Farul Koca, 59 de ani, bașkanul clubului Ankaragücü., a demisionat din funcția de președinte, după ce l-a lovit cu pumnul pe Halil Umut Meler arbitrul meciului cu Rizespor (1-1) și l-a băgat în spital. Anunțul a fost făcut pe site-ul oficial al grupării la care e legitimat și internaționalul român Olimpiu Moruțan, relatează Bild. Inițial, Koca l-a acuzat pe „central” că a simulat atacul. Incidentul a determinat suspendarea competițiilor fotbalistice din Turcia pe termen nelimitat.
„Oricât de mare ar fi fost nedreptatea de pe teren, nimic nu poate justifica violența pe care am exercitat-o. Aș dori să cer scuze comunității de arbitri din Turcia, publicului sportiv și națiunii noastre. În special, prezint scuzele mele domnului Meler și familiei sale“, a transmis Faruk Koca, într-un mesaj oficial difuzat de clubul Ankaragücü.
Kamuoyuna Duyuru; pic.twitter.com/fgOLjUI3en— MKE Ankaragücü (@Ankaragucu) December 12, 2023
Inițial, Koca negase că a lovit cu pumnul, deși înregistrările momentului erau clare: „Scopul meu a fost să-l atac verbal. Am vrut doar să-i scuip în față. În emoția situației, sunt cardiac, i-am dat o palmă, dar asta nu i-a provocat o fractură”.
Kamuoyuna Duyuru; pic.twitter.com/fgOLjUI3en— MKE Ankaragücü (@Ankaragucu) December 12, 2023
La finalul meciului Ankaragücü - Rizespor 1-1 (scor deschis de Moruțan), după ce oaspeții au egalat în prelungiri (90+7), Koca a intrat pe tren și l-a lovit cu pumnul în față pe Meler. „Centralul” a căzut la pământ și alți doi indivizi l-au lovit cu piciorul în cap.
Potrivit agenției de știri de stat Anadolu, Koca și alți doi suspecți au fost arestați. „Bașkanul” va fi cercetat sub control judiciar.
Arbitrul Meler, 37 de ani, este internat în spital. Poartă o orteză la gât, are pomeții fracturați și un hematom în jurul ochiului stâng.
Foto: Profimedia
DanCraciunescu 13.12.2023, 12:48
Unii stau prost cu echilibrul emotional.
Alex.59 13.12.2023, 18:02
Bașkanu'...tot bașkan rămâne (vezi KANAL D la TV)..! ?
bituca 13.12.2023, 18:59
Nu se face asa ceva Si-a dat seama si el ca a gresit.
Iulix10 13.12.2023, 19:29
Acesta e un bataus nu bascan.
EDYKEY 14.12.2023, 18:04
Nici în liga a 4-a la noi, în meciurile de la ţară nu vezi aşa ceva... dar în liga 1 a Turciei...