Calea 13 Septembrie din București a debordat astăzi de creativitate, unicitate și distracție. 51 de echipe din România au luat in serios provocarea primului eveniment Red Bull Soapbox Race și s-au strâns cu mic, cu mare la start. Mulți au crezut ca Haloween-ul sau Crăciunul a venit mai devreme pentru ca participanții s-au costumat în fel și chip, iar pe traseu am văzut și sania lui Moș Craciun.

Echipele au avut la dispoziție aproape două luni să-și construiască propria mașină artizanală, nemotorizată. Astazi, în ziua cea mare, au reușit să ne surprinda. Am vazut la start o copie fidela a Casei Poporului, la scara mai redusa, ce-i drept, porcul Ghita a fost adus la start inainte de Craciun, insa daca ai fi fost acolo, i-ai fi vazut si sania, si spiridusii prin intermediul echipei Santas Cabriolet.

 Credeați că la o astfel de competiție, ați realiza un prototip nu este deloc creativ? Va înșelați – Volga, Militia, Helliberator (un tanc), mașina din “aur de 24 K” a celor de la “Drumul spre pierzanie”, Dihorul negru sau The Panisher ne-au demonstrat că nu este așa.

Mașinăriile în formă de animale s-au intrecut și ele pe traseul de la Red Bull Soapbox Race – Iepurele și testoasa, Melcul Turbo sau Cotetoo-Mobilul au făcut furori pe patru sau trei roți.

Personaje din desene animate, precum Familia Flinstone, Yogi Bear, Minionii sau Coiotul și Roadrunner (Coyotus & Pasaricus) nu aveau cum să lipsească.

Tradiția româneasca a fost reprezentata de Clop sau Voichița, iar la categoria “ce le place românilor”, am avut Una cu de toate. Despre ce să fie vorba? Despre o șaorma, bineînțeles, care aici a avut vreo 3 metri lungime și 80 kg…

 Moby Dick a realizat cel mai bun timp, reușind să parcurga traseul în numai 37,54 secunde. La polul opus s-a aflat Eva 1 punct 0, cu 155,75 secunde.

În cele din urmă, primul loc le-a revenit lui Ionel și ai săi Canibali vegetarieni (Sorin Bobea aka ”Firfirica inimă rea”, Mehrzad Moghazehi aka ”Ahmed tocană”, Ionuț Ionașcu aka ”Ouabei”, Ștefan State aka ”Canuța om sucit”). Ei au reușit să impresioneze juriul format din Ana Maria Brânză, Mirela Bucovicean, Victor Nemeș, Teo și Robert Kovacs și au acumulat 24 de puncte.

Locul doi a fost ocupat Zombie Mobil, echipa desprinsă parcă dintr-un film horror.

Cea de a treia treaptă a podiumului a fost ocupată de echipa The Panishers (Marius Onică, Bogdan Lăzărescu, Florian Petcu și Cristian Radu), patru politiști care au reușit să prinda hoțul într-un timp record – 30 de secunde si 35 de puncte acumulate în clasament.

 Pe cei 400 de metri de traseu, aui fost 3,2 km de garduri de protecție și 4.000 de baloți din paie, care i-au ajutat pe piloți să nu iasă în decor.

 

 

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
ABONEAZĂ-TE ȘTIRILE ZILEI
Comentează
Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.