Iordănescu și-a adunat oastea, pentru amicalul cu Italia. Selecționerul i-a închis ușa lui Adi Mutu: ^”Mă gândesc la el, din când în când, dar nu ca să-l convoc!”

Comentează
Arhiva foto

DECLARAȚII ÎNAINTE DE ITALIA - ROMÂNIA, 17 noiembrie, de la ora locală 20:45 (21:45 ora României)ANGHEL IORDĂNESCU, selecționer România”Condoleanțe familiilor victimelor de la incendiu și multă sănătate celor care sunt în spital. Cât privește echipa națională, am simțit și la jucători, ne bucurăm enorm pentru calificare. Ne-am bucurat în Feroe, pe drumul de întoarcere acasă. Din punctul nostru de vedere, a fost o mare performanță, ținând cont de problemele fotbalului românesc. Am reușit să ne calificăm fără înfrângere, am primit cele mai puține goluri. Cu excepția meciului din Irlanda de Nord, când echipa a suferit, în celelalte jocuri, în Finlanda, cu Grecia, le-am controlat, le-am dominat, ne-am creat ocazii de gol.

Jocul cu Italia este primul joc de pregătire, primul joc amical. Am cerut președintelui federației să avem cât mai multe jocuri puternice, grele. Să jucăm cu Anglia, Germania, Spania, Italia, Belgia. Se fac demersuri pentru un meci cu Spania. Domnul președinte ne-a îndeplinit doleanțele. Am solicitat și un turneu cu jucătorii din țară. Îl avem pe Ivan și pe Achim. Să le dăm posibilitatea și altor jucători să îmbrace tricoul primei reprezentative. Până plecăm în Franța, să avem șase jocuri de pregătire. În Comitetul Executiv a fost aprobat doar turneul din februarie, cu jucători din țară”.

”Cred că la Bologna, stadionul va fi plin. Și vor fi doar români! Jucăm un meci dificil, greu, cu Italia, care s-a calificat la pas”.”De ce doar un jucător selecționat de la Steaua (n.r. - Adi Popa)? În trecut, eram criticat, că luam șapte-opt jucători. De ce? Pentru că Steaua domina, avea succes. Acum, Steaua trece printr-o perioadă delicată! Nu îi uit pe Marica, Tamaș, Daniel Niculae, Dorin Goian. Orice jucător, indiferent de vârstă, e binevenit la lot. Și la Mutu mă gândesc din când în când, dar nu ca să-l convoc! Dar nu este exclus. El își dorește! L-am înțeles pe Dulca și i-am lăsat jucători la tineret. Italia ne-a luat-o mult înainte. Prezența noastră la Euro înseamnă 10.000.000 de euro. Federația va spune că suma este 8.000.000 de euro, eu spun că este 10.000.000 de euro. Din sezonul 2015-2016, în Italia s-a aprobat o derogare, pentru ca patru juniori să poată să fie crescuți nu doar în propria academie, ci și la alte școli de fotbal. Din 2016-2017, opt jucători din lotul de 25 trebuie să fie promovați, patru de la academia proprie și patru de alte alte academii. La noi însă, s-au adus prea mulți jucător străini, de o valoare îndoielnică!”. Anunțul care îl privește pe Mutu vine într-o perioadă în care, deși jucătorul are câteva kilograme în plus, a marcat primul gol în India, la Pune City.

”Nu s-a semnat noul contract dintre federație și antrenorul naționalei. Există aprobarea Comitetului Executiv. Eu îmi doresc să merg la Campionatul European din Franța. Vechiul contract expiră a doua zi după meciul cu Italia! Nu știu să vă răspund, dacă se va continua cu mine după turneul final Sunt probleme de obiectiv, de acceptarea programului de pregătire. Sunt multe probleme stipulate în contract. Am amânat semnarea noului contractul, fiindcă am fost marcați, și eu, și domnul președinte, de tragedia din acel club. Mi-aș dori să vină la echipa națională și Ienei, și Cornel Dinu...”.

”Am fost sunat la ora 23.00 și mi s-a spus că am fost selecționat la naționala de seniori” - Andrei Ivan, atacant CSU CraiovaLa conferința de presă au mai fost Mihai Pintilii (Hapoel Tel Aviv - Israel), Cristi Săpunaru (Pandurii) și Constantin Budescu - Astra Giurgiu.”Obiectivul principal, pentru mine este ieșirea din grupă, la Campionatul European”, a afimat Mihai Pintilii, mijlocaș central la Hapoel. Pintilii a împlinit luni vârsta de 31 de ani!”O să fie un meci dificil, cu una dintre cele mai puternice naționale calificate la Campionatul European. Sperăm să le facem față!”, a zis și Constantin Budescu, de la liderul Ligii I, Astra.

Abonați-vă la ȘTIRILE ZILEI pentru a fi la curent cu cele mai noi informații.
Urmărește cel mai nou VIDEO
ALTE ȘTIRI
Un autobuz STB, în timp ce stă în stație la Piața Universității
8 sept.
Tribunalul București a aprobat cererea de intrare în insolvență a STB. Ciprian Ciucu a cerut acest lucru încă din iulie
Testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematica
8 sept.
Reacția lui Nicușor Dan când a aflat că testele PISA arată că peste 50% dintre elevii români sunt analfabeți funcțional la Matematică
MONDEN
Radu Isac şi Eduard Hordilă la Asia Express 2026 | Foto: Antena 1
8 sept.
Cine este Radu Isac de la Asia Express 2026. Concurentul face echipă cu Eduard Hordilă
Bernie Ecclestone | Foto: Getty Images
8 sept.
Motivul pentru care Bernie Ecclestone a fost reținut la 95 de ani, imediat după ce a coborât din avionul său privat
POLITIC
Petre Pârvu, primarul PSD din Zimnicea, riscă să rămână fără funcție după 26 de ani Sursă foto: Liber în Teleorman.
8 sept.
Petre Pârvu, cel mai longeviv primar PSD din Teleorman, riscă să-și piardă mandatul după 26 de ani din cauza noii legi ANI
consultari-cotroceni-psd-nicusor-dan-formare-guvern8
8 sept.
Saga noului premier. Nicușor Dan și partidele cântă pe voci diferite. Cum e păsuit Grindeanu de la înscăunarea la Palatul Victoria
Ultimele știri
00:48
Kelemen Hunor recunoaște că Luca Niculescu este o variantă de premier: „Am discutat despre ce majorități posibile și chiar imposibile pot fi create”
8 sept.
Doi români au fost prinși la Ibiza după ce au furat bijuterii de 17.100 de euro și le-au ascuns în scutecul bebelușului
8 sept.
Şeful CNAS, despre problemele platformei e-SănătateaMea: „Nu ne permitem să ne jucăm”
8 sept.
Un sejur la mare în 2026 i-a costat pe români, în medie, 3.700 de lei, potrivit unui nou raport. Topul stațiunilor de pe litoral, dominat de Saturn și Jupiter
TRENDING
8 sept.
Rusul acuzat de SRI și DIICOT că a filmat baze militare folosite de aliaţii NATO în România a fost arestat preventiv
8 sept.
Drona care a survolat 5 județe din România s-a prăbușit în Republica Moldova și a provocat un incendiu
Exclusiv
8 sept.
O hotărâre CJUE din cazul unui primar PSD i-ar putea salva mandatul lui Fritz. Avocatul Tudor Chiuariu, care a obținut decizia: „Este valabilă și foarte actuală”
8 sept.
Horoscop 9 septembrie 2026. Peștii privesc cu îngăduință zbaterile unor apropiați și învață din ceea ce trăiesc ei ce să nu facă
Chiriașii germani își pun panouri solare pe balcon. Sursă foto: Profimedia.
8 sept.
Germanii își pun panourile solare pe balcon pentru că stau în chirie și au inventat un cuvânt pentru asta
O navă de croazieră mare, albă și modernă, plutește pe suprafața unei mări de un albastru intens sub un cer parțial noros. Silueta impunătoare a vasului domină peisajul marin, sugerând un moment de odihnă sau ancorare în larg.
8 sept.
O companie de croaziere interzice rățuștele de cauciuc, după ce turiștii au început să le ascundă la bord: „Ne scot din minți”
Un dentist examinează dinții unui pacient într-o clinică modernă
8 sept.
Turismul medical câștiga teren în Albania, unde tot mai mulți europeni călătoresc pentru intervenții dentare. Un implant costă de patru ori mai puțin decât în alte țări
gondola sinaia, cota 1400-2000
8 sept.
Gondola Sinaia a fost oprită pe termen nelimitat după ce un pilon de susținere s-a deplasat. Primarul Vlad Oprea acuză lucrările de la un hotel din apropiere
Un bărbat din Marea Britanie a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia. Sursă foto: Getty Images.
8 sept.
Un bărbat a executat 20 de ani de închisoare după ce a furat un telefon Nokia: „Au aruncat cheia și au uitat de el”
Vitraliu cu Scena Nașterii Domnului Sursa foto: Shutterstock
7 sept.
Sfânta Maria Mică sau Nașterea Maicii Domnului, sărbătorită pe 8 septembrie - tradiții și superstiții
Ce nume se serbează de Sfânta Maria - Icoană reprezentând-o pe Sfânta Maria cu Pruncul.
5 sept. 2025
Ce nume se serbează de Sfânta Maria. Cui spunem „La mulți ani”
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas. Sursă foto: Shutterstock
7 sept.
Cum faci conserve de roșii pasate pentru iarnă. Rețeta simplă, pas cu pas
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan. Sursă foto: Shutterstock
4 sept.
Cât hrean se pune la murături și de ce nu trebuie să lipsească din borcan
Există dovezi științifice privind utilizarea țigărilor electronice pentru renunțarea la fumat. Fotografie cu caracter ilustrativ. Foto: Getty Images.
8 sept.
Schimbare de abordare în renunțarea la fumat: pacienții nu ar mai trebui să eșueze cu alte metode înainte de a încerca țigara electronică
Augustin Zegrean
8 sept.
„Nu avea ce să caute acolo”. Augustin Zegrean, fost președinte CCR, reacționează dur în cazul zborului privat în Mykonos al judecătorului Cristian Deliorga
Jurnalista Sorina Matei, propusă de AUR, preia șefia TVR. Sursă foto: Facebook /Sorina Matei.
8 sept.
Sorina Matei, propusă de AUR, a fost votată șefă interimară la TVR. Răzvan Dincă preia conducerea SRR
Cristian Deliorga
8 sept.
Judecătorul Deliorga, în completul CCR care i-a permis lui Daraban un nou mandat. Apoi, zbor privat plătit de CCIR
Nicușor Dan cu ambele brațe ridicate
8 sept.
România perplexă
Bancnote euro
8 sept.
8 din 10 IMM-uri din România n-au cerut niciun credit în ultimul an: cele mai puţine împrumuturi din UE, dar firme printre cele mai îndatorate
Arhiva foto
8 sept.
O victorie destul de colosală
Doi pensionari beau la o masa
4 sept.
Ai devenit pensionar în România? Învață să înjuri, să votezi și să supraviețuiești!