Antrenorul echipei de fotbal Dinamo, Vasile Miriuță, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă, că pentru meciul cu Astra Giurgiu de sâmbătă va efectua mai multe schimbări în primul 11 după înfrângerile cu FCSB și Concordia Chiajna.

„Eu zic că am reușit să îi trezesc pe băieți, dar vorbele sunt vorbe. Le-am spus că eu și fanii vrem fapte de la ei. Schimbări în echipă vor fi 100%. Însă la mine fiecare jucător primește o a doua șansă, așa este în viață. Vor fi schimbări în primul 11. Nica din păcate nu este OK cu pregătirea fizică, încă nu e în regulă. Noi venim după o înfrângere cu Chiajna, ca să nu mai vorbesc de meciul pierdut cu FCSB. Le-am spus băieților că trebuie să ne revenim. Trebuie să uităm de aceste două înfrângeri. Urmează un nou început și vom face tot ce depinde de noi să câștigăm cu Astra pentru că e foarte important. Dacă îl vom câștiga avem 2 săptămâni în care vom putea să lucrăm mai mult împreună, să ne cunoaștem mai bine. Cei de la Astra au un parcurs foarte bun în campionat, iar Edi Iordănescu este un antrenor pe care îl apreciez foarte mult. Face o treabă foarte bună la Astra, are o echipă omogenă. Au pierdut acum cu CFR, dar se știe că CFR este la momentul ăsta cea mai bună echipă din România”, a spus Miriuță.

EXCLUSIV. Critici dure de la Kiev la adresa Occidentului: Ni s-au promis noi tipuri de arme în ianuarie și acum ne spun să mai așteptăm câteva luni. Plătim cu viețile soldaților noștri pentru indecizia Vestului
Recomandări

Tehnicianul, care a preluat formația alb-roșie la 19 septembrie, a menționat că nu există probleme în vestiarul echipei sale. „Nu sunt probleme în vestiar, nu știu de unde au apărut aceste informații. Suntem un grup unit, trebuie să fim așa pentru că altfel nu avem nicio șansă. Într-adevăr, discuții vor fi tot timpul când nu merge treaba, dar le-am explicat aseară băieților că trebuie să fim uniți ca să putem aduce victorii una după alta. Bisericuțe sunt peste tot, indiferent unde am fost, asta pentru că unii jucători sunt prieteni între ei. Important este ca pe teren să fim cei mai buni prieteni. Mai avem 10 etape și trebuie să facem multe puncte pentru a încheia în primele 6 locuri”, a precizat el.

Referitor la congolezul Jeremy Bokila, care a avut o evoluție slabă în derby-ul cu FCSB, Miriuță a afirmat că a discutat deja cu el. „Am vorbit cu Bokila, i-am ridicat moralul. Chiar am văzut la el o altă atitudine la antrenamente. Și el va primi o a doua șansă, vom vedea când. Sper că a înțeles”, a afirmat antrenorul.

Întrebat câți jucători de la Dinamo vor fi convocați la echipa națională a României pentru meciurile cu Kazahstan (5 octombrie) și Danemarca (8 octombrie), Miriuță a răspuns: „Nedelcearu și Costache la naționala Under 21. Eu îmi doresc să avem convocați și la echipa mare, dar vom vedea”.

Interviu cu un psihoterapeut despre consumul de droguri la elevi: „Prevenirea nu se face cu polițiști la clasă. Asta este o chestiune care slujește doar politicienilor și șefilor de instituție”

Dinamo traversează o perioadă slabă în campionat, înregistrând în ultimele patru partide 3 înfrângeri și un rezultat de egalitate. Formația alb-roșie a câștigat ultima oară în Liga I în 26 august, scor 3-1, în deplasare, cu FC Voluntari.

Echipa de fotbal Dinamo întâlnește, sâmbătă, de la ora 20,30, pe teren propriu, formația Astra Giurgiu, într-o partidă contând pentru etapaa 13-a a Ligii I.

Citiți și Vasile Miriuță a explodat: ”Cine va demonstra că merită să poarte tricoul ăsta, va juca! Dacă nu, pot să pierd cu copii de 19 ani, ei măcar își dau viața. Și asta vor suporterii”

S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
GSP.RO
S-a despărțit de iubit după întoarcerea de la America Express, iar acum e îndrăgostită din nou. Ce spune vedeta despre cel care a cucerit-o
Urmărește-ne pe Google News
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Playtech.ro
China trădează Rusia?! Ce a făcut președintele Xi Jinping la Moscova, nici Putin nu a știut
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Viva.ro
Vera are 73 de ani, dar arată ca la 23 de ani! Ce dietă neașteptată ține, de fapt, bruneta: 'Am renunțat să mai...'
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
Observatornews.ro
Clienţii unei bănci mari din România au pierdut sume uriaşe în câteva minute. Un bărbat povesteşte cum i-au dispărut 36.000 de lei din cont
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Știrileprotv.ro
„Știam că am murit. Eram separat de trupul meu”. Mărturia unui bărbat căruia i s-a oprit inima
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
FANATIK.RO
Cele 5 zodii care pășesc cu dreptul în aprilie 2023. Bucurie maximă pentru Gemeni
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Orangesport.ro
Ministrul de Interne al Austriei a fost la Bucureşti şi a rămas perplex: ”Aşa ceva el n-a mai văzut în Europa”. Ce l-a uimit
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Unica.ro
Schimbări la Te cunosc de undeva! Anunțul surpriză făcut de Antena 1 astăzi
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
HOROSCOP
Horoscop 24 martie 2023. Gemenii sunt cuprinși de un neastâmpăr pe care nu-l pot controla, de obicei, pentru că îl consideră productiv
Noutăți de la UBER!
PUBLICITATE
Noutăți de la UBER!