Sportul, clubul lui Hagi, Mircea Sandu şi Iorgulescu, dar şi al tripletei de antrenori Cornel Jurcă- Dumitru Manea-Cornel Vlad, a dispărut de pe faţa pământului. Însă datoriile către antrenori, jucători şi angajaţi există.
Tehnicianul Dumitru Manea, cu performanţe notabile în Regie la Copii şi Juniori, a plecat în lumea celor drepţi în 2011, la 63 de ani, având de primit acum, de pe urma muncii depuse, 6.000 de euro!
“Soţul meu a fost ataşat de Sportul, a renunţat la naţionala de juniori, la care erau Mutu, Chivu şi Dolha, ca să lucreze în Regie. Mergea să vadă jucători prin ţară, cu trenul, cu pacheţel la el. A tot adunat oboseală, supărare... A murit pe 31 mai 2011”, povesteşte Mariana Manea (64 de ani), soţia fostului fotbalist de la Steaua şi de la Sportul.
“Era acasă. S-a ridicat din fotoliu, s-a dus după o sticlă cu apă minerală, dar a apucat să facă doar doi paşi, apoi s-a prăbuşit. I s-a pus o gheară la inimă! I s-a rupt aorta! A murit în braţele mele. Oana se pregătea să plece în Antalya, în concediu. Nu aveam bani de înmormântare, ne-am împrumutat 10.000 de lei la un turc, să putem face faţă cheltuielilor. La două săptămâni de la înmormântare, m-am operat eu, fiindcă îmi plesnea fierea. Greul cu pomenile l-au dus Oana şi fratele ei, Cosmin”, spune, disperată, Mariana.
Plecată în Slovenia după destrămarea Oltchimului, Oana (foto) nu are linişte la Krim. “Vrea să plece, deşi mai are contract un an. Nu şi-a primit banii de trei luni şi şi-a angajat un impresar ungur, ca să-şi poată recupera salariile”, dezvăluie mama sportivei. Oana e curtată de HCM Baia Mare şi de CSM Bucureşti.
Mariana are doi copii, pe Oana (28 de ani), pivotul naţionalei de handbal, şi pe Cosmin (33 de ani).
“Fata a fost băiat, iar băiatul - fată! De la 10 ani, Oana mergea în cantonamente cu Sportul. La 14 ani a plecat la handbal. Băiatul stătea în poartă când jucau fotbal, iar Oana îi dădea gol. Îmi zicea fata: «Mamă, ce să fac cu ăsta»? (râde) Oana l-a iubit enorm pe tatăl ei. Îmi spunea: «Mamă, te iubesc pe ochii din cap, dar pe tata mai mult, e mai blând»!”.