Anton Weiszenbache, câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986: "Nu le aveam cu balerinele!"
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește Libertatea in Google Discover
Fostul fundaş Anton Weiszenbacher (45 de ani), câştigător al Cupei Campionilor Europeni cu Steaua în 1986, vorbeşte în premieră despre cei doi ani petrecuţi în Ghencea. Cum a ajuns tânărul de 20 de ani la echipa militară, cum s-a supărat cu Valentin Ceauşescu, de ce nu a rămas prieten cu vreun fost coechipier şi multe alte în primul interviu acordat de Toni după ce a plecat din ţară, în 1991.
Libertatea:Cum aţi ajuns la Steaua, domnule Weiszenbacher?
Anton Weiszenbacher: Întâmplător! Nu împlinisem 20 de ani când am semnat cu...Dinamo! Mă recomandase Constantin Frăţilă, care îmi fusese antrenor la FC Baia Mare. Probabil că Armata aflase ce transfer vor să facă cei de la Interne şi, în noaptea dinainte de a ajunge în Ştefan cel Mare, m-au luat cu un ARO de acasă şi m-au dus la Bucureşti, la Steaua, ca să fac...stagiul militar!
Aţi fost fundaş de la început?
Am început pe la 12-13 ani şi am jucat mijlocaş ofensiv la juniori. La Minerul Baia Sprie eram chiar golgheter. Dar s-a accidentat un fundaş şi antrenorul m-a pus în apărare. Şi acolo am rămas!
Ce model aţi avut în carieră?
Pele, Beckenbauer, dar şi Loţi Boloni. Am avut multe de învăţat de la el! Plus că avea mână uşoară ca dentist!
Să revenim. Nu ştiaţi pe nimeni când aţi ajuns Ghencea?
Ba da, pe Anghel Iordănescu! Mă antrenase la naţionala de juniori! Totul a decurs foarte repede. Părinţii au semnat hârtiile şi am fost al Stelei pur şi simplu!
Coleg de cameră cu "adverarul" Bărbulescu
Nu v-a fost frică de Bucureşti?
Nu, pentru că doream să-mi fac o carieră! Eram, cum se spune, cu capul înainte. Într-adevăr, mi-a fost destul de greu, dar am răzbit. Acolo era o echipă în care reuşeai să intrii doar dacă se accidenta vreun titular. Trupa era formată, puteai să lupţi, însă nu puteai sa intrii. Existau 11 jucători titulari...Culmea, eu eram coleg de cameră chiar cu adversarul meu pe post, Ilie Bărbulescu.
Aţi avut vreun avantaj?
Aveam un salariu de 3.000 de lei, dar mi se dădea la trei luni o dată, iar banii se duceau direct acasă!
Aţi fost pe bancă la Sevilla, la marea finală din 1986...
Da! Şi nu numai acolo. Am jucat cu Anderlecht, am jucat în finala Cupei Intercontinentale cu River Plate, de la Tokyo...
Din cauza mustăţii, a stat în spate la premiere
Cu cine eraţi prieten?
Cu nimeni! Era greu să-ţi faci prieteni! Când am ajuns în Ghencea, erau deja formată fotbaliştii mai bătrâni, "senatorii" cum se zice. Eu nu eram cu balerinele, cu distracţia, muncă şi atât! Nu-mi permiteam să umblu hai-hui, că nu eram şmecher!
Doar doi ani la Steaua...
Să spunem bucuria că am făcut parte din singura echipă din România care a cucerit Cupa Campionilor Europeni. A fost cea mai mare satisfacţie! Şi m-a ales şi cu gradul de locotenent major, trecut în rezervă după Revoluţie, şi cu ARO-ul acela, pe care l-am şi vândut!
Care e amintirea cea mai haiosă?
(Râde) La premierea pe care a făcut-o Nicolae Ceauşescu, m-au pus mai în spate. Că nu eram frumos, că aveam mustaţă, că nu ştiu ce...
Mustaţa are vreo poveste specială?
Nici una. Mi-am lăsat-o de tânăr şi am păstrat-o şi azi!
Ce hobby-uri aveţi în afară de fotbal?
Nu am nici un hobby! Fericirea mea e sfârşitul liber de săptămână, când stau cu familia.
Aţi avut probleme cu banii vreodată?
Nici o problemă!
De ce aţi plecat din România? Nu v-a plăcut ce s-a întâmplat după Revoluţie?
Eram la Oradea, în Divizia A, am primit o ofertă. Plus că neamurile mele erau acolo. De origine sunt şvab!
Cum l-a trimis Valentin Ceauşescu la Craiova
Întrebat dacă păstrează vreun regret din perioada Steaua, Toni a dezvăluit: "Hm!...Pe vremea aceea, se dorea ca toţi jucătorii de naţională să joace în Bucureşti, iar pe mine m-au împrumutat, împotriva voinţei mele, la Universitatea Craiova, la schimb cu Nicolae Ungureanu. Eu consideram că nu merit să fiu dat afară...A fost prima oară când am vorbit faţă în faţă cu Valentin Ceauşescu. A venit să-mi spună clar că trebuie să-mi fac bagajele. În Bănie am stat doar şase luni, că m-a luat Cristi Gaţu, cu care mă ştiam de la Steaua, la FC Bihor"
A renunţat la cetăţenia română
Toni, Anton Antal Weiszenbacher după buletin, a renunţat la cetăţenia română în 1994: "Aşa erau legile atunci. A trebuit să renunţ la cetăţenia română pentru a o obţine pe cealaltă". Culmea, deşi se simte bine în Germania, "Weiszi" afirmă că "nu se ştie niciodată ce aduce ziua de mâine, cum se schimbă vremurile. Poate, într-o zi, am să revin acasă, să antrenez vreo echipă. Am licenţă de antrenor până la Divizia C...Momentan, acasă înseamnă când vin în vacanţă".
A făcut galerie la meciul din Luxemburg
Deşi nu mai ţine legătura cu nici un personaj din fotbalul românesc, Toni e aproape de naţională: "Am fost acum doi ani, la meciul din Luxemburg, când am obţinut calificarea la Euro 2008! Am stat în galerie, nu m-am băgat eu în seamă cu Piţurcă sau Mircea Sandu. Cine sunt eu? Un simplu spectator! O să merg şi la meciul de acum, din cursa pentru Mondiale".
Trei goluri într-un meci
Weiszenbacher spune că, de-a lungul carierei, n-a avut probleme cu nici un adversar: "Îi speriam cu stilul meu: intram tare, dar la minge, şi prindeau frică de mine!". Toni a dat cinci goluri în Liga I, dintre care trei într-un singur meci al Stelei, chiar pe Ghencea: "Toate au fost după combinaţii cu Victor Piţurcă". Fundaşul a fost convocat de Mircea Lucescu de două ori la naţionala B a României.
Anton Weiszenbacher
Data naşterii: 20.01.1965 (Baia Mare)
Post: fundaş Debut în Diviza A: 16.11.1983/ FC Baia Mare - Poli Iaşi 4-0
Carieră: FC Baia Mare (1983-1985), Steaua (1985-1987), Univ. Craiova (1987-1988), FC Bihor (1989-1991), Eintracht Trier (1993-2000).
Meciuri/goluri în Liga I: 169/ 15.
Palmares: două titluri (1986, 1987) şi o Cupă a României (1987), Cupa Campionilor Europeni (1986), Supercupa Europei (1987).
