Lansat în 2018, serialul danez „Pro și contra”/„Friheden” parodiază inventiv clișeul escrocului perfect din numeroase producții americane de gen, care dă cele mai riscante și spectaculoase lovituri cu îndemânare de maestru.

Numai că ideea de jafuri ingenioase, atât de speculată azi tocmai pentru eficiența ei, este răsturnată aici cu abilitate de scenariul alert și surprinzător creat de Thor Bjørn Krebs („Europamestrene”, „Something’s Rockin’”), care introduce problemele de familie în toată ecuația.

Serialul danez „Pro și contra”, o poveste amuzantă a unei familii de escroci, începe curând la Focus Sat TV

De la jaf la ședința cu părinții

Cei doi protagoniști ai poveștii, Erik (Lars Ranthe) și Nina (Lene Maria Christensen), au dat în tinerețe lovituri glorioase, alături de abila Jacqueline (Lotte Andersen). Numai că, după ce Nina a rămas însărcinată, ei au renunțat la escrocherii și și-au întemeiat o familie, îndrăgostiți și dornici să ducă o viață normală.

După șaptesprezece ani, îi revedem pe cei doi soți într-o locuință modestă din suburbiile orașului Copenhaga, cu o fiică adolescentă, Esther (Emma B. Marott), și un fiu de 8 ani, Kaj (Emil Tholstrup), luptându-se cu datoriile la bancă și cu îndatoririle de părinți.

Între timp, Erik a schimbat șaptesprezece servicii, iar Nina, angajată la o firmă de IT, a rămas singura care aduce un venit în casă. Pe deasupra, mașina de spălat vase refuză să mai meargă, Esther vrea un laptop nou, iar Kaj are nevoie de un iPhone cum au toți colegii lui. Exasperați, Erik și Nina sunt tot mai tensionați și incapabili să facă față tuturor grijilor, mai ales că bărbatul tocmai a ratat o nouă angajare. Pe acest fundal apare Jacqueline, propunându-le o ultimă lovitură de proporții, care să le aducă milioane de euro și să le spulbere toate grijile.

De data aceasta, în vizor e un gigant farmaceutic, InvoPharma, în interiorul căruia trebuie să se infiltreze Erik și Nina, influențându-l pe Mads Morell (Morten Brovn Jørgensen), instabilul manager al companiei. Inflexibilă, Jacqueline îi șantajează pe foștii complici cu dezvăluirea adevăratei lor identități și a trecutului lor, iar cei doi părinți sunt siliți să reintre în joc, de dragul copiilor.

Serialul danez „Pro și contra”, o poveste amuzantă a unei familii de escroci, începe curând la Focus Sat TV

Acțiune, motor!

Din acest moment, ei intră într-un carusel emoțional teribil, organizând marea lovitură și, mai ales, ascunzând totul cu grijă față de copii, care nu trebuie să afle cu niciun chip cu ce se ocupă părinții lor. Erik devine enigmaticul om de afaceri Frank Zeller, îmbrăcat în haine scumpe, cu înfățișarea schimbată și conducând o mașină de lux, care se infiltrează în anturajul bănuitorului Morell. Nina, după ce plasează contracronometru camere video în birourile companiei farmaceutice și pozează în scriitoare de romane polițiste, trebuie să se prezinte drept comisarul ONU Birgitta Engdahl și să ducă misiunea la bun sfârșit.

Nimic din recuzita aventurilor de gen nu este uitat. Supravegheați de îndârjita Jacqueline, îndatorată la niște tipi periculoși, Erik și Nina folosesc deghizări savante, acte false, alibiuri sclipitoare, sustragere de informații, trafic de influență, identități schimbate, substituire de amprente, proteze faciale, sedii clandestine, infiltrări cibernetice, redescoperindu-și perspicacitatea, vechile metode și supradoza de adrenalină venită împreună cu ele.

Ceea ce face însă ca povestea lui Thor Bjørn Krebs să fie surprinzătoare, caldă și simpatică este slalomul permanent al celor doi eroi printre identitatea oficială și cea ilicită, printre loviturile minuțios plănuite și interminabilele sarcini de zi cu zi. În plus, ironiile sale fine la adresa producțiilor de acțiune americane, dar și la adresa clișeelor thrillerului nordic, atât de prizat astăzi, plasează miza narativă într-o zonă interesantă și deloc ușor de stăpânit.

Serialul danez „Pro și contra”, o poveste amuzantă a unei familii de escroci, începe curând la Focus Sat TV

Părinți și copii, o aventură mereu palpitantă

Chiar dacă țintesc o sumă cu foarte multe zerouri, Erik și Nina trebuie să rămână conectați cu problemele copiilor, mai ales că ei nu sunt deloc ușor de dus de nas. Între două misiuni ultrapericuloase, Nina trebuie să pregătească un tort complicat pe care Kaj să-l ducă la școală, iar Erik încearcă să monteze noua mașină de spălat vase fără să inunde bucătăria și să le explice copiilor de ce mama lor nu e noaptea acasă.

În ciuda tuturor eforturilor lor, Esther începe să creadă că părinții sunt în pragul divorțului, iar micul Kaj, un băiețel introvertit și timid, ajunge să fie numit „psihopat” pe intranetul școlii, după ce are o reacție de furie față de un coleg.

Serialul danez „Pro și contra”, o poveste amuzantă a unei familii de escroci, începe curând la Focus Sat TV

Din această idee originală a serialului, în care componenta casnică și grijile familiale scurtcircuitează permanent viața secretă a eroilor, aflați mereu pe muchie de cuțit, derivă și farmecul principal al serialului „Pro și Contra”. Dincolo de ingeniozitatea reală a poveștii, de suspansul permanent și de răsturnările de situație nenumărate se află o poveste caldă despre o familie care traversează o criză, dar și un tablou expresiv al angoaselor lumii contemporane.

De la loviturile menite să spulbere grijile bănești ale protagoniștilor se ajunge la acțiuni în interiorul clădirii ONU, aventuri în Bolivia, rătăciri prin junglă, destabilizarea unor acorduri comerciale internaționale și la o criză geopolitică de proporții, pe care nimeni nu o mai poate controla. În toate vor fi implicați, în cele din urmă, și Esther și Kaj, care demonstrează că au moștenit o groază de abilități de la părinții lor.

De-a lungul lor, în mod emoționant și neașteptat, ajungem să ne legăm de personaje și să privim nu doar un cuplu de escroci riscând totul cu umor și curaj nebunesc, ci mai ales doi părinți care nu mai știu cum să le explice copiilor haosul unei lumi tot mai buimace.

Pe lângă atmosfera captivantă și relațiile de familie atât de credibil conturate, pe lângă trimiterile parodice reușite la filme de gen, de la „Ocean’s Eleven” la „Domnul și doamna Smith”, serialul „Pro și Contra” beneficiază și de interpretări de primă mână. Mucalitul Lars Ranthe, expresivele Lene Maria Christensen și Lotte Andersen, capabile să schimbe, cu finețe și farmec, nenumărate identități, dar și foarte tânăra Emma B. Marott, care o transformă cu succes pe adolescenta Esther într-o irezistibilă falsă ingenuă, conduc o distribuție care menține povestea într-o zonă picantă și distractivă.  

După un prim sezon de zece episoade, lansat pe 2 decembrie, Focus Sat TV difuzează, din 20 decembrie, al doilea sezon, cu 8 episoade, din acest serial care iese categoric din rând, oferindu-ne o destindere ingenioasă și bine-venită.  

Trailer „Pro și Contra”

Vezi serialul „Pro și Contra” din 2 decembrie la Focus Sat TV de la ora 21.30.

Focus Sat TV readuce în atenția publicului din România producția de conținut TV europeană de calitate, prin difuzarea în exclusivitate a unor seriale europene multipremiate, producții Canal+ Original. Focus Sat TV este disponibil gratuit pentru toți clienții Focus Sat, fiind inclus în toate pachetele TV satelit Acces precum și în aplicația Focus Sat cu pachetele TV online Play TV. Încearcă aplicația Focus Sat gratuit 7 zile și vezi oricând serialul Pro și contra (2 sezoane) disponibil în biblioteca VOD, alături de alte producții de succes Canal+, precum Paris Police 1900, Baron Noir (3 sezoane), Pedagogul (2 sezoane), ZeroZeroZero, Moscow Noir, Nox sau Secretul celor cinci.

Urmărește-ne pe Google News
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
PARTENERI - GSP.RO
Diana, un arbitru de 22 de ani, este victima răzbunării pornografice: „Sunt dezgustată. Am ajuns în centrul unui uragan, unui infern, asaltată de mii de mesaje”
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Playtech.ro
Amendă colosală pentru Kaufland România din cauza unui client. Ce lege majoră s-a încălcat
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Observatornews.ro
Mama copilului sfâșiat de câine nu înțelege cum s-a putut întâmpla tragedia: "Până şi hoţii mi-au intrat şi mi-au mângâiat câinii"
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
HOROSCOP
Horoscop 25 ianuarie 2022. Peștii țin foarte mult la un plan și se apropie cu teamă de persoanele care i-ar putea influența
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Știrileprotv.ro
Cum a reacționat George Simion după ce a fost stropit cu cerneală
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
Telekomsport
Cum a reacţionat Reghecampf când a auzit zvonurile despre presupusul amant al Anamariei Prodan: ”Venea la noi acasă”
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale
PUBLICITATE
FURMARK - cum să alegi blănurile naturale