Anett Kontaveit a făcut declarații înaintea meciului pe care îl va disputa contra Simonei Halep la Australian Open. Sportiva a afirmat că nu e tensionată și consideră că își va putea face jocul agresiv, transmite ziare.com.
"Simona are un joc foarte consistent. Se apară foarte bine și comite puține greșeli. Poate răspunde cu succes unui joc agresiv din partea adversarei și poate contraataca. Cu siguranță este un adversar foarte dificil, dar nu sunt tensionată, îmi pot face jocul agresiv”, a declarat Anett Kontaveit, potrivit ziare.com.
În sferturile de finală de la Australian Open, Simona Halep, 28 de ani, 3 WTA, o va întâlni pe sportiva estoniană Anett Kontaveit, 24 de ani, 31 WTA. Partida dintre Simona Halep și Anett Kontaveit se va disputa miercuri, la ora 2.00 (în direct la Eurosport).
Până în prezent, cele două sportive s-a întâlnit în circuitul WTA de două ori, ambele întâlniri fiind câștigate de Simona Halep.
FOTO: EPA