În curând se împlinesc 40 de ani de la cutremurul care a zguduit România în seara zilei de 4 martie 1977. Emeric Ienei, care mai avea puțin și împlinea 40 de ani (este născut pe 22 martie 1937), se afla pe Litoral în momentul producerii dezastrului.Pe 4 martie 1977, Emeric Ienei era antrenorul Stelei, campioană în exercițiu a României și câștigătoare a Cupei. Împreună cu fotbaliștii echipei militare, reputatul tehnician cina într-un restaurant din Mamaia; a doua zi, roș-albaștrii ar fi trebuit să joace pe terenul Farului Constanța, în Divizia A.
Cuprins:
“Țin minte bine acea seară. Mâncam la un local din Mamaia, când a început să ne joace pământul sub picioare. După un moment de uluială, am realizat că e cutremur și frica ne-a băgat sub mese. A fost o experiență înspăimântătoare, mai ales pentru că a durat mult, cam 60 de secunde”, ne-a declarat Ienei. “Din fericire, nimeni dintre noi nu a fost rănit și nu a avut rude printre victimele cutremurului. Dar sperietura a fost mare în momentul ăla și imediat după, pentru că toată lumea încerca să ia legătura cu cei dragi, însă era aproape imposibil să reușești”, a continuat fostul antrenor al Stelei.
“Liniile telefonice nu căzuseră, din ce-mi amintesc, dar erau suprasolicitate și nu mai făceau față. Eu am încercat de mai multe ori, fără succes, să vorbesc cu soția (n.r. - Ileana). În cele din urmă, am aflat de la niște prieteni că erau bine și ea, și fetița noastră (n.r. - Cristina, pe atunci în vârstă de un an și câteva luni)”, rememorează Ienei.“Vă dați seama că nici nu s-a mai pus problema ca meciul cu Farul să se joace! A doua zi ne-am întors la București, dar am făcut-o cu autocarul unei unități militare din Constanța, pentru că trenurile nu mai circulau între cele două orașe”, ne-a povestit tehnicianul care locuiește în prezent la Oradea.
“Pe atunci locuiam într-un apartament situat într-un bloc din vecinătatea Sălii Polivalente din București. Locuința nu a suferit daune semnificative. Doar un dulap s-a răsturnat. Mai țin minte că, după ce am constatat că familia mea este în regulă, i-am vizitat pe toți fotbaliștii Stelei, ca să văd dacă cei dragi lor au pățit ceva. Slavă Domnului, tragediile ne-au ocolit!”, a încheiat Emeric Ienei, la 40 de ani de la cutremurul din 1977.
Citește și:
FOTO: Pro Sport