Finala secolului dintre River Plate și Boca Juniors va avea loc, duminică, la Madrid. După 2-2 în tur și incidentele care au precedat returul, cele mai titrate echipe argentiniene vor juca în Spania, cu trofeul pe masă.O decizie istorică luată de Confederaţia sud-americană de fotbal (CONMEBOL) avându-se în vedere faptul că finala cu pricina se dispută în Copa Libertadores, adică în competiția creată în 1960 chiar în onoarea principalilor lideri ai războaielor de independență sud-americane. Războaie duse și câștigate de sud americani sub conducerea lui Simon Bolivar - eliberatorul părții de nord a continentului și a lui Jose de San Martin - eliberatorul părții de sud împotriva asupritorilor spanioli. Acum, la peste 200 ani de la declararea independenței de Spania, latino americanii revin în capitala fostului imperiu colonial pentru a-și alege regina fotbalului de pe continent, Cupa Libertadores fiind de departe cea mai importantă competiție din America de Sud. Până în ultimul moment, Boca a sperat ca acest meci nu va avea loc, dar solicitarea de a câștiga meciul retur cu 3-0 la ”masa verde”, după ce, înaintea revanșei de la Buenos Aires, fanii lui River au aruncat cu pietre în autocarul rivalilor, rănind doi jucători de la Boca, a fost respinsă de către Camera de apel a Confederaţiei sud-americane. Boca mai are și varianta TAS, dacă pierde finala. De partea cealaltă, președintele de la River, Rodolfo D'Onofrio, a ”încins” din nou atmosfera, declarând: "Am fost amenințați cu moartea, și eu, și membrii familiei mele”. Partida va avea loc, duminică, de la ora 21.30, pe arena ”Santiago Bernabeu” din Madrid.
Dacă Boca – River este finala care a ”ținut” o lună, în România cel mai ”lung” meci a fost cel dintre Rapid și Venus. Se întâmpla în 1940 în finala Cupei României, când cele două echipe bucureștene s-au înfruntat de patru ori pentru a se decide câștigătoarea. După 2-2, 4-4 și 2-2, în final Rapid s-a impus cu 2-1 și a intrat în posesia trofeului. Primul meci s-a disputat pe 30 aprilie 40, iar cel de-al patrulea, care a stabilit învingătoarea, la 8 noiembrie 1940! Adică a fost nevoie de șase luni și jumătate pentru ca Rapid să obțină Cupa României.