Mergi direct la conținut »
ATENTAT LA PARIS! Alte acte de terorism care au afectat sportul mondial în ultimii 50 de ani
Sport Libertatea > Sport > ATENTAT LA PARIS! Alte acte de terorism care au afectat sportul mondial în ultimii 50 de ani

ATENTAT LA PARIS! Alte acte de terorism care au afectat sportul mondial în ultimii 50 de ani

Atentantele teroriste produse vineri seară la Paris, care afectat și meciul amical Franța – Germania (2-0), nu sunt primele astfel de evenimente care au marcat puternic lumea sportului. Publicația franceză LEquipe a întocmit o listă cu precedentele astfel de tragedii.

Pe 5 septembrie 1972, în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la München (Germania), opt membri ai organizației teroriste palestiniene “Septembrie negru” au pătruns în satul olimpic și au luat ostatici mai mulți sportivi israelieni, omorând 11 dintre aceștia. Cinci teroriști și un polițist german au fost uciși.

Pe 15 iunie 1996, în timpul Campionatului European de fotbal din Anglia, Armata Republicană Irlandeză a detonat un camion în centrul orașului Manchester, incident în urmă căruia au fost rănite 206 persoane.

Pe 27 iulie 1996, în timpul Jocurilor Olimpice de vară de la Atlanta (SUA), o bombă a explodat în parcul olimpic, omorând două persoane și rănind alte 110.

Pe 8 ianuarie 2010, rebelii din enclava separatistă Cabinda din Angola au deschis focul asupra autocarului care transporta naționala de fotbal statului Togo către un meci din Cupa Africii. Bilanț: doi morți și mai mulți răniți, printre care doi fotbaliști.

Pe 15 aprilie 2013, în timpul maratonului de la Boston (SUA), două bombe au explodat în apropierea liniei de sosire, omorând trei persoane și rănind peste 264. Autorii atentatului au fost doi frați ceceni. Unul a fost ucis de poliție, iar celălalt a fost condamnat la moarte anul acesta, în luna mai. 

Nici un comentariu.

Comentează

Close
Închide
  Close