegante, fructe proaspete și o atmosferă care să le inspire.

Lost Frequencies, artistul care umple scenele lumii întregi cu good vibes, preferă un spațiu care să-i reflecte muzica: liniștit, bine gândit și atent la detalii. Belgianul adoră iaurturile vegane, musli bio, fructele proaspete, smoothie-uri verzi, ciocolată belgiană (normal), apă de cocos și lumânări parfumate. Mobilierul? Alb. Lumina? Caldă. Pentru că doar într-un vibe zen se pot naște momentele live care devin virale.

Prima ediție a festivalului Neversea Kapital are loc între 4 și 6 iulie 2025 și reunește artiști de renume și zeci de mii de iubitori de muzică și experiențe unice. Abonamentele pentru prima ediție a festivalului Neversea Kapital sunt disponibile pe www.neversea.com.

Sursa foto: Neversea Kapital

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
MONDEN
Răzvan Bănică | Foto: Instagram
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
POLITIC
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat. Foto: Profimedia
17:15
Laura Vicol, inculpată în dosarul Nordis, este avocata unuia dintre membrii grupării Potra în procesul în care el și Călin Georgescu sunt acuzați de tentativă de lovitură de stat
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Ultimele știri
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Soldați americani la aeroportul Mihail Kogălniceanu
14:28
Un think-tank apropiat de Donald Trump laudă apropierea României față de SUA: 30 de ani de linie pro-occidentală, de la Emil Constantinescu la Nicușor Dan. Ce reproșează totuși raportul
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală