Șoc în baschetul nord-american: Anthony Mason a pierdut cel mai important meci, la doar 48 de ani, după ce a suferit mai multe intervenții pe cord.
Potrivit postul ESPN, care citează un purtător de cuvânt al clubului New York Knicks - unde Mason a cunoscut cele mai fericite momente -, fostul sportiv a fost diagnosticat cu insuficiență cardiacă, la începutul acestei luni.
Mason a jucat 13 ani în NBA. Consacrarea și-a cunoscut-o la New York Knicks.
Cu trupa din ”Madison Square Garden”, unde i-a avut colegi pe Patrick Ewing, Charles Oakley și John Starks, a câștigat Conferința de Est în 1994.
Apoi, a pierdut finala NBA în fața celor de la Houston Rockets în meciul 7, cel decisiv.