Cum putem contracara efectele nocive ale poluării atmosferice? Sfaturile medicului estetician Adina Alberts

Comentează
Arhiva foto

Volumul de aer respirat zilnic de către fiecare dintre noi este de aproximativ 20.000 de litri. Fără aer, supravieţuirea este posibilă doar câteva minute. O lipsă de oxigen la nivel cerebral de peste 5 minute va duce la compromiterea definitivă a creierului. 

Poluarea atmosferică afectează într-o mare măsură sănătatea noastră. În comparaţie de gravitatea bolilor pe care un aer viciat le poate declanşa, atenţia cu care ne alegem cremele şi şampoanele bio din rafturile magazinelor pare hilară.

Traiul în centrul marilor metropole nu poate să ne scutească de aceste probleme. Este imposibil să respiri aer curat dacă locuieşti într-un apartament ultracentral în Piaţa Romana sau la Unirii. Tot ce poţi să faci este să încerci să purifici aerul pe care îl respiri, în propria locuinţă, şi dacă este posibil, şi la servici. Procuraţi-vă aparate de purificare al aerului şi folosiţi-le intens.

De asemenea, în locuinţele dvs, atenţie la cantitatea de toxine pe care, involuntar, le introduceţi chiar dvs prin utilizarea parfumurilor de interior, al gelurilor de curăţare, al detergenţilor pentru podele sau carpete, al insecticidelor, al balsamurilor de orice fel, etc. Renunţaţi la toate acestea. Folosiţi detergenţi ecologici, în cantitate mică, diluaţi gelurile de spălare prin adaus de apă, puneţi site contra insectelor la geamuri; ideal ar fi ca să faceţi dezinsecţia apartamentului atunci când, imediat după aceea, plecaţi în vacanţă, sau purtând o mască protectiva la nas şi gură, după care aerisiţi intens şi apoi utilizaţi purificatorul de aer.

Achiziţionaţi-vă locuinţe la periferia marilor oraşe, la 10-15 km distanţă de acestea. Chiar dacă naveta poate fi un impediment, pe termen lung este cea mai bună alegere pentru dvs şi copii dvs, pentru că puteţi astfel beneficia de un aer mai curat şi deci de o sănătate mai solidă.
În ultimă instanţă, utilizaţi fără rezerve măştile chirurgicale, care să vă acopere atât nasul cât şi gură, pe stradă, fără să vă pese de ceea ce zic cei din jur. În marile oraşe poluate din Asia, cum ar fi Tokio sau Beijingul, rar mai vezi câte un asiatic fără mască pe faţă.

Din păcate, probabil că spre asta ne îndreptăm şi noi. Mai mult decât atât, în curând va exista şi pe piaţa noastră, aer de munte îmbuteliat în recipienţi speciali, aşa cum există deja în China, pe care să-l inspiri sau să îl eliberezi în propria locuinţă, şi să reduci în acest mod riscurile îmbolnăvirilor.

Mergeţi la sfârşit de săptămână în zone nepoluate, la munte cel mai bine. Două zile de aer curat pe săptămână, din cele 7 zile, contează pe termen lung în economia generală a organismului.

Citeşte şi:

  1. ”Am micoze la unghiile degetelor mari de la picioare. Nu reuşesc să mai scap de ele. Ce este de făcut?” Esteticianul Adina Alberts răspunde
  2. ”Cum scap de celulită și de grăsimea de pe burtă?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  3. Petele de pe ten, una din problemele cu care ne confruntăm toamna. Ce putem face? Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  4. Exacerbarea celulitei, una din problemele care apar odată cu venirea toamnei. Cum putem remedia? Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  5. Tegumentele foarte uscate, una din problemele cu care ne confruntăm toamna. Ce remedii există? Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  6. Care sunt problemele estetice cu care ne confruntăm toamna? Medicul Estetician Adina Alberts ne vorbește despre căderea părului
  7. „Răcesc des şi boala mă ţine multe zile. Ce aş putea face ca să îmi cresc imunitatea?”. Adina Alberts răspunde
  8. ”Am tenul roşu, plin de vase dilatate. Mi s-a spus că am cuperoză. Ce pot să fac că să îmi treacă?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  9. „Am jumătatea stângă a buzei superioare mai subțire decât cea dreaptă. Este foarte vizibil și inestetic. Se poate repara fără operație?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  10. „Când râd, mi se lasă foarte urât vârful nasului. Se poate corecta prin operație?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  11. ”Am cicatrice postacneice vizibile pe față. Ce aș putea să fac ca să scap de ele?”. Medicul estetician Adina Albert răspunde
  12. „Cum se tratează ridurile din jurul ochilor?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  13. „M-ar interesa să fac terapie laser pentru varicele de la picioare. M-ar interesa și un cost”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  14. „Sunt un bărbat de 38 de ani și mi s-a “lăsat” fața. Aș vrea să fac un lifting facial. Credeți că este oportun?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
  15. „Am o fetiță de 12 ani care are vergeturi pe fese și pe sâni. Ce este de făcut pentru a preveni și trata această problemă?”. Medicul estetician Adina Alberts răspunde
Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii. Sursă foto: Getty Images
17:46
Doi români care înșelau turiști cu alba-neagra la Fontana di Trevi au încercat să mituiască polițiștii: ce amendă au primit
Nicuşor Dan a semnat decretul pentru acreditarea Theodorei-Magdalena Mircea ca ambasador al României în Cuba și alte state din Caraibe. Foto: Profimedia
16:19
Nicușor Dan a semnat primul decret de acreditare a unui ambasador în străinătate de când a devenit președinte
MONDEN
Denisa Macovei prezinta rubrica 5 Știri by Libertatea Monden
Exclusiv
17:19
5 Știri by Libertatea- Monden: Cum a slăbit Oana Roman 15 kilograme în șase luni/ Andra și Cătălin Măruță scot din buzunar 38.000 de euro pe an pentru educația copiilor
Corina Caragea
Exclusiv
17:16
Cum se menține în formă Corina Caragea: „Nu sunt vreun fotomodel”
POLITIC
Dominic Fritz a fost ales președintele USR în iunie 2025. Foto: Cristian Otopeanu / Libertatea
15:17
Dominic Fritz confirmă ruptura Nicușor Dan - USR după ce președintele a promulgat legea ANI prin care Fritz pierde primăria Timișoara
Steagul României, alături de steagul Uniunii Europene, la intrarea în sediul unei instituții din București
14:56
Oficialii care refuză să sărute drapelul, amendați cu până la 10.000 de lei. Proiect AUR, aproape de votul decisiv
Ultimele știri
17:59
Peste 500.000.000 de găini au trăit în cuști, în UE, după ce Comisia Europeană a promis că le interzice. Care este situația în România
ReportajExclusiv
17:58
Primele 6 minute din procesul în care Călin Georgescu și Horaţiu Potra sunt inculpaţi pentru tentativă de lovitură de stat. Ce s-a întâmplat în sala de judecată
17:54
Un angajat care a lucrat 10 ani la același loc de muncă a fost concediat după ce și-a luat concediu de paternitate
Exclusiv
17:45
Încă o vedetă de la Antena 1 a trecut la PRO TV. În ce producție apare din septembrie
TRENDING
ReportajExclusiv
07:00
Vasluianul care l-a refuzat pe oaspetele Călin Georgescu își explică decizia: „Greșesc cei de sus. România nu e în campanie electorală”
08:25
Călin Georgescu și Horațiu Potra ajung în fața instanței. Începe procesul pe fond în dosarul de lovitură de stat
08:23
Mașinile diesel Euro 5 nu mai au voie să circule de la 1 octombrie 2026 în anumite orașe din Italia. Care sunt excepțiile
9 sept. 2025
Sfânta Ana - Tradiții și superstiții. Ce semnificație are numele Ana
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Sursă foto: Profimedia.
17:10
Un tânăr cu doar opt clase a reușit să fure 245.000.000 de dolari în bitcoin și a făcut cheltuieli nebunești. Metoda prin care a păcălit victima
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri. Sursă foto: Getty Images.
16:14
Un bărbat orb a băut patru sticle de vin apoi s-a urcat la volan și a condus 240 de kilometri: „O persoană aflată în criză”
Un șofer din Germania a condus cu 150 km/h spre un muncitor în construcții și a fost oprit doar după ce pneurile i-au explodat. Sursă foto: Profimedia.
15:23
Un șofer care a condus cu 150 km/h direct spre un muncitor în construcții, oprit abia când a ajuns la jante. Ce pedeapsă a primit în Germania
ciuperci
14:38
5 greșeli majore pe care le faci când gătești ciuperci: cum le distrugi gustul și substanțele nutritive fără să știi
medicament minune care inlocuieste operatia pe inima Foto Envato
13:54
Vor să dea statul în judecată pentru a rămâne în viață: Medicamentul-minune care înlocuiește operația pe inimă, blocat la Guvern
De ce iese zacusca amară și cum o repari - Sursă foto: Shutterstock
17 aug.
De ce iese zacusca amară și cum o repari
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin. Sursă foto: Shuttrstock
22 aug.
Ce se întâmplă dacă ții frigiderul prea plin
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare. Sursă foto: Shutterstock
26 aug.
De ce simți că nu poți respira pe umezeală mare
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă. Sursă foto: Shutterstock
29 aug.
Cum depozitezi corect hainele de vară ca să nu miroasă la iarnă
Ulrich Siegmund (centru), șeful AfD în Saxonia Anhalt, sărbătorind victoria alături de liderii federali ai AfD Alice Weidel (stânga) și Tino Chrupalla (dreapta) Foto: Profimedia
Exclusiv
16:00
Profesorul Șerban Costa, medic în capitala landului câștigat de AfD: „Vor, de exemplu, să dea afară toți străinii din landul Saxonia-Anhalt. Între 15 și 20% din toți medicii sunt străini”
Sistemul medical din România primește o investiție de peste 390 de milioane de lei prin PNRR. Sursă foto: Facebook/Ministerul Sănătății.
15:45
Aproape 400 de milioane de lei pentru două investiții majore în sănătate, finanțate prin PNRR
Un bărbat care realizează un atac cibernetic, stă la laptop și poartă un hanorac negru. Se vede cum tastează o parolă și un nume de utilizator
15:30
Cum au făcut hoții credit de nevoi personale în valoare de 110.000 lei, fără consimțământul unei femei: povești de groază din lumea fraudelor bancare
Prim-plan cu un aparat electronic de plată a parcării, alimentat cu panou solar, amplasat pe marginea unei străzi cu mașini parcate.
15:08
540 de locuri de parcare, amenajate în Sectorul 1 București: lista străzilor
Arhiva foto
12:35
La muncă, cetățene președinte! România nu mai are timp de pierdut
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală