Celebritatea nu te scutește de experiențele mai puțin plăcute de care poți avea parte la o întâlnire romantică. Vedetele de mai jos au ales să nu se ferească și au vorbit deschis despre situațiile neașteptate, incomode sau amuzante din plan sentimental.
Cuprins:
Emma Watson a dezvăluit în trecut pentru The Telegraph cum a decurs cea mai proastă întâlnire a ei, care a fost cu o persoană care critica mult prea mult. „Cea mai proastă întâlnire la care am fost vreodată a fost cu un tip care mi-a spus că nu poate fi prieten cu oameni grași sau cu oricine care nu e atrăgător. Mi-am dat seama destul de repede că este nepotrivit."
Când avea 20 de ani, Charlize Theron a avut o întâlnire cu un tip pe care l-a descris ca fiind foarte „chipeș". Deși seara a început într-o notă optimistă, au luat cina și totul a decurs minunat, s-a încheiat într-un mod bizar pentru actriță. „M-a condus acasă și i-am dat semnale că vreau să mă sărute. A parcat mașina lângă casa mea, am început să ne sărutăm și totul era bine. Când, brusc, el s-a retras și mi-a șoptit: «Vreau să îmi săruți nasul». Nu am vrut să stric lucrurile, așa că i-am dat un mic pupic pe vârful nasului, însă el insista că «nu, vreau să îl săruți»", a spus actrița în emisiunea Jimmy Kimmel Live.
Mindy Kaling a trecut printr-o situație cel puțin incomodă la o întâlnire pe care a avut-o cu un bărbat. „Cea mai proastă întâlnire la care am fost vreodată a fost cu un tip de care am fost foarte încântată și atrasă, iar apoi, la această întâlnire, a devenit evident faptul că nu este o întâlnire. Era doar un tip care era entuziasmat să ia cina cu mine într-un mod platonic. A vorbit despre o actriță cu care și-a dorit foarte mult să iasă", a explicat ea într-o postare pe Reddit.
Ariana Grande a avut o urgență medicală chiar în timp ce se săruta cu iubitul ei.
Am fost la o întâlnire și când ne sărutam am avut brusc cea mai gravă sângerare nazală. Ne-am întors la mașina lui să o rezolvăm și, în același timp, prietenii mei au trecut pe lângă mine și m-au văzut sângerând.
Prima întâlnire dintre Salma Hayek și François-Henri Pinault a fost pusă la cale de către prietenii actriței. Chiar dacă nu a decurs așa cum probabil s-ar fi așteptat, judecând după faptul că sunt căsătoriți de peste 10 ani, putem spune că au trecut peste acea experiență. „Nu știam că este o întâlnire. Am crezut că merg la un eveniment. Prietenii m-au făcut să cred că merg la un eveniment pentru că știau că nu voi merge la o întâlnire. Eram supărată.", a declarat ea pentru Latina.
Întâlnirea pe care a avut-o Billie Eilish la 13 ani la film cu băiatul de care era îndrăgostită nu a mers conform planurilor ei.
M-a sărutat și apoi mi-a spus: „Nu a fost atât de magic pe cât credeam că va fi." El era foarte bogat, iar majordomul lui... literalmente majordomul lui l-a dus acasă. A plecat și am rămas acolo, nimeni nu mi-a spus că vor pleca.
În mod cert, o întâlnire de care Dove Cameron își va aminti este aceea cu un băiat care avea probleme serioase cu invidia. Ea a povestit că acel partener a manifestat crize de gelozie. Actrița nu a putut accepta asta, așa că a plecat de la întâlnire.
Când era la o întâlnire romantică, Lucy Hale și-a surprins partenerul în timp ce trimitea mesaje altor persoane.
Am fost la o întâlnire cu un tip și nu realiza că îi puteam vedea telefonul mobil și faptul că, de fapt, trimitea mesaje romantice unei alte fete.Lucy Hale, pentru Glamour
Jenny Slate s-a întâlnit cu o persoană pe care nu a mai cunoscut-o înainte față în față. Atunci când bărbatul a ajuns la întâlnire, actrița a rămas șocată de felul în care a venit îmbrăcat.
A venit după colț în interiorul restaurantului și avea un costum de cavaler autentic. a povestit ea în podcastul Talk Easy with Sam Fragoso
Desigur că dragostea nu ține cont de diferența de înălțime dintre parteneri, însă a fost o perioadă când unul dintre bărbații cu care Kelly Clarkson a ieșit la întâlnire se pare că a ținut cont de acest aspect. În 2016, când a fost invitată la The Ellen DeGeneres Show, cântăreața a povestit că la 18 ani a avut cea mai proastă întâlnire romantică. Tipul respectiv a fost concentrat în timpul întâlnirii asupra diferenței lor de înălțime.
Nu m-a deranjat diferanța de înălțime. Dar a continuat să vorbească despre înălțimea lui timp de o oră. Am rezistat o oră și apoi m-am dus la baie și am plecat.Kelly Clarkson
Foto: Profimedia, Hepta, Arhiva ELLE