Comunicat de presă: Philip Morris International anunță continuarea investițiilor în fabrica din Otopeni – peste 100 de milioane de dolari în perioada 2022-2023

Comentează
Arhiva foto

Philip Morris International (PMI) continuă investițiile pentru transformarea fabricii din Otopeni într-o unitate de producție a consumabilelor pentru IQOS, sistemul electronic de încălzire a tutunului dezvoltat de companie.

Din 2017, când a început procesul de transformare a fabricii din Otopeni, până în prezent, 500 de milioane de dolari au fost investiți în dezvoltarea capacităților de producție, formarea angajaților și implementarea unor soluții care vizează sustenabilitatea. Din această sumă, aproape 100 de milioane de dolari au fost investiți doar în 2021. În perioada 2022-2023, PMI va mai investi peste 100 de milioane de dolari și va continua să dezvolte capacitățile de producție a consumabilelor pentru IQOS pentru piața internă și externă, cât și pentru a avea un impact cât mai redus asupra mediului – obiectivul final este ca fabrica să devină neutră din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2024.

Viziunea PMI este de a construi un viitor fără fum și de a înlocui țigările cu produse cu risc redus care – deși nu sunt lipsite de riscuri – sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului. Fabrica Philip Morris România din Otopeni se află în centrul strategiei care stă la baza acestei viziuni, alături de alte șapte fabrici din lume care produc consumabile pentru IQOS. Dintre acestea, doar trei sunt situate în Uniunea Europeană (România, Grecia și Italia).

Ca urmare a investițiilor realizate până în prezent, fabrica din Otopeni a fost transformată dintr-o fabrică producătoare de țigarete într-una care produce consumabile pentru IQOS. Peste 300 de noi locuri de muncă

au fost create începând din 2017, iar astăzi fabrica numără aproape 950 de angajați.

Suntem angajați total în misiunea de a înlocui țigările cu alternative mai bune la continuare fumatului, iar investițiile din anii următori demonstrează clar acest lucru. Cele 500 de milioane USD investite până acum și accentul pus pe dezvoltarea categoriei produselor fără fum au făcut ca valoarea totală a exporturilor acestor consumabile să fie comparabile cu exporturile de țigarete ale României. Ne bucurăm că prin investițiile de până acum am reușit să punem România pe harta inovației și să le oferim sutelor de milioane de fumători din întreaga lume o alternativă mai bună la continuarea fumatului. ”, a declarat Daniel Cuevas, Managing Director, Philip Morris România.

92% din producția fabricii este exportată în 54 de piețe de pe cinci continente, iar 8% acoperă consumul intern, unde Philip Morris România deține o cotă de piață de aproximativ 80% din categoria produselor din tutun încălzit, la nivelul celui de-al treilea trimestru al anului 2021. În România, în aceeași perioadă, consumabilele pentru IQOS au reprezentat 3,4% din piața totală a țigaretelor și a produselor din tutun. În 2020, exporturile de bunuri aparținând grupei de produse „Alte tutunuri și înlocuitori de tutun”* au fost de 669 de milioane de euro. Acestea sunt constituite preponderent din produse din tutun încălzit și au crescut de aproape 20 de ori de la începutul investiției în transformarea fabricii din Otopeni. Această categorie de produse se situează în top 5 produse agroalimentare exportate din România, depășind în anul 2020 valoarea exporturilor de semințe de floarea-soarelui. (România este cel mai mare producător de semințe de floarea-soarelui din UE.)

„Pentru a continua investițiile, avem nevoie de predictibilitate legislativă, precum și de un cadru fiscal echilibrat care să favorizeze inovația. Produsele din tutun și cu nicotină ar trebui taxate în funcție de riscurile la care acestea îi expun pe consumatori. Țigaretele combustibile, fiind cele mai utilizate produse și reprezentând totodată cea mai dăunătoare formă de consum a nicotinei, ar trebui să fie impozitate cu cel mai ridicat nivel și semnificativ peste produsele inovatoare, care nu implică arderea tutunului. Creșterea taxelor la produsele din tutun încălzit ar descuraja fumătorii români de țigarete să treacă la alternativele pe care știința le-a dovedit ca fiind mai bune. Acest lucru ar fi în detrimentul sănătății publice.”, a adăugat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

În perioada 2022-2023, investițiile în fabrica din Otopeni vor continua cu scopul de a dezvolta și mai mult capacitatea de producție și de a extinde portofoliul de produse, care va include consumabile pentru IQOS ILUMA, dispozitivul de ultimă generație lansat recent de PMI. De asemenea, investițiile vizează ținte strategice din domeniul sustenabilității: fabrica își propune să atingă o amprentă de carbon neutră până în 2024.

Produsele din tutun încălzit au o contribuție importantă la reducerea deficitului comercial al României

* Grupa de produse NC 24.03 – Alte tutunuri și înlocuitori de tutun, prelucrate; tutunuri omogenizate sau reconstituite; extracte și esențe de tutun.

** Sursa datelor: Institutul Național de Statistică, baza de date statistice TEMPO Online, Statistica Economică, Comerț Exterior

Philip Morris International: Pentru un viitor fără fum

Philip Morris International (PMI) și-a propus să  transforme industria tutunului pentru a construi un viitor fără fum în care țigările vor fi înlocuite cu produse fără fum în beneficiul fumătorilor adulți care, altfel, ar continua să fumeze, dar și al societății, al companiei, al acționarilor săi și al altor părți interesate. PMI este lider internațional în industria tutunului și se ocupă cu fabricarea și comercializarea țigaretelor, a produselor fără fum, a dispozitivelor și accesoriilor electronice aferente acestora, precum și a altor produse care conțin nicotină pe piețele din afara Statelor Unite ale Americii. Suplimentar, Administrația pentru Alimente și Medicamente (FDA) a autorizat comercializarea unor versiuni ale dispozitivelor IQOS dezvoltate de PMI, Platforma 1, în urma evaluării cererii de autorizare a punerii pe piață a unui produs din tutun (PMTA); de asemenea, FDA a autorizat promovarea unei versiuni a dispozitivului IQOS și a consumabilelor aferente ca produs din tutun cu risc modificat (MRTP) și a determinat că o decizie de expunere modificată este oportună pentru promovarea sănătății publice. PMI își construiește viitorul pe o nouă categorie de produse fără fum, care, deși nu sunt lipsite de riscuri, sunt o alegere mult mai bună decât continuarea fumatului tradițional. Prin eforturi multidisciplinare în dezvoltarea de produse, tehnologie de ultimă generație și oameni de știință de top, PMI dorește să se asigure că produsele sale fără fum răspund preferințelor consumatorilor adulți, precum și cerințelor riguroase de reglementare. Portofoliul de produse fără fum IQOS al PMI include produse care nu ard tutunul (heat-not-burn), produse cu vapori cu conținut de nicotină și produse cu nicotină pentru uz oral. În 30 septembrie 2021, produsele fără fum dezvoltate de PMI sunt disponibile pentru vânzare în 70 de piețe în principalele orașe sau la nivel național, iar PMI estimează că aproximativ 14,9 milioane de fumători adulți din întreaga lume au trecut deja la IQOS și au renunțat la fumat. Pentru mai multe informații, vizitați www.pmi.com și www.pmiscience.com.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Crengi cu frunze de toamnă, într-o zi ploioasă, cu mai multe mașini parcate și în trafic.
08:10
Vremea se schimbă în România din 22 septembrie; după câteva zile cu peste 30 de grade, se răcește și revin ploile. Prognoza meteo ANM pentru perioada 15 septembrie-11 octombrie 2026
Un avion General Dynamics F-16AM Fighting Falcon al Forțelor Aeriene Belgiene. 3 februarie 2024.
07:43
Alertă la granița României în toiul nopții: Avioane F-16 ridicate de urgență, după ce radarele au detectat ținte aeriene lângă Chilia și Periprava
MONDEN
Octav Guran prezintă emisiunea „Adevăr sau legendă” | Foto: Kanal D
07:30
Kanal D deschide porțile către un univers plin de mistere: „Adevăr sau legendă”. Ce se întâmplă pe 24 septembrie 2026
Anamaria Prodan alături de fiul ei, Laurențiu Reghecampf junior (Bebeto) | Foto: Instagram
14 sept.
Bebeto a primit un duplex în Pipera, un Audi și un apartament în Dubai, dar altul a fost cel mai important „cadou” de la majorat: „A însemnat enorm”. Ce a spus Laurențiu Reghecampf jr
POLITIC
Siegfried Mureșan, luni, 14 septembrie, în Parlamentul European de la Strasbourg. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
14 sept.
Siegfried Mureșan, propunerea de premier PNL-USR-UDMR, vorbește despre alegerile anticipate
Un colaj cu Nicusor Dan in stanga si Lucian Pahontu in dreapta
14 sept.
Ce l-a supărat pe Nicușor Dan în articolul Recorder despre generalul Pahonțu: „Nu poți, pe o chestiune așa de serioasă, să începi cu o poză cu mine și cu domnul Pahonțu”
Ultimele știri
Exclusiv
09:00
Şofer de ride-sharing, condamnat la închisoare cu executare, după ce a sechestrat o pasageră în maşină și i-a făcut avansuri sexuale
Exclusiv
09:00
În 2018 a cunoscut-o pe Georgiana Lobonț la Paris, iar după șapte ani viața lui e schimbată total: „Context favorabil”. Povestea românului care lucrează cu peste 400 de artiști
08:56
Vedete pe covorul albastru la Premiile Emmy 2026. Selena Gomez, Zendaya și Nicole Kidman au impresionat cu ținutele alese
08:49
A plătit 6 lei pe minut pentru o oră de parcare la aeroport, în Marea Britanie: „Jaf în plină zi”
TRENDING
14 sept.
Sute de mii de pensii, recalculate greșit: raportul Curții de Conturi dezvăluie greșeli grave în activitatea Casei de Pensii
14 sept.
El Nino va schimba toamna și iarna pe planetă: centrul și nordul Europei vor fi puternic afectate
14 sept.
În anii ’50 era o câmpie aridă. Azi, 33.000 de hectare de sere produc peste 4 milioane de tone de legume și fructe
14 sept.
Horoscop 15 septembrie 2026. Balanțele ar fi bine să se uite cu mai multă atenție la ceea ce au și pot oferi celor dragi, în loc să fie morocănoși
O femeie mai tânără acoperă cu un șal o altă femeie.
06:45
Ce îmbătrânește cel mai repede în corpul uman. Răspunsul oamenilor de știință
„Spiridușii roșii”, fenomenul rar apărut pe cerul Spaniei la 80 km altitudine cum se formează imaginile spectaculoase. Sursă foto: Profimedia.
14 sept.
Par niște fantome și ajung până la 80 de kilometri altitudine: ce sunt „spiridușii roșii” de pe cerul Spaniei
Japonia introduce taxă pentru salvările cu elicopterul de pe Muntele Fuji, în afara sezonului oficial, Sursă foto: Getty Images.
14 sept.
Turiștii care se aventurează în extrasezon pe Muntele Fuji, puși să plătească salvarea cu elicopterul: 10 dolari pe minut de zbor
Dermatita atopică, o boală „extrem de supărătoare”
14 sept.
Dermatita atopică te lasă fără somn și duce la anxietate severă. De ce dermatologii o cataloghează o boală „extrem de supărătoare”
Sean și Gabriella s-au căsătorit în urmă cu 3 luni. Sursă foto: captură video Youtube.
14 sept.
Doi tineri proaspăt căsătoriți, accident cumplit cu barca la Veneția: el a murit la spital, iar soția însărcinată a dispărut fără urmă
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
"Desen cu o fată și un balon de vorbire cu steagul României, cu textul: Care este diferența dintre original și originar." Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Care este diferența dintre „original” și „originar”
Cum îți dai seama când zacusca este fiartă suficient. Sursă foto: Shutterstock
3 sept.
Cum îți dai seama că zacusca este suficient de fiartă. Semnul pe care îl știau bunicile
 Plată instant RoPay prin scanare cod QR între telefoane mobile
9 sept.
Ce este RoPay, cum funcționează și cum îl folosești
Grup de ciobani purtând cojoace din blană de oaie și pălării verzi în timpul unei manifestații de protest
06:43
Fermierii protestează marți în Piața Victoriei. Oierii și-au luat provizii și spun că sunt pregătiți să rămână mai multe zile în București: „Ne-a ajuns cuţitul la os”
Ce rol joacă Mirabela Grădinaru la Cotroceni. Explicațiile oferite de Nicușor Dan. Sursă foto: Facebook /Administrația Prezidențială.
14 sept.
Nicușor Dan a spus ce rol are Mirabela Grădinaru în cadrul Administrației Prezidențiale: „Pune împreună oameni care nu reuşeau să ajungă unii la alţii”
Până la începutul iernii, alte 438 de blocuri din București vor beneficia de apă caldă și căldură fără probleme Sursă foto: Facebook/ Primăria Municipiului București
14 sept.
Lucrările la termoficarea din București, aproape de final. Cine va avea căldură și apă caldă până la iarnă
Prețurile energiei electrice au înregistrat luni creșteri spectaculoase în Europa, inclusiv în România, unde maximul zilei a ajuns la aproape 3.500 lei/MWh. Sursă foto Shutterstock
14 sept.
Preț record de energie de aproape 3.500 de lei/MWh în România, din cauza lipsei de vânt
Imaginea îl prezintă pe Nicușor Dan vorbind de la o tribună oficială, având în fundal steagurile României și Uniunii Europene.
07:00
Moș Crăciun pe genunchii lui Nicușor
O randare cu centrala nucleară și cele șase minireactoare care ar urma să fie construite la Doicești
14 sept.
Americanii numesc Doicești „rampa de lansare a nuclearului american în Europa”. Guvernul de la București îl numește problemă. Cine are dreptate?
Piesă de șah doborâtă
14 sept.
Neputința și deciziile greșite ale unora îi împing pe alții să preia puterea!
Ilie Bolojan
12 sept.
Premier pentru țara mea, un reality show național regizat de la Cotroceni