Handbalista Ada Nechita (32 de ani), poate cea mai frumoasă sportivă din România, și-a prezentat pe contul de Facebook noua cucerire. Nu e un oarecare, ci un multimilionar din Certeze, comuna din județul Satu Mare care se laudă că are cei mai mulți milionari în euro.

Ada Nechita, femeie divorțată din 2009 (a fost măritată cu un fost fotbalist, Cătălin Olteanu), a postat pe Facebook o fotografie în care îl are alături pe Daniel Dan, fiul lui Vasile Dan, un om de afaceri din Certeze cu o avere de peste 100.000.000 de euro. Grupul Dan Steel fabrică produse metalurgice și materiale de construcții, fiind liderul pieței pe segmentul de produse trefilate (sârmă, plase de sârmă, cuie). AICI, detalii

Ada Nechita a mai avut relații, în trecut, cu fotbalistul Florin Costea, pe când era la Steaua, și cu primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Pe ambii i-a părăsit când au dat de greu: ”Cioara” a fost pus pe liber de campioana din Liga 1, iar edilul-șef, când a avut probleme cu legea.

Noul său iubit are 33 la sută din acțiunile firmelor tatălui său. Un alt procent de 33 la sută este deținut de Dana Cordoș, sora lui Daniel, care are cea mai tare casă din Certeze.

ada

S-a zvonit că ar fi gravidă

În ultima vreme au apărut tot mai multe informații că frumoasa Ada Nechita ar fi gravidă. Un jurnalist băimărean a afirmat răspicat că frumoasa extremă a naționalei nu va juca în turneul preolimpic, pe motiv că este însărcinată și nu poate face efort fizic. Sportiva nici n-a confirmat, dar nici n-a infirmat zvonurile.

Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”
Recomandări
Cine e românul care a depus peste 100 de cereri la instanțe, cerând anularea hotărârii CCR vizând turul 2 al prezidențialelor. „Omul și bărbatul virgil din familia gorcea și vaida”

Cumnata îi face concurență la frumusețe

În Certeze, comuna cu cei mai bogați locuitori din România, sunt multe case care se învârt după soare. Însă cele ale familiei lui Vasile Dan sunt cele mai spectaculoase. Dana Cardoș, sora lui Daniel Dan, are o casă uluitoare. Dana Cardoș îi face concurență sportivei și la frumusețe. Sora lui Daniel Dan este o apariție răvășitoare.

dana

CITEȘTE ȘI:

De ce lipsește de la lot bomba-sexy din naţionala de handbal. Este însărcinată? ”N-am fost la ginecolog cu ea!” / FOTO

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Se iubește cu un milionar, tânăr și frumos, și a plecat din România fără să se mai uite înapoi! Vedeta noastră trăiește o viață de lux în prezent! "Dumnezeu ne-a binecuvântat". Wow, ce schimbată e!! FOTO
Unica.ro

Ce schimbare! Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak și cu ce se ocupă
Viva.ro
Ce schimbare! Cum arată astăzi Marie Jeanne Ion, jurnalista răpită în Irak și cu ce se ocupă
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Libertateapentrufemei.ro
Julieta Szönyi a fost înmormântată. Poza din tabloul funerar e tulburătoare. Cine este soțul văduv, împietrit de durere: "Ne-am iubit cu toată puterea sufletului"
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Adevarul.ro
Totul despre întâlnirea dintre JD Vance și Papa Francisc. Mărturia celui mai informat român de la Vatican
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Elle.ro
Cum se înțelege Paul Ipate cu Achim, fiul pe care Cătălina Grama îl are dintr-o altă relație. Declarațiile neașteptate ale actorului: „Chiar eu sunt ăla care zice…”
Mihaela Tatu, anunț surpriză, după ce a fost înlocuită de Mirela Vaida la Antena 1. Vedeta se întoarce pe micile ecrane, dar într-o postură cu totul nouă, cum nu am mai văzut-o până acum. „Am acceptat!”

"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Observatornews.ro
"Păcat de copii, săracii!" Filmul tragediei din Huedin, unde doi frăţiori de 4 şi 6 ani au murit înecaţi într-o groapă plină cu apă, chiar lângă casă
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum
HOROSCOP
Horoscop 29 aprilie 2025. Peștii au șansa de a vedea mai departe decât ziua de mâine și de a înțelege că viitorul se construiește acum

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI